Printre arcanele unui iaz negru

Țipetele pescărușilor nu înving măreția senină a clopotelor. În aerul rece al verii irlandeze, pajiștile care îmbrățișează conturul gotic se umplu de vizitatori și de turiști. Ridicată în 1191, în locul în care se crede că sfântul Patrick îi boteza pe primii creștini irlandezi, catedrala care îi poartă numele și cimitirul său sunt locul de veci a peste 700 de personalități, cu precădere arhiepiscopi ai Dublinului și decani ai catedralei. Inițial catolică, ea a devenit anglicană în 1540. În interior, într-o succesiune mută, zeci de de statui, busturi, efigii și plăci comemorative evocă soldați, oameni de stat, scriitori și clerici. Sub privirea vitraliilor, istoria țării își desfășoară filele, revelând sufletul irlandez și evenimentele care i-au dat definiția ultimă.

Cea mai renumită personalitate înmormântată în catedrala Sfântul Patrick este Jonathan Swift, care i-a fost decan între 1713 și 1745, anul morții. La dorința sa, el a fost așezat alături de Esther Johnson, cunoscută ca Stella, femeia cu care a cultivat o relație intensă a cărei natură nu a fost niciodată determinată cu exactitate. Ei i-a dedicat poemele „La aniversarea Stellei” și „Suferința Stellei”. În apropierea mormântului sunt expuse tabachera scriitorului, purtând, în interiorul capacului, un text scris de el, unul dintre primele sale volume, precum și o copie a potirului de împărtășanie pentru bolnavi, care i-a aparținut bunicului său, Thomas Swift, vicar al unei biserici din Anglia. Două măști funerare ale lui Jonathan Swift se află în spatele unei alte vitrine, alături de un mulaj al craniului său, executat cu ocazia deshumării.

Pe parcursul secolelor, catedrala a suferit numeroase modificări, renovări și extinderi. Printre cele notabile se numără construirea, în 1270, a capelei Sfintei Fecioare, folosite în special de hughenoții francezi refugiați în Irlanda între sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului următor. De altfel, catedrala găzduiește și un clopot din alamă aurită cu inscripția „Spre slava Domnului și în memoria sosirii hughenoților la Dublin – 1685”. Cronica exilului hughenot în acest oraș înregistrează, de asemenea, existența unui infim cimitir, azi închis, pe a cărui poartă de intrare este scris „Cimitirul hughenot 1693”.

Lucrări majore de restaurare a catedralei au avut loc în a doua jumătate a secolului al XIX-lea grație familiei Guinness, celebre, printre altele, pentru fabricile de bere. Se remarcă prezența unei serii de vitralii executate în memoria lui Annie Lee Plunkett, soția Arhiepiscopului Plunkett și fiică a lui Benjamin Lee Guinness, unul dintre cei mai importanți membri ai dinastiei. Deoarece Annie Plunkett fusese cunoscută pentru implicarea în numeroase acte de caritate, unul dintre vitralii înfățișează un verset din Evanghelia după Matei: „Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut”. Cu intenție sau întâmplător, cuvintele conțin o inevitabilă nuanță amuzantă, având în vedere natura celor mai faimoase afaceri ale familiei Guinness.

Dacă somptuoasa catedrală redă, printre altele, dimensiunea artistică a spiritului local, Galeria Națională a Irlandei dezvăluie rafinamentul ei. Mai puțin renumită decât alte muzee de artă europene, galeria surprinde prin abundența operelor și talia pictorilor. Peste 16 000 de lucrări create între secolul al XIV-lea și secolul nostru sunt expuse în cele 54 de încăperi. Solid reprezentată, școala italiană se afirmă prin pânze de Tițian, Caravaggio, Mantegna, Tintoretto, Veronese, Giovanni Battista Moroni, Sofonisba Anguissola... Dintre pictorii spanioli se disting Velázquez, Bartolomé Esteban Murillo, Zurbarán, Goya și Jusepe de Ribera. Câteva picturi ale lui Vermeer, Rembrandt, Emanuel de Witte și Frans Hals se regăsesc în sala olandezilor.

Merită menționate două lucrări semnate de irlandezi. Pe un perete din mica sală dedicată lui Walter Frederick Osborne (1859 – 1903) se află Portretul Guinness, care le înfățișează pe Mary Guinness și pe fiica sa, Margaret. Dăruit Galeriei Naționale în 2023, tabloul a fost realizat la apogeul carierei lui Osborne, după cum menționează explicațiile ce îl însoțesc. Alături se află rochia de mătase purtată de Mary Guinness. Fizonomiile și aerul personajelor, precum și cromatica și formele ce alcătuiesc întreaga scenă evocă picturile americanului John Singer Sargent, contemporan cu Osborne.

Într-o altă sală, o imagine irupe dintre mângâierile luminii, asemenea unei scene redate de Joaquín Sorolla. Însuși pulsul vieții pare să palpite în seva florilor și a ierbii din prim-planul picturii intitulate O grădină de mănăstire, Bretania. Realizată în jurul anului 1913, ea este una dintre cele mai cunoscute ale lui William John Leech (1881 – 1968). Triumful luminii lasă loc întrupării unei ființe a cărei substanță diafană se înalță, purtată de respirația rugăciunii, spre văzduhul ce pare să-și trimită murmurul tihnit al dimineții. După cum menționează descrierea pânzei, Elizabeth, soția pictorului, pozează purtând costumul și boneta specifice novicelor care aparțin ordinului Fiicelor Sfântului Spirit. Leech surprinde momentul în care ea ridică privirea din cartea de rugăciuni pe care umbra descrie un joc înșelător. Deopotrivă lumești și celeste, frumusețea și gingășia chipului desprins de pe fundalul întunecat intră în armonie cu atmosfera mistică și cu desăvârșirea naturii. În planul îndepărtat al imaginii se zărește un grup de maici care, cel mai probabil, participă la rugăciunea de dimineață. Scena pictată are loc în grădina împrejmuită a mănăstirii și a spitalului din Concarneau, în care Leech își petrecuse convalescența în 1904, după cum explică legenda tabloului. În clipa suspendată între cer și pământ, într-o dimineață bretonă, lauda adusă Domnului se arată în plenitudinea unei declarații.

În apropierea Galeriei Naționale se află Biblioteca Națională, care până în vara lui 2025 găzduiește o expoziție W. B. Yeats. Potrivit site-ului său, instituția deține cea mai vastă colecție de volume, manuscrise și obiecte personale ale celebrului scriitor. Pe un monitor aflat în prima dintre sălile expoziției rulează poeme ale lui Yeats recitate de personalități irlandeze. Vizitatorii pot, apoi, vedea ediții princeps, precum și scrisori, bilețele, obiecte și fotografii din diverse epoci. Atrage atenția ediția princeps a volumului Celtic Twilight (Amurgul celtic), publicat la Londra, în 1893. Volumul, care marchează începutul carierei poetice a lui Yeats, este o reflecție asupra identității irlandeze, având drept sursă de inspirație folclorul irlandez, precum și religia și mitologia celtice. Expoziția oferă, de asemenea, material ce ilustrează profundul său interes pentru ezoterism. Pe tot parcursul vieții, el a fost atras de magie și misticism, iar la 28 de ani, a devenit membru al Ordinului Ermetic al Zorilor Aurii. Caietul Zorilor Aurii, jurnal pe care l-a ținut din 1893 până în 1912, este, de altfel, expus.

În 1903, scriitorul devine președintele Societății Dramatice Naționale Irlandeze, iar la scurt timp are loc premiera piesei sale The Hour Glass (Clepsidra). Unul dintre exemplarele originale ale sufleorului se află printre exponate, alături de fragmente din textele altor piese ale lui Yeats. Dintre obiectele personale merită menționat jobenul purtat cu ocazia ceremoniei primirii premiului Nobel, în 1923.

Tumultuoasa lui viață sentimentală reprezintă o coordonată pe care expoziția o înfățișează detaliat. Într-o mică încăpere în care sunt expuse fotografiile numeroaselor femei ale căror destine s-au întâlnit cu cel al lui Yeats, un documentar relatează câteva dintre relații. Potrivit unuia dintre criticii literari intervievați, era atras de femeile frumoase, inteligente și implicate social. Această preferință cel mai probabil explică pasiunea sa îndelungată pentru Maud Gonne, celebra revoluționară și sufragetă irlandeză. Neîmpărtășită, iubirea avea să-l marcheze... însă nu suficient încât, mulți ani mai târziu, să nu lase loc unei iubiri pentru fiica lui Maud, pe care, de altfel, a cerut-o în căsătorie, fiind refuzat. Totuși, literatura îi datorează câteva poeme sufragetei pe care Yeats a considerat-o muza lui. În No Second Troy (Nu-i o a doua Troie), scria: ”Was there a second Troy for her to burn?” Iată versul în traducerea lui Octavian Cocoș: „O altă Troie arde pentru ea?”

Scriitorul avea să se căsătorească pentru prima și ultima dată la 52 de ani. Aleasa, în vârstă de 25, era Georgie Hyde-Lees, o englezoaică poliglotă și pasionată de artă. Unii critici literari care au detaliat istoria căsniciei susțin că ea a adus stabilitatea de care Yeats nu se bucurase și că i-a salvat literalmente viața. Cei doi au avut împreună o fiică și un fiu. Autorul mărturisea, entuziasmat, că încă din prima lună de căsătorie descoperise că Georgie, pe care el o numea George, avea darul de a scrie sub dicteu automat.

Alte materiale ale expoziției oferă detalii picante despre biografia lui Yeats. Se menționează, printre altele, că înainte de a împlini 70 de ani, el s-a supus unei vasectomii, convins că intervenția îi va reactiva funcțiile sexuale, precum și forța creatoare. Informații despre sănătatea sa precară și una dintre ultimele fotografii pot fi, de asemenea, consultate. În centrul uneia dintre săli, vizibil din încăperea în care este proiectat documentarul despre femeile din viața sa, este expus textul epitafului pe care el însuși l-a scris: ”Cast a cold eye/On life, on death./ Horseman, pass by!” („O privire rece aruncă/ Asupra vieții, asupra morții./Călărețule, treci mai departe!”, trad. m.)

Atins de o dulceață provincială pe care imperfect traductibilul adjectiv englezesc mellow o definește, probabil, cel mai acurat, orașul lui Swift (Dubh Linn – „iazul negru”) își arată fizionomia ale cărei trăsături recognoscibile compun o galerie culturală ce merită în întregime descoperită.

_____________________

Note bibliografice:

https://www.britannica.com/place/Dublin#ref147513

https://www.stpatrickscathedral.ie/monuments-in-the-cathedral/

https://www.stpatrickscathedral.ie/the-lady-chapel/

https://www.stpatrickscathedral.ie/stained-glass-windows/

https://www.nli.ie/exhibitions-events/exhibition-yeats-life-and-works-william-butler-yeats-0

https://poetii-nostri.ro/william-butler-yeats-nu-i-o-a-doua-troie-[no-second-troy]-poezie-id-54455/