Prostia la români – despre închinarea la idolul bogatului pseudo-milostiv

Iubirea de arginţi, bogăţia materială fără hotar, posesia a nenumărate bunuri lumeşti, toate manifestate/obţinute prin batjocorirea, înşelarea şi sărăcirea semenilor formează miezul dulce-otrăvitor al uneia dintre cele mai mari ispite care se ridică în calea românilor creştini la acest tulbure început de secol XXI.

Iubirea de arginţi, bogăţia materială fără hotar, posesia a nenumărate bunuri lumeşti, toate manifestate/obţinute prin batjocorirea, înşelarea şi sărăcirea semenilor formează miezul dulce-otrăvitor al uneia dintre cele mai mari ispite care se ridică în calea românilor creştini la acest tulbure început de secol XXI.

Un sistem de valori pervertite amestecă răul cu binele, anulându-l pe acesta din urmă, şi-l îmbolnăveşte grav pe cel căzut în capcană. Distrugând în om chipul lui Dumnezeu şi înlocuindu-l cu hidoşenia demonului ahrimanic, îngerul căzut care ne leagă sufletele de poftele pământului, otrava bogăţiei nemeritate se răspândeşte în trupul şi sufletul naţiunii române.

Elitele noastre se autodistrug înghiţind otrava şi sfârşesc prin a nu mai fi elite, devenind atotputernice clanuri de distrugători de vieţi şi suflete. Cel dator cu smerenia şi cumpătarea îşi vinde darul binecuvântat ca un ”negustor de Hristos”, urâciune a pustiului în locul cel sfânt. Dregătorul cetăţii trădează cetatea şi o jefuieşte. Omul din popor, risipit şi rătăcit în beznă sufletească, îşi rumegă sărăcia visând nu la ziua libertăţii şi a dreptăţii, ci la ceasul în care va lua el locul bogatului şi va sfida rânjind cinic pe săracii din rândul cărora abia s-a ridicat.

Aceste gânduri s-au adunat în mintea mea treptat, martor fiind de câţiva ani la tristul spectacol al închinării idoleşti pe care plebea românească o practică la idolul bogatului cel pseudo-milostiv. Acest bogat – de obicei un individ grotesc şi mediocru care şi-a adunat imensa avere prin metode ilegale şi imorale – stăpâneşte cetatea şi naţiunea. Însă şocant pentru o naţiune care se doreşte a fi creştină şi europeană este faptul că cei mai mulţi dintre membri săi îl respectă, îl iau ca model şi chiar îl venerează pe anonimul şmecher şi derbedeu devenit peste noapte, ”elita” spirituală, politică sau financiară a comunităţii. Esenţa acestui sentiment de sclav aflat într-o bolnavă dependenţă de stăpânul său care îi dă bice pe spate şi îi lasă ca hrană doar o felie de pâine uscată şi o gură de apă stătută, nu poate fi alta decât prostia. O prostie ridicată la rang de fenomen naţional şi înţeleasă ca lipsă de educaţie spirituală, civică şi mai ales, ca o atrofiere iremediabilă a bunului simţ.

Cum altfel să explicăm succesul unei televiziuni a scandalului de mahala ca OTV şi procentul de peste 10% locuri în Parlament dobândite de PPDD, aceste două instrumente de manipulare excelent utilizate de ”domnul Dan”? Sau cum să înţelegem, altfel decât ca un efect al prostiei plebei, gloria de politician şi de ctitor de biserici pe care a dobândit-o fostul negustor de oi, ”nea Gigi”, cel care printre înjurături, miştocării şi fapte penale se proclamă ”Războinic al Luminii”? Cum să-ţi explici, dacă nu ca întemeiată pe prostie, buluceala românilor şi a ”oamenilor de presă” la înmormântările cu fast interlop de care se bucură indivizi care în viaţă au furat ”fără număr” din banii publici, făcând pentru impresionarea prostimii ”milostenie” din aceşti bani, pozând, ca mafioţii din ”Naşul”, în binefăcători a zeci de familii şi chiar ai unor oraşe întregi, când de fapt, ei au fost nişte jefuitori ai avuţiei naţiunii pe care încetineala şi poate corupţia din Justiţie i-au făcut scăpaţi de la pedeapsa meritată?

Toate aceste întrebări nasc o altă întrebare al cărei răspuns trebuie grabnic aflat: pentru cine este de folos ca românii să zacă în prostie?

Vă îndemn, dragii noştri cititori, să aflaţi răspunsul. Apoi, când răspunsul vă va deveni izvor de fapte bune, iarăşi vă îndemn să-i ajutaţi pe români să se reîntoarcă pe drumul normalităţii, adică al mântuirii, la capătul căruia vom rosti cu bucurie: ”Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul, nu se vor lipsi de tot binele”. (Psalmul 33, 10)