Omul fericit sfinţeşte locul
0
Când un om îşi leagă viaţa de un obiectiv înalt, nici nu contează dacă până la finalul vieţii el şi-a atins în totalitate acest obiectiv. Contează doar că a avut oportunitatea de a trăi pentru un obiectiv înalt.
M-am întâlnit cu doamna directoare a Şcolii Generale Ferdinand, Violeta Dascălu, în dimineaţa asta. Am auzit de câteva luni tot felul de lucruri frumoase despre dânsa, lucruri legate de modul în care conduce şcoala, îşi iubeşte copiii, îşi încurajează profesorii.
Am înţeles că toate aceste lucruri sunt reale încă din momentul în care am intrat în clădire: holurile mari şi generoase, specifice clădirilor boiereşti, sunt curate, aerisite şi îngrijite. Pereţii sunt ornaţi cu proiecte făcut de copii: de la planşe de desen până la materiale reciclabile transformate în artă. Pozele cu evenimentele tronează mândre lângă sala de festivităţi. Sunt poze care grăiesc: copii râzând, profesori implicaţi, părinţi încântaţi. Cu imaginile astea în minte, am bătut la uşa biroului.
Doamnă Violeta are un zâmbet larg, primitor, iubitor. Este acel gen de om cu privirea limpede şi vocea vioaie. „Noi aşa ne prezentăm”, îmi spune în timp ce îşi întinde larg braţele. Şi mă ia în braţe.
De acolo începem să discutăm: „Eu atunci când văd ochii copiilor luminoşi şi fericiţi, ştiu că fac o treabă bună. [...] Acum câţiva ani, m-am întrebat: Oare viaţa mea este aşa cum îmi doresc? Din momentul în care mi-am pus această întrebare, lucrurile s-au schimbat fundamental. Aş lucra în educaţie non stop. Seara, când ajung acasă, de abia mă pot opri. Văd tot mai mulţi oameni care schimbă lucrurile în bine. Este ca un microb şi se extinde rapid. Cred că binele circulă mai repede decât răul. Aşa că schimbarea ţării noastre va veni rapid, suntem din ce în mai mulţi”.
Îmi spune toate lucrurile astea şi mie îmi dau lacrimile. Nu cred că a văzut asta. Îmi dau lacrimile şi acum, când scriu. Pentru că schimbarea asta, la care şi eu contribui în fiecare zi şi din care mi-am făcut o profesie, este visul meu. Îmi dau seama că este şi visul dânsei. Deci mergem pe acelaşi drum şi tocmai am hotărât să mergem împreună.
Doamna Violeta nu schimbă tot sistemul, nu despre asta este vorba. Nu se luptă cu ministerele, nu dă cu pumnul în masă, nu blamează, nu pretinde să deţină soluţia ideală sau adevărul absolut. Dânsa urmează o altă cale. Doamna Violeta a creat un sistem în aria ei de influenţă. Asta înseamnă, doamnelor şi domnilor, o schimbare.
De aceea proverbul nostru românesc spune că omul sfinţeşte locul. Nu spune oraşul, nu spune ţara sau lumea. Locul, stimabililor. Acolo unde lucrăm, locuim, acolo unde existăm.
Iar sfinţirea locului este unul dintre cele mai importante criterii pentru a fi fericit. Şi fericirea asta ţine în mod exclusiv de noi înşine. Nu are legătură nici cu statul, nici cu vecinul. Nici cu banii din cont, nici cu diplomele de pe perete. Doamna Violeta este un exemplu grăitor al faptului că se poate.
Când un om îşi leagă viaţă de un obiectiv înalt, nici nu contează dacă până la finalul vieţii el şi-a atins în totalitate acest obiectiv. Contează doar că el a avut oportunitatea de a trăi pentru un obiectiv înalt.
Este foarte probabil ca sistemul educaţional să nu se schimbe fundamental până când doamna Violeta se va pensiona, adică în doar 4 ani. Dar mii de copii care au avut parte de un început excelent în viaţă datorită şcolii condusă de dânsa, vor spune povesti mereu despre profesorii care le-au schimbat viaţa în Şcoala Generală Ferdinand. Şi, să ştiţi, asta este suficient.
Deci, voi cum vă puteţi sfinţi locurile?
Se încarcă comentariile...
