Posibile scenarii în spatele cortinei

Ceva mă face să cred că alegerile legislative din 9 decembrie pot constitui o piatră de hotar în istoria României, anume, punctul de pornire pentru o treptată desprindere din reţeaua relaţiilor cu occidentul şi revenirea în zona influenţei răsăritene.

Credinţă gravă şi hazardată, vor spune unii. Posibil, dacă trecem cu uşurinţă peste unele desfăşurări, interne sau din afară, din ultimii 2-3 ani şi nu numai.

Entuziasmul aderării la lumea occidentală a scăzut dramatic, pe măsura invocării nostalgiei după vremea lui Ceauşescu. Este aici un miez al problemei. Se spune mereu că politicienii sunt cei care determină direcţia de mers când, de fapt, dominantă este o anume stare, o anume mentalitate împământenită la nivelul trăirii şi percepţiei populare, statornicită de genă şi de istorie.

La nivel de masă, noi n-am fost occidentali, ci răsăriteni. Relaţiile sociale, relaţiile de proprietate, fondul popular de cultură, esenţialmente credinţa religioasă au fost şi sunt în continuare marcate de o strânsă relaţie cu răsăritul cel puţin în zona majoritar teritorială a Olteniei, Munteniei, Moldovei, Dobrogei. Trecerea spre cultura occidentală în aceste zone ar fi o adevărată desprindere de matcă, foartre greu, dacă nu imposibil de conceput. De altă parte, tentativele de desprindere n-au fost nici sincere nici serioase.

Revoluţia, ca şi devenirea postrevoluţionară, s-a desfăşurat marcant sub auspiciile influenţelor răsăritene pe „înţeleapta” stratagemă iliesciană. Breşa făcută în perioada 1997-2000, repudiată în cele din urmă la nivel popular, a fost închisă la finele lui 2000. Din 2005 încoace eforturile de aderare şi integrare în structurile occidentale se opintesc, gâfâie. Din clipa în care  se constată că această direcţie solicită disciplină, muncă, energie, responsabilitate, civilitate, tragem înapoi ca racul; nu ăstea le-am învăţat pe timpul slugăritului la stăpânii autohtoni sau străini.

Într-o altă ordine de idei, forţele motrice politico-socio-economice consolidate postrevoluţionar, esenţial constituite pe scheletele parlamentaro-guvernamentale şi baroniale, dospesc şi cresc în sucul propice de esenţă răsăriteană: nu-i nevoie de lege, nu-i nevoie de ordine, nu-i nevoie de cinste, de corectitudine; se poate trăi şi încă cum, din hoţie, din minciună, din speculaţie. Voinţa lor este voinţa naţiunii cu care se împleteşte în mod „fericit”, dată fiind susţinerea majoritară de care se bucură.

Cu totul demn de subliniat, occidentul însuşi a greşit în ce ne priveşte. Au profitat pur şi simplu de ieşirea din orbita economiei planificat-reglementate de tip CAER, de incapacitatea de a ne înscrie în economia eficientă de piaţă, spre a ne transforma, vădit interesat, într-o largă piaţă de desfacere a produselor lor.

Consecinţele economice au fost catastrofale: în loc de îmbunătăţire şi perfecţionare, forţa noastră industrială a fost decimată, agricultura dezarticulată. Trăim de prezent drama unui astfel de demers, crezând că putem supravieţui din comerţ speculativ.

În sfârşit, se ignoră faptul că războiul rece nu pare a fi luat sfârşit. Refăcută după URSS, Rusia a depăşit cu bine anii 1990, este, efectiv, o foarte mare putere, bazată cu deosebire pe resurse. Extinderea NATO până la fruntariile ei a primit replica aşteptată. Ea nu va ceda zonele de influenţă apropiate intereselor de securitate. Suntem direct vizaţi. Polonia şi Cehia au intuit problema. Noi am cedat cu uşurinţă în cazul Deveselu.

Dacă nu pe faţă, dar cu binecunoscuta pricepere pe ascuns, insidios, indirect, Rusia va încerca să ne reconvertească. Occidentul se bazează pe principii, pe tratate, pe fair-play, pe încrederea în noi, pe când Rusia lucrează brut, se infiltrează în economie( vezi de ex.industria metalurgică) dar, cu deosebire, pe o nouă Coloană a V-a de cotropire a spiritelor. Asaltul psihologic la care sunt supuse conştiinţele trebuie că are o coordonare impecabilă dincolo de capacităţile lui „Felix” sau alţii asemenea.

Avem deja şi primele semnale: USL se detaşează pe faţă de occident, evenimentele din vară sau cele mai recente ca şi  modul de pregătire a alegerilor denotă că nu-i sinchisesc atenţionările şi admonestările lor. Mai mult chiar, liderii au tupeul, nesimţirea invectivelor. Aşa ceva nu se face fără un spate asigurat.

Spuneam, deci, că alegerile din 9 decembrie pot fi o piatră de hotar. Da, pentru că prin ele, opinia publică, voinţa de bază a poporului, pare a aproba cu „entuziasm” o astfel de evoluţie a lucrurilor.