Poveste de iarnă cu Traian Băsescu

0
0

Resimt şi eu un fel de tristeţe la plecarea Preşedintelui de la Cotroceni. Ca şi o doză de dezgust, citind postările sau articolele scrise de cei care şi-au făcut un merit din a-l bârfi, ironiza sau critica. Cu mai mult sau mai puţină parcimonie.

In ceea ce mă priveşte, mă bucur că Traian Băsescu şi-a încheiat mandatul. Mandatele. Mă bucur pentru el şi mă bucur pentru mine.

Traian Băsescu a încheiat în 21 decembrie un ciclu care a fost, dintr-un anumit punct de vedere, benefic României. Pe şleau spus, nu ne-a fost ruşine cu el în străinătate. A fost un om ca oricare alţii, şi probabil că cele mai frumoase cuvinte despre el ca om printre noi au fost cele scrise de Ion Cristoiu. A plecat cu demnitate, a plecat lăsând în urmă episoadele spumoase ale unei convieţuiri deloc uşoare cu premierul Victor Ponta, amintirea unor câteva ori în care s-a încercat demiterea lui dar în care, pur şi simplu, nu s-a lăsat călcat în picioare.

Nu ştiu spre ce orizonturi va pleca, dar cred sincer că restul vieţii lui nu se va reduce la cariera de bunic, căci ar fi păcat. Traian Băsescu mai are câte ceva de spus.

Pentru mine mă bucur pentru că voi putea povesti, în sfârşit, de ce mi-a plăcut întotdeauna de Traian Băsescu. Că voi putea scrie, în sfârşit, de ce m-am necăjit de fiecare dată când vreun comentator pe site-ul Adevărul( Vânatorul, la tine mă refer!) îmi scria că sunt pontistă. De fapt, aici am fost considerată pontistă iar pe site-ul Presseurop eram adeseori acuzată că sunt băsistă. Adevărul este că a scrie despre cineva nu înseamnă automat simpatie pentru acea persoană, ci doar muncă executată. Culmea este că despre Traian Băsescu nu am scris niciodată. Am să o fac acum. Va fi mica mea poveste de iarnă...

L-am cunoscut pe Preşedinte în toamna lui 2009. Oana Marinescu, pe atunci la Ministerul Afacerilor externe, organizase, împreună cu ambasada României la Paris, un "voyage de presse" în România, înainte de alegerile prezidenţiale. In avion, câţiva confraţi, printre care Arielle Thedrel, de la Le Figaro. Ei îi datorez două din cele mai exemplare prietenii ale mele: Luca Niculescu, Cristian Preda. In avion, deci, ştiind că vom avea întâlniri cu toţi candidaţii importanţi la preşedinţie, am decis, discret, să le punem tuturor aceleaşi întrebări.

Am trecut astfel prin birourile lui Mircea Geoană, Teodor Stolojan ...şi Traian Băsescu. Nu-i mai ţin minte pe toţi candidaţii, dar îmi aduc aminte rezultatul, pe care-l comentam între noi, pe drumul de întoarcere. Toţi candidaţii, mai puţin unul, au dat sistematic vina pe Traian Băsescu pentru tot ceea ce mergea prost în ţară. Ca şi cum el ar fi fost un zeu cu puteri imilitate. Singurul care nu a dat vina pe nimeni, nici pe guvern, nici pe...destin, ci a comentat calm şi detaşat ce nu a făcut şi ce ar trebui să facă a fost Traian Băsescu. Deja, pentru noi, era dovada unei clase pe care ceilalţi nu o aveau. Nu vorbesc de profesionalism, sau de tact, sau de realitatea imediată, ci doar de clasă. Şi tot e ceva.

Apoi, în timpul discuţiei purtate în limba franceză, preşedintele a fost ajutat să "înţeleagă" de un interpret. Spusese că nu vorbeşte franceza. Probabil că este aşa, în schimb, o înţelege. De mai multe ori, în timpul interviului încrucişat, s-a încruntat şi chiar a revenit asupra afirmaţiilor sale. La un moment dat, răspunzând la o întrebare pe care o pusesem, o întrerupe pe doamna care interpreta ceea ce spusese el, în franceză, şi-mi adresează o întrebare: "traduce corect? am impresia că a spus exact inversul declaraţiilor mele". "Aşa este, domnule preşedinte". Şi atunci mi-a cerut să continui eu traducerea. A fost...magic. Gestul a fost făcut cu tact, nimeni nu s-a supărat, dar am realizat atunci că Preşedintele este ...o vulpe. Că înţelege mai multe decât recunoaşte şi că ştie mai multe decât spune.

O persoană extrem de simplă, în general, care râde cu uşurinţă, şi care se bucură asemeni unui copil atunci când are de ce. Nu am avut niciodată ocazia de a-i lua un interviu. Imi pare rău. Cred că ar fi fost ocazia unui bun moment petrecut discutând de una şi de alta.

La capitolul regrete, îi reproşez un singur lucru: nu a ştiut să asculte de foarte bunii consilieri pe care i-a avut cândva. Mă refer aici la Cristian Preda, pe care l-am cunoscut în aceleaşi circumstanţe generate de această călătorie.

Poveste de iarnă, deci. Poveste dinainte de Crăciun şi la plecarea unui Preşedinte. Nu i-am furat un interviu, dar am câştigat două prietenii pe care le preţuiesc foarte mult. E enorm. Cât despre greşeli, şi erori, şi tot ceea ce i-am putea imputa Preşedintelui, şi lui şi vouă, un singur gând: doar cine nu face nimic nu greşeşte. Cine face multe, greşeşte mai des. Insă cantitatea de lucruri bune realizate depăşeşte de cele mai multe ori importanţa greşelilor.

Mulţumesc, domnule Preşedinte!
 

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite