Politica absurdului

0
0

Oricâtă bunăvoinţă ai avea, nu poţi găsi un comparativ mai potrivit politicii actuale româneşti decât cel de absurd. Nu pentru că politicienii se contrează între ei ca la uşa cortului, nu neapărat pentru că adoptă unele măsuri economico-financiare de te cruceşti.

Nu pentru că Băsescu le stă unora nod în gât şi le replică scandalos. Se mai întâmplă şi pe la alţii chiar dacă nu atât de făţiş, de brutal, de abrupt. Ci pentru că politicienii în general şi cu deosebire cei ai actualei puteri îşi bat joc de România. De imaginea ei în lume.

N-om fi avut un trecut aşa de glorios cum l-au creionat unele condeie romantice. După un hău istoric credeam, în 1989, că României i se deschide orizontul renaşterii. În 1990 îndemnam românii cumplit dezamăgiţi de primele măsuri anti-naţionale ale zisei puteri „revoluţionare“ să nu părăsească ţara, nutrind încredere şi speranţă. Încredere şi speranţă în capacitatea de a ne reface rândurile, în aptitudinea configurării unui stat, a unei societăţi evoluate cel puţin la limita integrării şi cooperării europene şi nu numai.

Azi, la aproape un sfert de secol de speranţe şi aşteptări, românii, în special tineretul, sunt în stare să-şi ia din nou lumea în cap dintr-o Românie care îi sufocă. Ultimele mutări pe tabla politică sunt cu totul edificatoare. Au logică bine definită. Atât evenimentele din vară cât şi cele de acum se subsumează unui dublu scop. Primul, acela de asigurare a permanenţei puterii. Al doilea şi de prezent cel mai arzător, a se pune la adăpost de justiţie. A-şi acoperi fărădelegile comise până în prezent, a-şi asigura imunităţile pentru viitor. Totul, în dispreţul celor mai elementare reguli morale şi de conduită.

Se vădesc în toată goliciunea, urmările decrepitudinii morale iniţiată şi cultivată cu sârg începând cu 1990. Minciuna şi hoţia le percepeam până mai ieri ca pârghii ale luptei politice personale, mijloace de accedere în ierarhia puterii. Iată-le acum promovate la rang general-instituţional. Parlamentarii ţării prelucrează în taina nopţii, prin surprindere, la adăpost de ochii şi urechile opiniei publice, texte de lege care să le înlesnească prescripţia faptelor penale, să-i pună la adăpost de cercetări penale şi judecăţi, să le amnistieze faptele, să le graţieze pedepsele, să-i scutească de incompatibilităţi. Pe ei şi pe toţi demnitarii ţării, de la centru până la periferie. Ce mai? Îndemn de la înălţimea tocmai a instituţiei chemate să ne facă legi bune şi drepte, adresat mulţimii: furaţi, minţiţi, înşelaţi, vă dăm legi care să vă (ne) apere.

La reacţia binevenită a preşedinţiei, a opiniei publice, a organismelor internaţionale, corifeii responsabili se ascund după copac, îşi aruncă răspunderea în ograda celuilalt. Este oare de conceput că premierul nu ştia ce se va petrece în lipsa lui? Pleci din ţară şi îţi laşi oamenii de partid să-şi facă de cap? Nu, sigur nu. Cine l-a trimis pe preşedintele Senatului în ofsaid? A semnat, potrivit declaraţiei preşedintelui Camerei, proiectele de lege, deci ştia netăgăduit despre ce este vorba. Se ascunde îndărătul unei imperfecţiuni legislative. În adevăr, infracţiunile implicând autoritatea nu sunt bine şi corect conturate în codul penal. În configurarea lor legislativă trebuie să se facă referire nu numai la funcţionarii publici sau privaţi, ci la toate persoanele care exercită funcţii de autoritate, indiferent, aleşi sau numiţi. Acelaşi lucru la incompatibilităţi.

Pretexte, însă. În realitate şi pe fond se încearcă ce nu s-a reuşit în vară: o adevărată lovitură aplicată sub centură justiţiei şi statului de drept, cu o motivare precisă, izvorâtă ca o arătare din laboratoarele psihiatrice ale unor trusturi informaţionale, specializate întru terfelirea legilor. A legilor pozitive şi a legilor morale.

În aceasta constă veritabila tragedie a României de azi. Politica actuală ne conduce în zona vicleniei, a perversiunii, a insensibilităţii la ordine şi disciplină. Şi odată cu acestea, la degradarea sau pierderea încrederii ca parteneri de dialog sau acţiune. Ea periclitează România nu numai ca actor al jocului politic dar o aşază, umilitor, îndărătul şi a multor dintre ultimele ţări scăpate din jugul colonial sau bananier. O politică absurdă.

                   

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite