O dezamăgire

Fireşte, doar o întâmplare a făcut să văd spectacolul cu Un duşman al poporului, montat la Teatrul Naţional din Iaşi de regizorul Claudiu Goga, la aproximativ o lună după ce am văzut la Petroşani montarea cu Strigoii. Întâmplarea are semnificaţia ei, chiar dacă pentru spectacolul ieşean regizorul nu a recurs la textul propriu-zis al lui Ibsen, ci la o rescriere datorată lui Arthur Miller.

Aşadar, reamintesc în context că Ibsen a simţit nevoia de a scrie Un duşman al poporului ca un fel de replică personală la felul, destul de puţin favorabil, în care şi spectatorii, şi critica vremii au primit Strigoii.

Marele dramaturg norveg şi-a conceput noua piesă ca una care ne arată cât de puţin pregătiţi suntem, cât de ostili devenim atunci când suntem confruntaţi cu adevăruri ce sunt departe de a fi tocmai convenabile. Adevăruri pe care vrem să le considerăm minciuni, exagerări, falsuri numai şi numai fiindcă acceptarea lor ne-ar pune în situaţii inconvenabile, supărătoare, ar implica eforturi mari costuri morale şi băneşti pe care, pentru moment, am prefera să le amânăm, cu toate că ştim că sunt inevitabile.

În cronica dedicată spectacolului cu Strigoii, am prezentat destul de detaliat reticenţele pe care le au şi regizorii, şi directorii de teatru, şi spectatorii atunci când vine vorba reprezentării unui Ibsen. Iată că acum, în caietul program al spectacolului de la Iaşi (extrem de bogat în informaţii, foarte bine întocmit de Cristina Rădulescu şi de Silvia Ghilaş) este inserat un text în care Arthur Miller detaliază motivele ce l-au determinat să îşi asume rescrierea piesei lui Ibsen.

Miller a fost profund conştient de faptul că Ibsen nu e nicidecum un autor demodat, că scrierile sale se adresează, cum nu se poate mai pertinent, mai apăsat, contemporaneităţii. Fie şi numai dacă citim Un duşman al poporului din perspectiva afirmaţiei Corupţia ucide!, citată ca atare în spectacolul ieşean, o afirmaţie care a avut un plus de impact dat fiind faptul că am asistat la o reprezentaţie ce a avut loc doar cu o zi înainte de comemorarea tragediei de la clubul Colectiv, realizăm câtă dreptate au avut şi Ibsen, şi Arthur Miller.

Adaptarea lui Miller nu e deloc una agresivă. Datează din 1950, s-a bucurat de mult succes pe diverse scene de teatru americane. În 1978, ea a servit drept punct de plecare pentru scenariul unui film pentru marele ecran. Practic, Miller nu a eliminat mai nimic, nici un episod semnificativ din piesa lui Ibsen. Iar contemporaneizările pe care şi le-a îngăduit, la rândul său, Claudiu Goga în spectacolul său de la Iaşi nu sunt nici ele din cale afară de semnificative.

Mai exact. Nu provoacă nici un fel de seism detaliul că, de pildă, ziariştii Hovstad, Billing, proprietarul tipografiei, Aslaken, chiar şi primarul Peter Stockman mănâncă pizza. Decorul inteligent, defel supus unor limitări şi canoane eminamente realiste, datorat lui Andu Dumitrescu are valoarea lui, fără a produce cine ştie ce distorsionări. Faptul că pentru coloana sonoră a spectacolului Claudiu Goga a recurs la muzica filmului Matrix nu e nici el de natură să işte nemulţumiri ori cine ştie ce mari şocuri. Deşi parcă-parcă sunt prea multe citări, intervenţii, repetări ale unui fragment muzical al cărui rost ar fi acela de a separa din cale afară de vădit fiecare secvenţă.

Fiindcă vorbeam despre seisme, cutremure şi şocuri, mă văd acum în situaţia de a spune cum nu se poate mai deschis că am avut parte şi de aşa ceva. Tocmai fiindcă Claudiu Goga s-a dezis parcă de sine, neglijând aproape în totalitate lucrul cu actorii. Pe care, urmărind reprezentaţia programată în cadrul FNT, am avut neplăcutul sentiment că i-a abandonat de-a dreptul, lăsându-i să se descurce care cum poate. Pe cont propriu.

Cum altminteri altcumva să îmi explic că mai toţi componenţii distribuiţi cad în gesticulaţii excesive? Ce altă explicaţie să dau faptului că felul în care rostesc ei textul e cel mai clar indiciu că mai nici unul dintre interpreţi nu a ajuns la esenţa personajului încredinţat, la deplina familiarizare cu el? Că Goga a fuşerit atunci când nu a fost complet neinspirat de-a dreptul? Că nu l-am recunoscut, că am avut impresia că el a desenat o schiţă şi de aplicarea ei s-ar fi ocupat o cu totul altă persoană cu studii regizorale total aproximative?

Partea întâi a spectacolului conţine cele mai flagrante confirmări ale afirmaţiilor mele de sus. În consecinţă e şi sursa celor mai mari dezamăgiri. Fiindcă în exces de gestică şi în intonaţii puţin convingătoare, în diletantism interpretativ cad câţiva dintre importanţii actori ai Teatrului Vasile Alecsandri din Iaşi.

O spun cu un imens regret, nu m-au convins deloc nici Constantin Puşcaşu (Dr. Stockman), nici Teodor Corban (primarul Peter Stockman), nici Petronela Grigorescu (d-na Stockman), nici Andreea Boboc (Petra). Lucrurile se mai îmbunătăţesc un pic în partea a doua a reprezentaţiei, acolo unde este mai multă agitaţie şi unde stângăciile la capitolul actorie sunt niţeluş mai atenuate şi graţie efectelor video datorate lui Andu Dumitrescu.

Ceva mai bine sunt conturate rolurile de planul al doilea aşa că sunt ceva mai pertinent elaborate scenic personajele jucate de Adi Carauleanu (Morten Kill), Cosmin Maxim (Hovstad), Ionuţ Cornilă (Billing), Doru Aftanasiu (Aslaksen), Dumitru Năstruşnicu (Căpitanul Horster), Puşa Darie (Un beţiv).

Pentru mine, spectacolul cu Un duşman al poporului de la Teatrul Naţional Vasile Alecsandri a însemnat una dintre marile dezamăgiri din a douăzecişişasea ediţie a Festivalului Naţional de Teatru.

Cum am citit câteva cronici la acelaşi spectacol apărute, la puţine zile de la data premierei, sub semnătura unor critici ieşeni, nutresc nădejdea că ceea ce am văzut la Bucureşti a fost numai un accident. Că a fost vorba despre o seară mai proastă.

Teatrul Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi- UN DUŞMAN AL POPORULUI de Arthur Miller după Henrik Ibsen- Traducerea- Claudiu Goga- Regia- Claudiu Goga- Decorul şi video- Andu Dumitrescu- Costume-Lia Dogaru- Cu- Constantin Puşcaşu, Teodor Corban, Petronela Grigorescu, Adu Carauleanu, Cosmin Maxim, Doru Aftanasiu, Andreea Boboc, Dumitru Năstruşnicu, Ionuţ Cornilă, Puşa Darie, Flavius Hotăranu, Gabriel Anton, Emil Coşeru, Cosmin Panaite, Dumitru Florescu, Sorin Cimbru, Lucian Valacu, Nicolae Ionescu, Delui Lucaci, Gelu Zaharia, Radu Homiceanu, Adrian Marele- Data reprezentaţiei- 29 octombrie 2016