O „bulevardieră” de azi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristiana Ioniţă şi Victoria Cociaş, în „Poker Face”, la Teatrul Nottara
Cristiana Ioniţă şi Victoria Cociaş, în „Poker Face”, la Teatrul Nottara

Nu prea am, de fapt nu am defel date despre dramaturgul ceh Petr Kolecko, autorul piesei „Poker face”, de curând intrată în repertoriul Teatrului „Nottara” ca parte a unui parteneriat, probabil „strategic”, între binecunoscuta instituţie de spectacole şi UNATC.

Am căutat peste tot, am încercat să îl îmbunez pe altminteri generosul domn Google doar-doar mi-o da şi de astă dată un semn al mărinimiei sale. Nu am avut parte decât de un cvasi-eşec. Din cele câteva fotografii găsite în spaţiul virtual, aş putea deduce că scriitorul e unul încă tânăr. Din puţinele informaţii ce însoţesc fotografiile cu pricina am aflat că Petr Kolečko are, totuşi, un portofoliu dramaturgic destul de consistent ce conţine în jur de 20 de titluri.

Deşi premiera spectacolului a avut loc în ultimele luni ale stagiunii trecute şi firesc ar fi fost ca ea să aibă deja parte de cel puţin 3-4 cronici, internetul nu m-a trimis decât la un singur articol, mai curând informativ decât critic, apărut într-o revistă on line. Articol prilejuit de prezenţa la Bucureşti a dramaturgului. Tăcerea aceasta mă miră. Mai întâi fiindcă Poker face e un spectacol izbutit în care o regizoare tânără, aflată la primii paşi în profesie, pe nume Adela Biţică, ajutată consistent de scenografia unui maestru- e vorba despre Ştefan Caragiu, profesor universitar în domeniu- a adus alături doi importanţi actori ai Teatrului „Nottara”- pe Victoria Cociaş şi pe Ion Haiduc- şi doi tineri masteranzi ai UNATC-ului bucureştean: Cristiana Ioniţă şi Costin Dogioiu. În al doilea rând pentru că spectacolul se bazează pe un text foarte bun ce abordează în modul cel mai nedidactic, mai proaspăt, mai agreabil cu putinţă tema complicatelor raporturi dintre părinţi şi copii. A posibilului şi imposibilului acestora. În al treilea rând deoarece îi aud destul de frecvent pe mai tinerii şi, uneori, mai revoluţionarii mei colegi într-ale criticii, vorbind despre atenţia ce ar trebui acordată „noilor realităţi teatrale” din lumea largă, din fostele ţări comuniste îndeosebi. E adevărat, Poker face nu revoluţionează scrisul pentru scenă. Dar ne face cunoştinţă cu un comediograf tânăr şi de mare talent aşa cum noi, pe aici, pe meleagurile mioritice, nu prea avem. Din păcate. În al patrulea rând pentru că însuşi caracterul de coproducţie al spectacolului, faptul că în el evoluează doi tineri actori încă masteranzi, s-ar fi cuvenit să stimuleze condeiul amicilor lor, studenţi la Teatrologie. Care firesc ar fi fost să vină, să-i vadă şi să scrie despre ei. Nimic din toate acestea. Iarăşi păcat.

image

Ion Haicuc, în „Poker face” 

Dar cum nu e rostul acestei cronici nici să vorbească despre continua şi îngrijorătoarea debilizare a criticii teatrale româneşti, nici despre comedia românească de azi tot mai puţin convingătoare, nici să le rezolve crizele, nici să facă ordine la UNATC-ul bucureşean, nici..., nici…, să revenim la text şi la spectacol şi să încercăm să formulăm o opinie despre ambele.

poker face

Victoria Cociaş şi Ion Haiduc, în „Poker Face”

poker face

Victoria Cociaş, Costin Dogioiu şi Cristiana Ioniţă, în „Poker Face”

Poker face e o piesă a cărei protagonistă se cheamă Jana. O femeie trecută demult de prima tinereţe, cu o fiică pe nume Pavlina. O fată al cărei tată e necunoscut. Ocazie pentru Jana să creeze în jurul paternităţii o întreagă legendă ale cărei rădăcini se găsesc în tinereţea ei aventuroasă petrecută în vremea Cehoslovaciei comuniste şi a acţiunilor contestatare ce l-au avut în centru pe cel ce imediat după spectaculoasele răsturnări din toamna-iarna anului 1989 avea să devină primul preşedinte necomunist al ţării. Vačlav Havel. Jana e azi milionară în euro, iar bogăţia neaşteptată i se trage de la abilităţile sale ieşite din comun dovedite în jocul de poker. Bunăstarea cvasi-ostentativă de acum, afişată şi comentată cu cinismul ce pare a- fi marcă de identificare, compensează sărăcia din copilărie şi adolescenţă. O sărăcie pentru atenuarea căreia, prin anii ’80, František, tatăl Janei, a plecat la muncă în Nigeria. O plecare al cărei preţ a fost încornorarea bărbatului şi destrămarea familiei. Fiica Janei are un iubit pe nume Viktor, mare orator şi afişat nemulţumit de situaţia din ţară, doritor să creeze un nou partid indiscutabil onest şi capabil să soluţioneze toate problemele ţării.

Întoarsă acasă cu câteva zile înainte de Crăciun, oricum ceva mai devreme decât se aşteptau cei doi tineri, Jana are de jucat încă un joc. Acela la capătul căruia femeia îl face praf pe Viktor, dovedit un jalnic vânător de zestre, îşi recucereşte fiica şi se dovedeşte mult mai puţin cinică decât o arătau savuroasele-i replici.

Poker face, o comedie de zile mari, în care Petr Kolečko se joacă admirabil cu situaţiile, cu timpul (piesa e mult bazată pe apelul la flash-back), cu savoarea limbajului, e în primul rând o piesă pentru o mare şi experimentată actriţă. Nu mă îndoiesc că odinioară, distribuită în rolul Janei, imensa Olga Tudorache ar fi făcut furori în acest personaj. Astăzi rolul i-a fost încredinţat Victoriei Cociaş care, la rându-i, e strălucitoare, e magnifică. Poker face e înainte de orice recitalul ei, e ocazia reafirmării puternicului său talent, e lecţia sa de actorie. Ne reîntâlnim cu un talent policrom şi cu o lecţie vivace, nicidecum pe cont propriu. Toate petrecute în permanentă şi nedezminţitî relaţie cu partenerii, indiferent că e vorba despre experimentatul Ion Haiduc, sau despre foarte tinerii Cristiana Ioniţă şi Costin Dogioiu. Tinerii actori nu sunt răi, dar, fără doar şi poate, mai au multe de învăţat până a promova cu note maxime examenul comediei. Al comediei bulevardiere ce e şi mai greu de jucat decât comedia obişnuită.  În „pokerul scenic” care e montarea cu Poker face, Victoria Cociaş e triumfătoare şi generoasă, prima beneficiară a generozităţii ei fiind tânăra regizoare Adela Biţică. Care semnează un spectacol viu, fluent şi mustind de haz, dar care evident nu ar fi putut fi astfel dacă nu ar fi beneficiat şi de scenografia deloc costisitoare, însă cât se poate de eficientă datorată lui Ştefan Caragiu.

Beneficiarii finali sunt Teatrul „Nottara”, care a dobândit un spectacol bun ce are toate şansele să se joace mult, dar şi noi, spectatorii, care avem ocazia de a râde cu poftă nu la o şuşă, nu la o tropăială anartistică, ci la o foarte reuşită comedie foarte bine paginată scenic.      


Teatrul Nottara din Bucureşti-POKER FACE de Petr Kolečko;

Traducerea: Mircea Dan Duţă;

Regia artistică: Adela Biţică;

Scenografia: Ştefan Caragiu;

Cu: Victoria Cociaş, Ion Haiduc, Cristiana Ioniţă, Costin Dogioiu;

Data reprezentaţiei: 14 octombrie 2014

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite