Pentru că ROBOR-ul nu ascultă de Partid, capul lui Isărescu vrem!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Guvernatorul Mugur Isărescu şi prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, în faţa senatorilor din Comisia Economică FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Guvernatorul Mugur Isărescu şi prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, în faţa senatorilor din Comisia Economică FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Cel mai longeviv guvernator de bancă centrală din lume, Mugur Isărescu, nu şi-a închipuit nici în cele mai negre coşmaruri că, la 30 de ani de la căderea comunismului, va fi atacat cu argumente preluate direct din gândirea economică a naţional-comunismului românesc autarhic din 1980.

Audierea sa în faţa comisiei senatoriale pentru Economie a fost memorabilă. Însoţit de întregul Consiliu de administraţie al BNR, Mugur Isărescu a făcut eforturi considerabile pentru a explica într-un limbaj cât mai simplu ce este dobânda, ce înseamnă piaţa bancară, cum se calculează ROBOR-ul şi de ce este bine, în general, să nu iei măsuri aberante care au potenţial distructiv pentru sistemul financiar-bancar, implicit pentru întreaga economie.

După epuizarea acestor teme de largă respiraţie în ştiinţele economice, Guvernatorul BNR a avut de răspuns unei întrebări năucitoare puse de senatorul Daniel Zamfir şi anume dacă s-a împrumutat de la fondul de investiţii al lui Sorin Ovidiu Vântu. Ce voia să zică domnul Zamfir era dacă fondul respectiv nu a cumpărat titluri de stat pe vremea în care Mugur Isărescu era premier, în 1999. Deci, dacă titluri de stat scoase pe piaţă de Ministerul de Finanţe, cum se întâmplă şi astăzi de mai multe ori pe lună, ar fi fost cumpărate de fondul respectiv, asta ar fi însemnat că Mugur Isărescu s-a împrumutat de la SOV. În faţa unui asemenea tur de forţă, însuşi şeful ALDE, domnul Călin Popescu Tăriceanu, s-a simţit dator să intervină rugându-l pe colegul său să abandoneze subiectul, pentru că nu e corect să oferă ştiri aiurea. Se va fi gândit, oare, domnul Tăriceanu că şi pe vremea mandatului său de prim-ministru, sau pe vremea în care era ministru în cabinetul CDR, s-ar fi putut ca titluri de stat să fi fost achiziţionate de Vântu?

Oricum, explicaţiile lui Mugur Isărescu au căzut în deşert. Domnii din coaliţia PSD-ALDE ştiau una şi bună, de ce nu fixează Banca Naţională dobânzile şi cursul la niveluri cât mai mici, astfel încât tot românul să prospere. Răspunsul nu poate fi decât unul singur, „daţi voi o ordananţă de urgenţă să se trăiască în România la fel ca în Germania“.

Înainte de 1989, tezele de la congresele PCR subliniau cu litere de foc că societatea capitalistă nu are niciun viitor, iar economia centralizată este visul de aur al omenirii. Băncile erau proprietate de stat şi dobânzile stabilite de autorităţi. Cursul de schimb se stabilea prin Decret. Astfel, cursul oficial a variat zeci de ani în jurul a 4-5 lei pentru un dolar. În schimburile economice existau mai multe cursuri de schimb, stabilite arbitrar de statul comunist, pe diferite criterii.

Având băncile de stat, dobânzile şi cursul stabilite tot de stat, pe cale de consecinţă, oamenii nu erau exploataţi, nu existau credite scumpe, iar cursul oficial de schimb ar fi permis românilor să cumpere destui dolari de la casele de schimb valutar ca să achiziţioneze salam, unt şi carne din magazinele destinate străinilor, vestitele shop-uri. Problema era doar că românilor le era interzis să deţină valută şi, de asemenea, nu aveau voie să cumpere din shop-uri. Iar cei care riscau închisoarea pentru câţiva dolari, achiziţionau valuta pe piaţa neagră, la un preţ de zece ori mai mai mare decât cursul oficial.

Aceleaşi idei sunt din nou promovate în ofensiva dusă de actualii guvernanţi împotriva BNR. Dobânzile trebuie reduse, Roborul obligat să coboare la 2%, iar cursul să stea la 4,6 lei pentru un euro, pentru că aşa vrea partidul. Ca şi pe vremea PCR, nu există nicio legătură cu economia reală în ceea ce vrea să impună PSD.

Controlul dobânzilor şi al cursului se poate încerca prin decizie politică şi rezultatul nu poate fi decât unul singur, întoarcerea la economia comunistă cu rezultatele cunoscute, exemplul de azi fiind Venezuela. Până la stadiul „Venezuela“ se trece prin inflaţie, economie subterană, prăbuşire a puterii de cumpărare şi alte asemenea succese. Populaţia în numele căreia s-au luat măsurile respective ajunge în sărăcie şi ţara se prăbuşeşte.

Intrând în doi ani electorali succesivi, PSD are nevoie de mulţi bani ca să arate că a adus prosperitate în casele românilor. Nivelul promisiunilor este atât de mare, încât cheltuielile covârşesc veniturile bugetare. Sigur, cifrele pot fi aranjate ca să dea un buget fezabil, dar realitatea economică nu are cum să fie păcălită. Dezechilibrele ajung să pleznească pe undeva. Se duc în cursul de schimb, în inflaţie, în dobânzi. Piaţa ajustează lucrurile şi le aduce la realitate. Cei care plătesc factura sunt oamenii cărora li s-a vândut iluzia prosperităţii căzute din cer.

Ca să explice românilor că nu politicile anti-economice ale guvernării sunt de blamat, au găsit noul Soros, duşmanul poporului, BNR. Totul se poate. Numai că prin comunism am mai trecut o dată. Nu ar fi cazul să-l mai încercăm şi în acest secol.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite