O generaţie ratată

Fără a avea o bază solidă, nu poţi niciodată să construieşti vârful piramidei.

Tricolorii vor juca sâmbătă seara, cu Bosnia, meciul unei generaţii. O generaţie care a dezamăgit crunt. În afară de calificarea la Euro 2008, Chivu, Mutu&comp. nu au consemnat nimic notabil în palmaresul lor de la naţională. Este adevărat că o victorie cu bosniacii nu ne va asigura sută la sută prezenţa la Europenele din Polonia şi Ucraina din 2012, însă ne mai oferă de doi bani speranţă. Dacă naţionala va pierde, totul este compromis.

Cauzele pentru care România nu mai are rezultate în fotbal au rădăcini adânci. Înainte de toate, ne lipseşte o strategie coerentă, atât la nivelul federaţiei, cât şi la nivelul cluburilor, pentru dezvoltarea unor centre puternice de copii şi juniori. Academiile deschise de Gică Popescu şi de Gică Hagi reprezintă două picături într-un ocean de indiferenţă. Proprietarii de cluburi nu sunt interesaţi să investească pe termen lung. Echipele de pitici nu aduc profituri imediate, iar acest fapt le face total neinteresante pentru aşa-zişii manageri din fotbal.
 
Fără a avea o bază solidă, nu poţi niciodată să construieşti vârful piramidei. Iar acest lucru este evident. De la „Generaţia de Aur", fotbalul românesc a mai produs doar doi jucători de anvergură. Aceştia sunt Cristi Chivu şi Adi Mutu. Din păcate, în ultima perioadă, doar fundaşul celor de la Inter Milano şi-a demonstrat valoarea şi seriozitatea, jucătorul Fiorentinei remarcându-se mai mult prin scandaluri, decât pe dreptunghiul verde.

Cu o asemenea zestre este practic imposibil să facem faţă marilor echipe ale lumii. Iar ceea ce mi se pare şi mai grav este faptul că cei tineri, care ar fi trebuit să rupă norii, driblează sticlele şi paharele prin Bamboo. Mulţi dintre ei nu stăpânesc nici măcar elementele de bază ale fotbalului. Asta se vede cu ochiul liber! Habar n-au să facă o preluare, nu sunt în stare să dribleze nici măcar un adversar, folosesc mai mult tibia în loc de „şiret" atunci când lovesc mingea. Toate aceste lucruri sunt rezultatul unei pregătiri precare în timpul junioratului. Şi uite aşa am ajuns să fim egalii Albaniei şi Belarusului.

Nici la nivel de cluburi nu stăm mai bine. Patronii îşi conduc echipele după ureche. Nici vorbă de strategii, nici vorbă de planuri de investiţii şi de marketing, nici vorbă de stabilitate financiară, nici vorbă de politici profitabile de transferuri. Totul se face pe genunchi, de pe-o zi pe alta. Nimic nu se construieşte temeinic. Iar rezultatele sunt evidente. În competiţiile europene, echipele noastre nu contează, iar valoarea fotbaliştilor din campionatul intern scade de la un an la altul.

Aşezat pe asemenea fundaţii şubrede, fotbalul autohton este condamnat la mediocritate. Fără drept de apel!