O chestiune delicată

"Am încredere în Revoluţie", scria Marquitos Rodríguez soţiei ambasadorului cubanez la Praga, din închisoare. Temnicerii lui nu ştiau încă de ce e închis şi ce urma să i se întâmple. În aprilie 1964 avea să întâlnească plutonul de execuţie.

Miguel Barroso, jurnalist spaniol şi soţ al fostei Ministre a Apărării, Carme Chacón s-a făcut iniţial remarcat prin colaborările cu El Mundo, Quotidiani Associati (corespondent), El País. Cele trei volume publicate l-au transformat într-o voce importantă a literaturii castilliene, aflat la confluenţa dintre "investigaţia jurnalistică şi narativul pur".

Descrierea succintă, aproape austeră a autorului, ghilimelele unui scurt laudatio din partea romancierului Javier Cercas care numeşte cel de-al treilea volum al lui Barroso "Un asunto sensible" – "O chestiune delicată" o "poveste pasionantă", tagline-ul "trei poveşti cubaneze despre crimă şi trădare", şi, de ce să nu recunosc, fotografia de arhivă publicată în numarul 12 al revistei Bohemia, pe 20 martie 1964, absolut şocantă folosită pentru copertă m-au atras puternic în mica librărie internaţională de pe Luterană 5.

Aveam să descopăr unul dintre cele mai crude, detaliate, realmente pasionante eseuri despre comunismul de sorginte Fidelistă (mai degrabă o religie decât un curent politic) din perioada post-Victoriei Revoluţiei cubaneze. Un tratat despre trădare, ocultare, maşinaţiune, manipulare presărat cu tandreţe şi poezie ce într-adevăr dau un farmec unic.

Cazul studiat este următorul:

Pe 13 martie 1957 membrii al Comitetului Revoluţionar, o asociaţie studenţească de stânga împreună cu alţi tovarăşi luptători lansează un atac asupra palatului prezidenţial al lui Fulgencio Batista, iniţial preşedinte ales al Republicii, ulterior conducător despotic, dictatorial în urma loviturii militare din 1952. Atacul se soldează cu 24 de morţi, incluzându-l pe liderul mişcării, Echeverría "Manzanita".

Patru dintre insurgenţi, toţi la începutul decadei de 20 de ani se ascund la adresa Humboldt 7, într-un apartament al unor prieteni. Se numeau Joe Westbrook, Juan Pedro Carbó Serviá, José Machado, Fructuoso Rodríguez. Cel din urmă, recent căsătorit cu o superbă co-revoluţionară, aştepta un copil.

Pe 20 aprilie 1957, şeful poliţiei regimului Batista, Ventura Novo, împreună cu ofiţerii săi sparg uşa apartamentului. Cei patru tineri încearcă să fugă. Sunt omorâţi pe rând, mitraliaţi. Fructuoso primeşte cel puţin 20 de gloanţe în piept şi încă şapte în faţă. Zbirul Ventura Novo dă ordin ca cele patru cadavre să fie târâte de păr pe trotuarul de vizavi, în văzul lumii. Fotografia de copertă îl reprezintă pe fiul administratorului imobilului privind dâra de sânge amestecat de pe scară.

Un aşa-zis prieten de-ai lor, Marcos Armando Rodríguez, tânâr comunist ce fusese asociat Partidului Socialist Popular (vechea gardă pre-Fidelistă), cel care îi şi ascunsese pe cei patru în apartament este acuzat de delaţiune împotriva lor, cei care aveau să se numească "Martirii din Humboldt 7". Timp de ani de zile suspiciunea planează asupra lui, cu toate acestea porneşte într-o călătorie liberă şi fără vreun scop precis prin întreaga Americă Latină, apoi primeşte o bursă de studii la Praga cu ajutorul Comandantului Joaquin Ordoqui, viceprim-ministru al Ministerului For]elor Armate Revolu]ionare şi al soţiei sale, Edith Garcia-Buchaca.. 

Acolo este prins în 1961, transportat într-un mod foarte bizar la Moscova şi apoi reîntors în Cuba. Este judecat abia în 1964, în mod aproape "secret", presa publică foarte puţin despre caz, apoi în urma unui apel dictat de însuşi Castro, un nou proces "cinstit" este condamnat şi împuşcat. Personaj ciudat, suspectat de homosexualitate, acuzat de sectarism, slab, antipatic, victima perfectă pentru stâlpul infamiei. Deja din primele descrieri şi declaraţii, vinovăţia sa recunoscută are o aură foarte neverosimilă.

Cei doi protectori ai săi, aparent în condiţii fără nicio legătura cu cazul sunt supuşi arestului la domiciliu. Ordoqui, revoluţionar, luptător pentru cauza socialistă convins şi impecabil, este acuzat de colaborare cu CIA-ul. Moare de cancer aflându-se în continuare sub arest.

Cele trei situaţii discutate dau la iveală o încrengătura fabuloasă, falsificări, dezvăluiri senzaţionale şi fac de fapt dovada supremaţiei lui Castro şi a omnipotenţei acestuia în orice domeniu, de la presă la juridic.

În investigaţiile sale, Barroso discută cu diverşi actori esenţiali ai cazului, compară note stenografice, imagini şi video de arhivă, dar esenţialul, adevărul ia formă anevoie. Este ajutat de fiul lui Ordoqui. Joaquinito, obsedat de nedreptatea ce i-a distrus copilăria şi ucis tatăl se alătură căutărilor, încercând să găsească dovada nevinovăţiei familiei sale.

Din păcate, ancheta fascinantă a cazului Humboldt 7 nu a fost tradusă în limba română. Dar ideea de a fi mai mult decât un cititor şi de a merge mai departe la stadiul de traducător al lui "Asunto sensible" a încolţit puternic în conştientul subsemnatei.