Povestea lui Ekrem Dumanli, primul jurnalist arestat în Turcia după puciul din 2015 | INTERVIU
0Recep Tayyp Erdogan este unul dintre cei mai controversați lideri din cadrul NATO. Actualul președinte al Turciei, carismatic și populist, este sprijinit de o parte a turcilor și criticat de ceilalți. Care tabără este mai mare vom afla în lunile următoare, când Erdogan urmează să se prezinte din nou la urne, cerând votul poporului său.
Un popor divizat însă, pe toate palierele, inclusiv cel ce vizează elitele. Conducând Partidul Justiție și Dezvoltare (AKP), Erdogan este liderul de facto al Turciei încă din 2003, când din postura de premier și mai apoi președinte a condus țara de la dezvoltare către criza economică din prezent. Clericul Fetullah Gulen și mișcarea Hizmet au fost principalii aliați ai AKP, la începutul anilor 2000, însă așa cum istoria orientală ne-a demonstrat, aliații devin ușor inamici în regiune, ceea ce s-a și întâmplat la aproape un deceniu și jumătate distanță. Puciul eșuat din 2015, în care Erdogan a reușit să mențină puterea, a transformat Hizmet într-o adevărată țintă, membrii grupării fiind arestați sau nevoiți să fugă din țară.
Este și cazul lui Ekrem Dumanli, care din postura de membru Hizmet și editor-șef al Zaman a fost primul jurnalist arestat în 2015. După el aveau să urmeze alții care, mai puțin norocoși, se află și acum în spatele gratiilor. În cadrul unei întrevederi recente la Universitatea de Stat din California, Dumanli a oferit un interviu unde, exprimându-și propria opinie, nu s-a ferit să abordeze subiecte sensibile pentru țara sa, inclusiv relația dintre Erdogan - grupul Ergenekon și personaje controversate în Turcia precum Dogu Perincek.
Ekrem Dumanli, primul jurnalist arestat în Turcia
Domnule Dumanli, ați fost unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști din Turcia, fiind mai tot timpul în preajma lui Erodgan când acesta efectua deplasări externe și nu numai. Acum ați părăsit țara natală. Care este povestea jurnalistului Ekrem Dumanli?
Am fost editorul șef al ziarului Zaman timp de 14 ani, din 2001 până în 2015. Până în 2013 m-am bucurat de apreciere și notorietate, apoi am început să fiu supus presiunilor guvernamentale ca urmare a unor articole care vizau acte de corupție la nivel înalt, implicând chiar și familia premierului de atunci Erdogan. Trei miniștri au fost nevoiți să demisioneze, apropiați ai premierului. Erau dovezi pe care nimeni nu le putea contesta, inclusiv cele care vizau mita primită în genți pline de dolari. S-a demonstrat legătura dintre acești oameni și un iranian ce avea și cetățenie turcă. Liderii guvernamentali ai Turciei practic ajutau, contra unor sume importante, Iranul să evite unele sancțiuni ale SUA.
Ca formă de răspuns, Erdogan a încercat să schimbe povestea. În ciuda poziției, de la acea vreme a poliției sau procurorilor, Erdogan a spus că totul este fals. Nimeni nu l-a crezut, dar a avut puterea să supraviețuiască politic în fața a ceea ce cred că era la acea dată cel mai mare act de corupție din istoria modernă a Turciei. Regimul s-a îndreptat împotriva ziarelor care au relatat povestea. Astfel, în decembrie 2014 am fost arestat, petrecând șase zile în închisoare. Din lipsă de dovezi, judecătorul m-a eliberat. Sigur, același judecător a fost la rândul său arestat. Dar, Hidayet Karac, jurnalist la un alt ziar ce a fost arestat la câteva ore după mine nu a fost eliberat nici acum. Se află de mai bine de opt ani în spatele gratiilor. A fost o vânătoare de vrăjitoare în presa din Turcia…
Când am ajuns în fața judecătorului, l-am întrebat pe acesta care sunt infracțiunile comise, iar el a spus că sunt acuzat pentru că am publicat două editoriale. Dar aceasta nu poate fi o crimă comisă de un jurnalist. Chiar în timp ce eram închis, copilul meu s-a născut. Am ales să poarte un nume care în limba turcă se numește Speranță. Mai mult de 10.000 de oameni au venit în ziua în care urma să fiu judecat, în fața tribunalului, cerând eliberarea mea.
Chiar dacă am fost achitat, presiunea guvernului nu numai că a continuat, dar a fost mult mai puternică. Am devenit una dintre principalele ținte. Mi s-au deschis mai multe dosare. Chiar dacă m-am întors la conducerea Zaman, în 2015 am decis să părăsesc Turcia, lucru pe care autoritățile mi l-au interzis. Poliția venea la redacție să îmi ceară pașaportul. Era un abuz, așa că am ales să fug. Practic am părăsit ilegal țara. Am ajuns în Germania. Sunt norocos că în cele din urmă și familia a reușit să fugă. Erau urmăriți non-stop. Când ei au părăsit Turcia, parcă a fost un scenariu de film, întrucât au trebuit să schimbe incognito mai multe mașini pentru a-i păcăli pe polițiști. Ajunși în SUA, am decis să ne stabilim aici.
Ați părăsit Turcia în 2015. Ce s-a schimbat de atunci până în prezent?
Situația s-a înrăutățit. Totul a început în anul 2013, odată cu protestele Gezi. Până atunci Turcia era un stat care consolida democrația. Inclusiv Uniunea Europeană s-a îndepărtat și a început să- l critice pe Erdogan. Turcia a început o apropiere de Iran, China și Rusia. Democrația s-a ruinat, începând construcția unui sistem autoritar.
Totuși, Erdogan a continuat să câștige alegerile, având sprijin din partea populației. Cum putem explica acest lucru?
Erdogan a preluat controlul media începând cu 2013. Prin apropiați a închis sau preluat ziarele, revistele sau televiziunile care îl criticau. Consider că acum în Turcia există o mare mașină de propagandă care pur și simplu manipulează opinia publică. Sigur, există câteva publicații din afara Turciei pe care oamenii le pot accesa prin VPN, dar există un nucleu dur al suporterilor lui Erdogan care nu cred nimic ce este critic la adresa acestuia. Consideră că totul este bine, chiar în ciuda problemelor imense pe care Turcia le întâmpină. Priviți ce se întâmplă acum cu acest cutremur tragic. Nimeni nu știe exact câte victime sunt și nici măcar nu pot critica guvernul. Întreaga presă vorbește despre faptul că totul este bine iar situația este sub control. Dar câți oameni au murit cu exactitate? Câți sunt dispăruți?
Să privim către economie. Turcia are o inflație imensă. Mai mare ca orice țară din lume. Care sunt datele reale și ce prezintă presa din țară oamenilor? Erdogan spune că inflația este 87,7% în timp ce organizații independente prezintă o inflație de 187,7%. Propaganda îî face pe oameni să creadă că oricine critică sistemul este inamicul Turciei. Mai mult, ca și Putin, se creează o imagine că toate țările vor să distrugă Turcia, iar Erdogan este singurul salvator.
Mustafa Erdogan, unul din frații lui Erdogan, l-a contrazis pe decanul unei universități care a afirmat că Ataturk este cel mai mare lider al Turciei. Nu! Recep Tayyp Erdogan este cel mai mare lider al țării!, a afirmat Mustafa. Evenimentul a fost public și denotă realitatea falsă pe care sistemul încearcă să o creeze.
AKP a preluat puterea cu sprijinul Hizmet. Unde s-au rupt legăturile? Ce nu a mers bine în această relație?
Hizmet a sprijinit AKP din 2002 până în 2014, pentru că Erdogan a promis că va consolida firava noastră democrație, că vom avea relații bune cu alte state. Trebuie să recunoaștem că a realizat multe lucruri bune în această perioadă. Odată cu referendumul din 2012, când a obținut 51% din voturi, Erdogan a început a se schimba. A cunoscut beția puterii.
În 2012, unul dintre consilierii lui Erdogan mă sună și anunță că vrea să mă viziteze la biroul din Ankara. Când ajunge, îmi spune că premierul Erdogan era supărat pentru că efectuasem o deplasare alături de el, dar eu nu am comunicat deloc, fiind retras. Am fost aproximativ nouă jurnaliști în acea deplasare. Era o practică ca pe parcursul drumului, jurnaliștii să comunice cu premierul, să mai pună întrebări. De dată aceasta, eu fusesem tăcut. Așa a fost, și i-am spus consilierului să îi transmită lui Erdogan că acesta s-a schimbat, nu mai este omul și liderul politic pe care îl cunoșteam. Erdogan începea să critice editori șefi care se aflau alături de noi, era arogant. I-am spus consilierului să transmită aceste lucruri lui Erdogan, nu sunt convins că a făcut acest lucru, deși a promis.
Ca să revin la întrebarea dumneavoastră. Toată lumea l-a susținut pe Erdogan, inclusiv Uniunea Europeană. S-a bucurat și de sprijinul minorităților: kurzi, alawiți. Lucrurile au mers bine, până la acel punct de cotitură. Puterea schimbă oamenii și așa se nasc dictatorii, în opinia mea.
Erdogan a fost acuzat că pentru a putea lupta împotriva Hizmet s-a aliat cu inamicii de altă dată. Grupul Ergenekon sau Grupul Perincek au devenit apropiații lui Erdogan. Cum s-a ajuns aici?
În 2013, pentru a putea distruge Hizmet, Erdogan a avut nevoie de noi aliați, motiv pentru care parteneriatul cu Ergenekon a devenit activ. Ergenekon dispune de o putere imensă acum, în Turcia, dar nu sunt mai influenți decât AKP.
Este o alianță creată în spatele ușilor. Dogu Perincek spre exemplu este un extremist de stânga, adept al comunismului, simpatizant public al lui Putin. Are multe legături în armata turcă, dar și în structurile de poliție. Este o persoană extrem de versată, care a reușit să creeze multe legături, inclusiv în Rusia. A jucat și un rol în apropierea dintre Erdogan și Putin, cât de mare a fost acest rol nu știu încă. De asemenea Perincek este cunoscut și pentru relațiile sale cu serviciile de informații din Rusia și alte țări. Îmi aduc aminte, că în perioada în care mă aflam la conducerea ziarului Zaman, am primit o cerere din partea lui Perincek de a ne vizita. Am fost puțin șocat de inițiativă, ținând cont de pozițiile și valorile noastre diferite. Am cerut o listă a celor ce îl vor însoți iar aceștia erau generali din armată sau ofițeri din serviciile de informații ce nu mai erau activi. Am avut o întrevedere unde și eu am fost însoțit de câțiva colegi, în care Perincek a încercat să ne convingă că nu e cazul să îl mai criticăm. Întâlnirea a durat cam 30 minute. Am făcut o poză, pe care am publicat-o și în Zaman, pentru transparență și acesta a fost tot. Ne-am strâns mâinile și am plecat fiecare pe drumul lui.
Urmează alegeri prezidențiale în Turcia. Care credeți că sunt șansele ca Erdogan să câștige și acest tur de scrutin?
În mod normal, nimeni de la AKP nu ar trebui să câștige aceste alegeri. Inflația este atât de mare, șomajul este atât de ridicat, oamenii nu-și pot găsi un loc de muncă, situația economică este dezastruoasă. Dacă situația ar fi similară într-o țară occidentală, guvernul și președintele ar fi fost schimbați de mult. Dar, Erdogan are mereu planuri secrete, strategii bune, coordonează aproape tot, ceea ce schimbă situația.
Spre exemplu, poate orchestra un atac terorist, să dea vina pe PKK și să se erijeze în liderul de care turcii au nevoie în continuare. În plus, controlând aparatul birocratic, poate fura între 3-6% din voturi.
Chiar și așa, cu atât de multă putere, Erdogan poate fi învins, însă totul este posibil în Turcia de astăzi.
Se încarcă comentariile...
