Reclamă la droguri pe bulevardele Bucureştiului

Pe bulevardele mari ale Capitalei se pot zări de câteva zile afişe uriaşe, galbene unde tot tineretul care chiuleşte de la ore îşi poate lua doza de curiozitate în ce priveşte drogurile şi să pornească în căutarea mirificelor substanţe despre care se vorbeşte cu lux de amănunte, care mai de care mai interesante. Cu susţinerea Primăriei, a Ministerului Educaţiei şi a altor comiţii a căror competenţă în domeniu este chestionabilă cel puţin.

Prevenirea consumului de droguri în populaţie şi mai ales la tineri e o ştiinţă. Există reviste de specialitate unde colective de cercetători (psihologi, pedagogi, medici) îşi publică rezultatele muncii lor desfăşurate în ani de zile. Scopul unei asemenea munci nu este doar avansarea în carieră a respectivilor autori, dar şi sau mai ales informarea celor preocupaţi de acest domeniu despre ce funcţionează şi ce nu funcţionează, despre ce face bine sau ce ar putea face rău - la fel ca orice tratament pe care îl administrezi unui pacient, cu diferenţa că aici pacientul este o comunitate sau un grup social.

Nu cred că am mai văzut vreodată o astfel de iniţiativă care, frizând adesea ridicolul, să fie şi o sursă de mare pericol pentru sănătatea publică. Să mă explic: pentru un tânăr care nu are dorinţa de a încerca droguri, a citi informaţii despre cum se procură, unde se găsesc, ce efecte au funcţionează ca un declanşator de curiozitate (autorii încearcă să treacă sub tăcere sau să diminueze accentul pus pe efectele pozitive ale substanţelor descrise, însă rezultatul este acelaşi). Citez din principiile NIDA (institutul american în domeniul abuzului de droguri): „simpla informare despre droguri nu a fost dovedită ca eficientă”. Aceste informaţii lipite pur şi simplu pe un zid nu pot fi nuanţate, adaptate, explicate sau puse în context de un profesionist. Ele vor fi cârligul de care se va agăţa curiozitatea tinerilor.

Ce aflăm deci? Iată câteva citate:

“Marijuana provine din planta de cânepă indiană, iar partea plantei care conţine drogul în sine este floarea. Drogul se găseşte mult mai puţin în seminţele, frunzele şi tulpina plantei.” (asta ca să ştim exact unde să căutăm!).

Opiaceele “provoacă stări temporare de amorţeală, linişte, exaltare.”(nu ştiu alţii cum sunt, dar pe mine liniştea mă atrage cel mai mult din acest trio).  

Sunt incluse neadevăruri crase într-o formulare dubioasă din punct de vedere medical precum “halucinogenii (sic!) provoacă o toleranţă în organism ducând la moartea consumatorilor”(substanţele din clasa halucinogenelor sunt printre cele mai sigure substanţe din punct de vedere al pericolului vital).

Sau detalii inedite – părinţii sunt îndrumaţi să caute dacă tinerii nu au “cleştişori metalici pentru ţigări de marijuana, cu extremităţile înnegrite sau gudronate” (singura dată când am văzut sau auzit de o astfel de ustensilă a fost la personajul jucat de Jack Nicholson în filmul Easy Rider, produs în 1969. Dar cine ştie, modele revin.

În final, ni se mai spune că “Marijuana este un drog la fel ca şi alcoolul, cocaina sau ecstasy” ceea ce ridică întrebarea dacă ce citim sunt informaţii ancorate ştiinţific sau e o profesiune de credinţă a unui autor necunoscut care şi-a văzut opera publicată pe bani publici şi lipită pe pereţii oraşului. Pe de altă parte, faptul că Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar Bucureşti şi-au pus siglele pe aceste afişe înseamnă că este posibil ca această informaţie va fi defilată şi în şcoli.

Cum este posibil ca o asemenea iniţiativă să nu aibă girul Ministerului Sănătăţii sau al Institutului Naţional de Sănătate Publică? Cum e posibil ca niciun ONG cu reputaţie şi cu experienţă să nu fi fost consultat înainte de a expune zeci de mii de tineri la astfel de campanii? Care este echipa de specialişti care a elaborat un astfel de proiect şi ce literatură de specialitate stă la baza acestei iniţiative? Unde s-a mai pomenit să oferi unui întreg oraş un menu complet de droguri şi lipit pe pereţi alături de concerte cu Cristi Minculescu şi Damian Drăghici? Şi mai ales, cum am ajuns să trăim în această distopie absurdă în care nişte instituţii publice fac reclamă la droguri, în timp ce altele anunţă creşterea pedepselor cu închisoarea?  

Răspunsul nu poate fi decât că alături de politică şi fotbal, în România toţi ne pricepem şi la cum să-i ţinem pe tineri departe de droguri. Şi această pricepere nu este pusă niciun moment la îndoială nici de realitatea cifrelor mereu în creştere privind rata consumului, nici de scăderea vârstei la care copiii încep să consume, nici de sutele, poate miile de morţi cauzate de dependenţa de droguri pentru care nu se găseşte de ani buni alt tratament decât morala şi puşcăria.