Partidul Poporului se pierde în Casa Poporului -  scurtă radiografie politică a PP-DD

Existenţa PP-DD pare a fi serios ameninţată. Tânărul partid (aşa-zis) al poporului se confruntă cu plecări masive încă de la începutul anului. Numărul unu nu se mai vede la TV decât prin studiourile altora, numărul doi a dezertat,  promisiunile din campanie s-au pierdut pe drumul spre Casa Poporului.

Istoria PP-DD este, în mod cert, legată ombilical de logoreicul personaj, Dan Diaconescu, de televiziunea care până de curând dorea să „otevizeze” tot poporul, dar şi de nevoia unora de lider providenţial. Instrumentul de propagandă marca OTV, utilizat cu multă creativitate, a capturat şi hipnotizat o bună perioadă de timp o zonă a electoratului de la periferia marilor oraşe şi din rural cu teme populiste, antisistem (vă mai amintiţi celebrele 20 de puncte? sau USL = PD-L = aceeaşi mizerie?).

Atunci când domnul Dan promitea oamenilor scutiri de taxe şi impozite, redistribuirea bugetului naţional în mod echitabil, înfiinţarea Tribunalului Poporului pentru a judeca, eventual la OTV în direct, marii corupţi, sau alte astfel de bazaconii periculoase, atunci se reactivau frustrările, dezamăgirile, neajunsurile, nemulţumirile, lipsurile oamenilor care au resimţit din plin asperităţile tranziţiei şi deşartele promisiuni ale partidelor consacrate.

Aşa a reuşit domnul Dan să contabilizeze o bună parte din nemulţumirea generală faţă de guvernarea PD-L obţinând scoruri excepţionale în alegerile locale (134 mandate de consilieri judeţeni - 10%, 3132 de mandate de consilieri locali -7,78% şi 31 de mandate de primari 0,97%) şi cele parlamentare (68 de mandate de parlamentari). Un adevărat festin al cifrelor.

În ciuda acestor victorii, nefericirea partidului este mare. Ea nu provine numai din faptul că migraţia către alte zone a început devreme, ci şi din faptul că deşi a obţinut mandate nesperate nu poate acţiona ca un jucător care contează. Este izolat şi ignorat, dezmembrat, hăituit, atât de către PD-L, „partenerul” din opoziţie, cât şi de către partidele componente ale USL. Este folosit numai atunci când e neapărată nevoie de el, în rest e ignorat. Este un aliat câteodată necesar, dar dezagreabil.

Oamenii PP-DD-ului sunt aventurieri momiţi şi fascinaţi de funcţia publică (nu că nu ar exista astfel de specii şi în celelalte partide). Nu sunt politicieni de profesie. Au fost adunaţi direct din stradă în speranţa că puterea le va schimba viaţa şi că furia poporului va face dreptate. Abia când au ajuns în fotoliile instituţiilor şi-au dat seama că nu e ca şi cum te-ai uita lejer pe OTV, ai înţelege şi ai fi de acord cu amalgamul de abureli marca Diaconescu. Instituţiile au proceduri, regului şi mai presus, propria existenţă. O viaţă în care dacă nu te adaptezi renunţi şi pleci. Aşa că odată instituţionalizată, băgată în Casa Poporului, furia poporului s-a domolit, copleşită de sarcinile şi tentaţiile funcţiei.

Masivele dezertări nu indică decât un grad de coeziune extrem de slab. Şi nu pare a fi ceva anormal în condiţiile în care doctrina PP-DD este „încă în lucru” (verificaţi site-ul). Din presă şi din alte surse aflăm că unii au folosit „partidul-televizor” ca vehicul pentru a ajunge în Parlament. Au aplicat tactica tovarăşului de drum de care scăpai atunci când ajungeai la destinaţie. Specialişti ai dublei loialităţi.

Dacă în perioada campaniei electorale nu au putut lupta eficient împotriva „otevizării” electoratului, atunci partidele consacrate au ales să infiltreze PP-DD-ul. Un plan, nu pentru destructurarea acestuia, ci pentru restructurarea lui. Evident, numai atunci când e nevoie.  Stimulaţi, alţii s-au orientat către partide cu viitor. Alţii îşi caută în mod „independent” destinul politic, după conflictele cu liderul-partid.

Prin urmare, statistica ne arată că la sfârşitul lui decembrie, după alegerile parlamentare, PP-DD controla 68 de parlamentari, aproape cât partidul lui Vasile Blaga (80 de parlamentari). La o distanţă de numai jumătate de an în Camera Deputaţilor mai erau 31 de parlamentari din 48. Rezultă un minus de 17 parlamentari în numai 6 luni. Dintre aceştia, PC şi-a adjudecat cinci, mizând pe o autonomie pe termen lung. PNL şi PSD şi-au împărţit frăţeşte câte unul, iar 10 au rămas liberi de contract, în căutarea independenţei. Aceştia din urmă încearcă formarea unui grup parlamentar propriu şi cochetează cu stânga unde ei cred că există mai mult spaţiu. Însă, cum nu pot face diferenţa dintre stânga şi dreapta, cum doctrina este încă „în lucru”, se comportă haotic, neorganizat.

În aceste condiţii, ar fi cel puţin amuzant ca Partidul Poporului  să se piardă în scurt timp în Casa Poporului.