Principalele amenințări de securitate în 2024 | Evaluări ale Centrului pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning

Ca în fiecare an, am făcut o trecere în revistă a principalelor amenințări la adresa României pentru anul 2024. Deși unele dintre aceste amenințări se precizează, cu cea mai mare probabilitate, la orizontul anilor viitori, amenințarea există deja iar termenele de reacție sunt extrem de scurte și reclamă mobilizare în cursul acestui an, chiar dacă dificultatea rezultă din caracterul de an electoral pentru 2024 și din procedura de deficit excesiv în care se află deja țara noastră. Războiul pe scară largă de mare intensitate, creșterea extremei drepte euro-sceptice și anti-europene și consumul și traficul de droguri cu precădere la tineri sunt cele mai importante amenințări.

Foto Shutterstock

Războiul convențional pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung

Este cel mai important ca amenințare de securitate și cel care reclamă concentrarea resurselor și schimbări majore pentru a ajunge să pregătim societatea pentru a-l confrunta, dacă va fi necesar. Deja la nivelul statelor din Flancul Estic al NATO-UE, amenințarea unui război convențional, pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung nu mai poate fi respinsă: s-a întâmplat deja în Ucraina, planurile lui Putin nu s-au modificat și vizează cucerirea ieșirilor la mare a Ucrainei și schimbarea de regim la Kiev – deci aspirația de a ajunge pe Prut și la Gurile Dunării – iar amenințările directe din partea oficialilor ruși la adresa României(și Republicii Moldova) sunt tot mai vocale.

Desigur, Rusia nu are o a doua armată pentru a declanșa mâine un război împotriva statelor NATO. Dar poate construi în 6, 8, sau 5-7 ani, ca să citez evaluările publice pe această dimensiune, ultima aparținându-ne. Capacitatea de regenerare a Rusiei, în condițiile lipsei unui sprijin suficient al Occidentului și a creșterii oboselii Ucrainei - mai ales în condițiile unei eventuale posibile mobilizări generale decretată în Rusia după alegerile prezidențiale, dublată de o mobilizare a industriei pentru război – ar crea premizele pentru o rezistența mult mai redusă pe front și o împingere a Ucrainei în spate, spre Vest.

De partea cealaltă, dacă Rusia are nevoie de regenerare a forței, pe cadre și calapoade pre-existente, Occidentul se află la faza incipientă a generării forței pentru perspectiva unui război pe termen lung. Iar termenul de 5-8 ani este unul extrem de scurt din această perspectivă. Amenințarea trebuie trecută în aprobarea summitului NATO, planurile de contingență trebuie adaptate(poate chiar se impune un nou Concept Strategic adaptat la această accelerare de conflicte și șocul produs de izbucnirea războaielor în Europa și în proximitate) apoi categoriile de forțe, capabilități și doctrine, chiar în varianta descurajării integrate, trebuie adoptate și implementate. Dacă se poate până la precizarea amenințării și traducerea ei în acțiune agresivă a Rusiei.

Perspectiva presupune, firește, o amplificare a numărului de militari și alte forțe integrate în domenul securității naționale la nivelul necesar, într-o perioadă în care atractivitatea funcției militare și contractul social cu dimensiunea de securitate și apărare este în deficit masiv de credibilitate. Atractivitatea e redusă, cu atât mai puțin în perioadă de război în vecinătate, cu perspectiva ca pregătirea rapidă să aducă forțele angajate în linia întâi în relativ scurt timp. Este ca și cum aș face o asigurare în timp ce incendiul mistuie deja casa vecinului. Iar pregătirea forțelor în starea de vigilență – odată precizată deja amenințarea – și antrenarea capacităților militare și conexe pentru momentul războiului pe scară largă reclamă și ele un interval de timp pe care nu-l prea avem.

Să ne înțelegem, nu e vorba de a intra direct în război. Dar chiar și descurajarea credibilă, în context de război cu multe inovații strategice mai vechi sau mai noi, precum infanteria dispensabilă, reclamă să avem aceste forțe și să adaptăm la nivel aliat descurajarea integrată. Care reclamă forțe și capabilități. La capitolul forțe e vorba și despre rezerve într-un război de mare intensitate, pe termen lung. Capabilitățile necesare reclamă trecerea de la industria de apărare – pentru dotarea forțelor armate profesioniste, reduse numeric, pentru misiuni de management a crizelor la distanță strategică și pentru pregătirea lor în exerciții comune, la industria de război, cu producții de serie mare care să acopere deficitul din depozite și să pregătească apărarea pe termen lung în războiul de mare intensitate.

Creșterea extremei drepte eurosceptice, în an electoral

Pe cât de complexă e pregătirea pentru cea mai acută și distrugătoare amenințare, războiul, pe atât de importantă este crearea de instrumente care să contracareze, în context democratic, războiul informațional, operațiunile psihologice, creșterea extremei drepte, anti-europene și euro-sceptice. Și toate astea în an electoral, cu posibilitatea unor ingerințe și a alterării rezultatelor și opțiunilor la alegeri. Aici avertizarea publică e făcută, teoria fake news și a știrilor false este prezentă în media convențională și social media, există instituții care expun aceste falsuri. Doar că viteza de dezvoltare a instrumentarului de atac este mult mai mare decât capacitatea de a produce arme de apărare a spațiului public și a integrității informațiilor la care sunt expuși cetățenii.

Desigur, aici putem vorbi despre nenumărate componente și instrumente deja dezvoltate, dar altele care nu au putut fi elaborate și operaționalizate din cauza reticenței, inițial, a respingerii de plano, ulterior, de conștientizare tardivă a nivelului de influență a acestor instrumente ce sunt utilizate drept arme. Desigur principala apărare, o spun toți, este educația și spiritul critic de la cele mai fragede vârste. Însă realitatea vorbește despre o educație continuă și capacitatea de a ținti zone marginale ale spectrului social în vederea creșterii rezilienței societale.

În plus, instrumentarul reclamă o colaborare între societate, lumea academică și științifică și media profesionistă de toate felurile, în online și pe rețelele de socializare în expansiune. Aici statul și instituțiile sale singure nu pot face prea mult. În plus, în foarte multe cazuri, ar fi și periculos ca unele evaluări și etichetări să fie lăsate în mâna instituțiilor de stat, fie ele și independente. Există exemple și posibilități de evaluare a unor soluții: Suedia are Agenția pentru apărare psihologică subordonată Ministerului Justiției, în timp ce la Chișinău s-a creat – suficient de tardiv – propria agenție, Centrul de Comunicare Strategică și Combaterea Dezinformării. Totuși soluția nu a putut fi găsită pe deplin și pe toate dimensiunile în România.

Consumul de droguri la generația tânără

Consumul și traficul de droguri de mare risc a devenit una dintre cele mai importante amenințări la adresa securității societății românești, cu toate componentele aferente. E vorba, deopotrivă, despre droguri tradiționale și  de mare risc și despre cele sintetice, foarte noi și care se generează atât de repede încât  greu de inventat cu aceeași viteză marcherii care să descopere acest tip de consum. În plus, cu atât mai periculos este consumul de droguri cu cât el se desfășoară cu precădere în scoli, licee, universități, vârstă tânără.

Spuneam că este vorba despre toate componentele aferente. Iar cea mai importantă rămâne criminalitate organizată asociată traficului de droguri, dar se pot identifica chiar structuri mafiote și carteluri incipiente specializate cu precădere în traficul de droguri. Apoi este vorba despre toate componentele de tranzit, transport, trafic, distribuție de droguri de mare risc. Despre producție doar marginal și în cantități nerelevante. Desigur, rămân cei doi termeni ai ecuației consumului de droguri: existența rețelelor și produselor care sunt utilizate pentru susținerea și dezvoltarea consumului. Și invers, apariția contextelor și resurselor pentru consum care au determinat creșterea traficului: nu mai suntem demult doar țară de tranzit, ci nivelul consumului este în deplină explozie, ne arată statisticile ultimilor ani.

Dacă am avut accidente tragice și mediatizate amplu în care autorii conducători s-au dovedit sub influența narcoticelor și operațiuni ale Poliției care identifică în trafic conducători sub influența substanțelor psihotrope, totuși nu am ajuns la dezvoltarea și manifestarea crimei organizate violente, a confruntărilor cu Poliția, penetrarea acesteia și a zonei politice, așa cum arată evoluția fenomenului în alte state. Totuși ne lipsesc structuri profesioniste de dezintoxicare care să marcheze și ieșirea subiectul din spațiul generalist și deloc atrăgător sau eficient al spitalelor de psihiatrie. Este vorba despre crearea de clinici specializate anti-drog, cu doctori, psihologi, sociologi pregătiți și capabili să determine procesul invers al renunțării la consumul de droguri.

Desigur, este relevantă și componenta sociologică a unor studii despre cei care ajung consumatori. Și merită identificate care sunt mecanismele care determină recursul la consum. De la componenta recreativă și de socializare la modă, în unele contexte, la forme mai complexe de gestionare a situațiilor nefericite traversate din societate, la căutarea unor excitante mai puternice într-o societate hiper-sexualizată până la vedetism și gestionarea nepotrivită și facilă a șocurilor din viață. În fiecare caz trebuie dezvoltate programe complexe care includ politici publice, sprijin psihologic și mai ales familial pentru a depăși situația și a reintegra tinerii inclusiv eliminând mecanismele care duc la consum ca soluție de avarie.