Păţaniile de călător cu trenul ale d-lui ministru Răzvan Cuc

Nu prea au noroc miniştrii Transporturilor din România atunci când vor să le arate ţării şi românilor că lucrează. Că se ocupă îndeaproape de domeniile din subordine şi că ar fi interesaţi zor-nevoie mare de ceea ce se întâmplă pe calea ferată.

Iată, de pildă, în iunie 2011, d-na Anca Boagiu, pe atunci ministru, astăzi recompensată pentru eroicele-i fapte în domeniu cu o slujbă caldă şi bine remunerată la Curtea de Conturi, a făcut o călătorie cu o aşa-numită Săgeată albastră care, la un moment dat, s-a încăpăţânat să se oprească în câmp. Şi pe care a repornit-o un angajat al CFR recurgând la o improvizaţie tipic românească, adică punând acolo unde trebuie un băţ.

La aproape 8 ani distanţă de la acel moment penibil pentru a cărui difuzare pe televiziuni doamna Boagiu ţin minte că s-a făcut for şi pară, un alt ministru, de astă dată din guvernul PSD-ALDE, inenarabilul domn Răzvan Cuc, se face rău, dar rău de tot de râsul lumii vrând să arate ce bine, cât de comod şi de civilizat se circulă cu trenurile IR pe relaţia Bucureşti-Constanţa. Pune de o călătorie până la Constanţa, după care trage pe contul lui de Facebook concluzia dinainte stabilită. Totul a fost bine şi o să fie şi mai bine. Căci vor fi modernizate într-un singur an 300 de vagoane. Avem programe minunate, doar că nu prea le punem în aplicare.

Foarte adesea mi se întâmplă să recurg la exerciţii de imaginaţie. Nu, nu de imagine, aşa cum a spus cu câteva luni în urmă doamna premier Viorica Vasilica Dăncilă. Încerc să îmi închipui ce ar fi fost în ierarhia social-politică a României cutare demnitar în cazul în care în Decembrie 1989 nu ar fi avut loc o revoluţie. Cum în vremea respectivă nu erau universităţi particulare, multe dintre ele simple fabrici de diplome, cum nici nu putea fi vorba despre Universitatea Româno-Americană al cărui absolvent este dl. Cuc, mai mult ca sigur că cel ce astăzi este pentru a doua oară în viaţa lui ministru nu ar fi avut decât liceul „la bază“. Făcut la cursuri serale. Ar fi fost nu mai mult decât un activist de partid mărunt, cel mult instructor pe la Comitetul Municipal de Partid din Giurgiu. Veşnic agitat, transpirat şi neînţelegând ce i se întâmplă, neştiind decât că trebuie să dea ascultare ordinelor. Fijndcă altminteri ar fi  trimis „la meserie“. Adică în atelierele micului şantier naval din Giurgiu.

Pe vremea comuniştilor nu existau baroni locali care să îi impună secretarului general al partidului să îl facă pe cutare ins ministru. Astăzi există, baronii îşi impun voinţa, deşi se vede de la o poştă că favoritul lor este incapabil pentru o astfel de funcţie. Unde neam de neamul lui nu ar fi trebuit să ajungă. Ce să-i faci? Nicolae Ceauşescu era, din acest punct de vedere, cu mult mai liber decât este astăzi dl. Liviu Nicolae Dragnea.

După modelul vizitelor de lucru trucate ale sus-numitului Ceauşescu, s-a desfăşurat călătoria pe ruta Bucureşti-Constanţa a d-lui Cuc. Zice dl. ministru în naraţia de pe contul lui de Facebook că voiajul a început sub semnul fastului. Că nu a avut probleme la cumpăratul de bilete. Postează şi o fotografie din momentul respectiv care îl dă de gol. Dl. ministru şi-a achiziţionat biletul de călătorie clasa 1 de la casa specială din incinta Gării de Nord (gară al cărei aspect l-a nemulţumit), casă ce vinde îndeobşte bilete pentru vagoanele de dormit. Pentru dl. Cuc s-a făcut o excepţie. O altă fotografie de pe acelaşi cont de reţea socială arată cum dl. ministru a fost întâmpinat la urcarea în tren de o tânără şi simpatică duduie care deducem că ar fi conductoarea trenului. Măi, să fie! Mie, deşi circul, slavă Domnului mult!, nu mi s-a întâmplat niciodată asta în cazul călătoriilor cu aşa-numitele „vagoane clasă“. Doar la vagoanele de dormit ne aşteaptă însoţitorul care numai foarte rar ar pune mâna să te ajute să îţi urci bagajul.

Nu tu aglomeraţie, curăţeanie lună în vagonul cu care a călătorit dl. Cuc. Nu tu grupuri sanitare vechi, neigienice, defecte, prize peste tot, ce mai?, condiţii excelente. Nici vorbă despre criza de vagoane, despre locomotivele vechi care se defectează des, în câmp, nici un cuvinţel despre întârzierile care au înscris România în Cartea recordurilor. Totul ok, totul perfect.

Aproape totul i-a ieşit d-lui Cuc. Aşa că a socotit că are toate motivele să ne ia liniştit de fraieri.

Doar la coborâre - ce să vezi - domnul ministru păţeşte ceva care îl înfrăţeşte peste ani cu Anca Boagiu. Uşa de la vagon nu se deschide drept pentru care e nevoie de vreo doi-trei angajaţi ai CFR care să îl salveze din captivitate pe dl. Cuc.

Dovadă că minciuna are picioare scurte. Că nu e nici pedelistă, nici pesedistă. Că indiferent de partid, ea iese până la urmă la iveală.