Politicienii de astăzi şi Unirea Basarabiei cu România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu cred că am avea prea multe motive să fim tocmai mulţumiţi de felul în care fruntaşii clasei politice din România au sărbătorit ieri împlinirea a 100 de ani de la momentul în care Sfatul Ţării de la Chişinău a hotărât Unirea Basarabiei cu România.

Şedinţa solemnă a celor două Camere ale Parlamentului României nu a făcut decât să arate slaba calitate a celor ce se cred chemaţi şi îndreptăţiţi să facă azi marea politică la Bucureşti. Cu totul inexplicabilă mi s-a părut absenţa de la respectiva şedinţă a preşedintelui României, dl. Klaus Iohannis. E drept, circulă pe piaţă informaţii în conformitate cu care garantul aplicării Constituţiei nu ar fi fost invitat decât cu o oră înainte la lucrările şedinţei, aşa că preşedintele a preferat să transmită un mesaj aniversar, postat pe site-ul Instituţiei Prezidenţiale. Dacă e vorba despre un fake news, preşedintele a comis o greşeală impardonabilă. Dacă informaţia este exactă, dacă ea reflectă realitatea, atunci mai avem o tristă, nedorită dovadă a micimii caracterului, a lipsei de anvergură ale politicienilor care conduc astăzi cele două Camere ale Parlamentului. Încă o probă a incapacităţii lor de a depăşi cadrul minor al răfuielilor politice minore, fără miză.

Chiar şi astfel, chiar dacă informaţia este una reală, chiar în nişte condiţii nu dintre cele mai bune, cred că preşedintele nu ar fi făcut rău deloc să descindă pe neaşteptate în plenul reuniunii spre a da citire cu glas tare cuvintelor postate pe presidency.ro. De un mesaj mai clar, mai hotărât din partea persoanei care are privilegiul de a fi fost aleasă în funcţie cu mult mai multe voturi decât orice alt politician din ţară, ar fi avut nevoie românii care trăiesc pe ambele maluri ale Prutului. Ca să nu mai vorbim şi despre faptul că dl. Klaus Iohannis ar avea la rându-i nevoie, fie şi numai din considerente de imagine,  de un plus de implicare în viaţa politică a românilor de pretutindeni.

Pe celălalt mal al Prutului se înmulţesc vocile celor care cer din ce în ce mai hotărât Unirea. Localităţi întregi, organizaţii, instituţii votează, sfidând obtuzitatea şi corupţia autorităţilor de la Chişinău şi atitudinea ostilă a preşedintelui moldovean Igor Dodon, Unirea cu România. Din păcate, răspunsul atât al autorităţilor cât şi al cetăţenilor români din România nu mi se pare cel mai adecvat şi în nici un caz pe măsura momentului. Îmbucurător ar fi nu doar  să observăm că moldovenii dintre Prut şi Nistru îşi exprimă cu demnitate şi curaj sentimentele naţionale, că în pofida îndoctrinării retrograde, a ceea ce afirmă atât de deplasat preşedintele Igor Dodon, susţin din ce în ce mai răspicat că sunt ceea ce sunt, că sunt români, înfruntând şi o seamă de riscuri pe care le presupune o astfel de atitudine.

Din păcate, românii de dincolo de graniţă nu prea primesc răspunsurile adecvate nici din partea autorităţilor Statului român, dar nici din partea fraţilor lor din România care de prea multe ori se mulţumesc doar să recurgă la lozinci, să scrie că „Basarabia este Româniaşi apoi să se gândească la costurile materiale ale unificării.

Fireşte, efervescenţa unionistă de dincolo de graniţele României are, dincolo de explicaţiile de ordin moral, patriotic sau istoric, şi motivaţii cum nu se poate mai pragmatice. E firesc să fie astfel. Moldovenii dintre Prut şi Nistru sunt cu asupra de măsură scârbiţi de corupţia politicienilor de la Chişinău, de sărăcie, de orizonturile parcă tot mai limitate ale vieţii cotidiene. Visează ca orice om la un trai mai bun şi socotesc că soluţia ar veni dinspre Bucureşti şi patria mama. Un consistent segment al populaţiei şi-a făcut studiile liceale şi universitare în unităţi de învăţământ din România şi au constatat inerente diferenţe între ceea ce le oferă viaţa din Republica Moldova şi cea din România. Mai contează şi apartenenţa Ţării Mamă la Uniunea Europeană.

În noile condiţii şi în pofida autorităţilor potrivnice ideii de reunificare, moldovenii de astăzi, îndeosebi cei tineri, nu mai sunt chiar atât de lesne manipulabili, nu mai admit, au ajuns chiar să fie imuni, ostili de-a dreptul  falsificărilor incalificabile ale istoriei practicate de autorităţile din Capitala Republicii Moldova.

Sigur, au existat şi înainte de 1989 manifestări cu caracter unionist. Multe insuficient cunoscute din cauza opacităţii, secretomaniei comuniste. Cu toate acestea sunt cunoscute şi conservate şi azi la loc de cinste gesturi riscante precum arborarea în 1960 la Bălţi, pe coşul unei fabrici, a Tricolorului românesc, procesul din 1965 al studentului Mihai Moroşan acuzat de naţionalism, cele două procese din 1971 în care au fost condamnaţi studenţii Odobescu şi Lila Neagu. Ceea ce s-a întâmplat în fosta Moldovă sovietică pe toată durata anului 1989 şi mai apoi în 1990 şi 1991, proclamarea Independenţei au lăsat urme de neşters în conştiinţa românilor de pe malurile Prutului şi Nistrului.

Numai nepriceperea, comunismul mai mult decât rezidual al conducătorilor post-revoluţionari ai României au condus la risipirea unei şanse favorabile Unirii. O atare şansă pare să se reînnoade astăzi. E nevoie însă de o clasă politică responsabilă, de o nouă generaţie a Unirii autentic dedicate ideii de Românie modernă şi democratică.

Are România de astăzi o astfel de generaţie? Răspunsul e mai degrabă negativ. Să ne reamintim că generaţia Unirii a făcut autentice reforme, a garantat libertatea cuvântului şi scrisului, nici vorbă să se gândească să dea o Lege antidefăimare menită să pună botniţă cuvântului liber şi să ne facă să ne întoarcem la perioada gândirii captive, a introdus o Constituţie extrem de liberală, pe care nu a încercat mai apoi să o schimonosească prin fel de fel de amendamente şi referendumuri fals democratice, garanta drepturile minorităţilor, însă fără să aibă în minte trocuri politice josnice menite să-i asigure perpetuarea la guvernare. Democraţia interbelică nu a fost nicidecum una perfectă, imperfect a fost deopotrivă comportamentul autorităţilor de la Bucureşti faţă de basarabenii care nu puteau să nu observe că le sunt trimişi funcţionari guvernamentali foarte aproape de calitatea penalilor de astăzi ori că la Chişinău nu se deschide Universitatea mult dorită.

Poate că făcând paradă şi împăunându-se cu meritele unioniştilor de acum o sută de ani, comparându-se abuziv cu ei, slujindu-se de detalii din biografiile lor spre a-şi deplânge nedreptul tratament la care ar fi supuşi astăzi de presă, aşa cum dezgustător a făcut-o ieri preşedintele Senatului, dl. Călin Popescu-Tăriceanu, poate că cercetându-le istoria, partea luminoasă a biografiei, poate că elogiindu-le şi nu doar de ochii lumii meritele, dar şi cunoscându-le defectele politicienii de astăzi vor dobândi ceva mai multă înţelepciune. Fără doar şi poate, au nevoie.

Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro   

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite