Reacția ironică a lui Mircea Cărtărescu după ce a aflat cine a câștigat Nobelul pentru Literatură: „Ne uneşte-aceeaşi soartă”
0Scriitorul Mircea Cărtărescu, considerat favorit la Premiul Nobel pentru Literatură şi anul acesta, a publicat pe o reţea de socializare o fotografie în care apare alături de statuia lui James Joyce, nici el premiat cu Nobel.

Comitetul Nobel a atribuit distincţia scriitorului maghiar László Krasznahorkai, „pentru opera sa convingătoare şi vizionară care, în mijlocul terorii apocaliptice, reafirmă puterea artei”.
Ulterior, scriitorul Mircea Cărtărescu, considerat favorit la Premiul Nobel pentru Literatură şi anul acesta, a publicat pe o reţea de socializare o fotografie în care apare alături de statuia lui James Joyce.
„Împreună ne-nţelegem, Ne uneşte-aceeaşi soartă…” (cu James Joyce, astăzi, prin Trieste)”, a scris Mircea Cărtărescu joi, după anunţul laureatului Premiului Nobel pentru Literatură, scrie News.
După ce în 2024 a premiat-o pe sud-coreeana Han Kang, prima femeie asiatică care a primit Premiul Nobel pentru Literatură, Academia Suedeză a optat pentru un autor european, aşa cum a făcut-o în mod tradiţional în istoria de peste un secol a premiului.
Mai mulţi critici literari i-au evidenţiat drept favoriţi la premiu pe australianul Gerald Murnane, românul Mircea Cartărescu, maghiarul Peter Nadas, precum şi pe elveţianul Christian Kracht. Salman Rushdie şi Haruki Murakami sunt de asemenea în fiecare an nominalizaţi la premiul literar.
Printre cei mai mari scriitori ai lumii care nu au câştigat celebra distincţie se numără Lev Tolstoi şi Virginia Woolf. Jean-Paul Sartre a refuzat premiul iar Boris Pasternak a fost obligat să-l refuze.