Raportul „Seceta în Europa”, august 2022. Poate-l citește cineva și din Guvernul generalului dr. Ciucă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe cale oficială, asemenea statistici cu valoare strategică nu apar ca subiecte analizate în vreo ședință de guverne, darămite să fie date cumva înspre informare nefericiților plătitori de taxe și impozite, fără pregătire militară corespunzătoare, deci interesanți doar în momentele în care trebuie să fie grupați în vederea participării la votare. Altă explicație chiar nu găsesc pentru obstinația cu care, la noi, se continuă procedurile tradiționale de ocultare a informațiilor pe motiv că toate, în bloc, sunt „sensibile”, de „importanță deosebită” și, fără s-o ceară nimeni în mod expres, sunt trecute în zona de umbră. Pentru a nu supăra cumva calculele politice prezente și târguielile care se fac pentru viitor.

image

Drept care, iată, de luni și luni și luni de zile, instituțiile europene au publicat nenumărate avertismente asupra naturii schimbărilor climatice care avea să afecteze din plin Europa. Acum se măsoară consecințele și, pe baza rapoartelor existente, se determină măsurile care ar mi putea fi propuse Statelor Membre. Pe ce bază se fac aceste studii prospective?

Aveți aici, pentru a înțelege dimensiunea discuției și, mai ales, a termenilor urgenței cu care se pune problema (la ei, nu la noi), cel mai nou raport „Seceta în Europa” realizat de Centrul comun de cercetare al Comisiei Europene în care se face cea mai completă prezentare a fenomenului secetei actuale de pe continentul nostru, prezentată drept cea mai gravă de cel puțin jumătate de mileniu încoace.

Iată harta generală a dezastrului care a lovit Europa:

image

În memoria instituțională a serviciilor meteorologice și de cercetare în domeniu, unități civile și militare deopotrivă, nu s-a mai întâmplat să fie consemnat, așa cum se petrece acum, faptul că 47% din Statele Membre UE sunt sub avertisment de secetă, cu 17% din teritoriul UE aflat dun stare de alertă; în total 64% din Europa este sub un asemenea avertisment sau sub stare de alertă!

Mariya Gabriel, comisarul european pentru inovație, cercetare, cultură, educație și tineret a declarat că „Asistăm la o combinație între o secetă gravă și valuri de căldură extrem de intensă care exercită o presiune fără precedent pe nivelul apelor din ansamblul UE. Constatăm acum că există un impact important asupra culturilor și incendii cu mult mai numeroase decât media. Schimbările climatice sunt din ce în ce mai perceptibile de la un la altul.; Comisia Europeană și oamenii de știință lucrează continuu la cartografierea și studierea acestei crize cu ajutorul celor mai bune mijloace tehnologice existente, din spațiu și de pe teren și fac tot ce este posibil pentru protecția mediului înconjurător și a cetățenilor”.

Lista regiunilor cele mai afectate: centrul și sudul Portugaliei, întreaga Spanie, sudul Franței, centrul Italiei, sudul Germaniei precum și o vastă zonă cuprinzând Slovacia, Ungaria, România și Moldova.  

Cunoașteți problema în datele sale de moment. Citii studiul și veți vedea care sunt perspectivele de care vorbesc cercetătorii și veți vedea de ce politicienii (de la ei)  organizează din ce în ce mai multe reuniuni de criză la care sunt invitați nu numai specialiști în meteorologie, ci și cei din desenarea de scenarii de risc la nivel național și european: dacă se adeverește prognoza menținerii și accentuări fenomenului secetei (în asociere cu criza energetică), rezultatul ar putea să fie dramatic deoarece chiar și în țări în care totul merge perfect (cum spune guvernul că e cazul la noi) prețurile alimentelor sunt în creștere. Ca și în cazul crizei energetice, preocuparea de securitate (la ei) este să existe stocurile la nivel maximal, inclusiv cele prevăzute pentru răspuns în situații de urgență. Le avem și noi? În ce cantități? Este oare acoperită cererea pentru sezonul de iarnă și pentru anul viitor astfel încât să fie păstrat un nivel cât de cât abordabil de prețuri?

Iată harta tempraturilor pentru ziua de 6 august, spre exemplu, luată din lista publicată zilnic pe diversele platforme specializate. Poate, dacă va fi cazul, chiar și guvernul nostru va veni cu o asemenea analiză detaliată, dacă nu pe baza evaluărilor proprii, căci lumea e în vacanță sau se ceartă pe remanieri, atunci analizând documentul european.

image

Dar, dacă nu se poate, există posibilitatea, așa cum o fac țări aflate în stadiul nostru de performanță a guvernării, să ceară asistență (e pe gratis) de la Comisia Europeană, poare li se dă o echipă care să pregătească evaluarea pentru România care să fie făcută cadou politicienilor noștri. Nu e deloc o ironie, chiar ar fi o soluție operativă pentru a avea, măcar în aceste condiții de secetă extremă care a afectat dramatic potențialul agricol și rezervele de apă, să poate fi dată public o estimare corectă a situației de fapt. Se poate, dar dă voie ȘtițiDumneavoastrăCine?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite