Nume mai vechi şi mai noi în cartea ruşinii post-decembriste

Numele Corinei Drăgotescu este demult intrat în antologia ruşinii jurnalismului românesc post-decembrist. Consecventă cu sine, insa respectivă nu se dezminte şi îşi consolidează zilnic statutul de mercenar de presă, de om fără coloană vertebrală.

Corina Drăgotescu a făcut parte din redacţia ziarului Adevărul într-una dintre cele mai negre şi mai necinstite perioade din istoria publicaţiei. Atunci când cotidianul Adevărul i-a fost dat pe mâna lui Darie Novăceanu, care l-a transformat într-un organ de presă aflat la ordinele tandemului Ion Iliescu-Petre Roman. Astăzi şi unul, şi altul trimişi în judecată pentru crimele comise în timpul mineriadei din 13-15 iunie 1990.

În vremurile acelea de tristă amintire sus-numita Corina Drăgotescu le-a ţinut isonul şi a scris articole de inspiraţie stalinistă, chemând la acţiuni violente împotriva celor ce au demonstrat în Piaţa Universităţii. Încurajând astfel debandada devastatoare a hoardelor de mineri care au devastat Bucureştiul, trimiţând prin acţiunea lor iresponsabilă România iarăşi în afara Europei.

Corina Drăgotescu şi-a vândut în 1990 şi condeiul, şi conştiinţa minţind, vehiculând informaţii false despre droguri, maşini de scris supra-performante descoperite de mineri la sediile partidelor istorice, demonstranţi anti-FSN plătiţi cu dolari şi mărci.

Acelaşi lucru îl face şi astăzi aceeaşi, sluţita Corina Drăgotescu când minte, dezinormează, se dă în stambă, oferă spectacole groteşti în fiecare seară de pe sticla jegosului post de televiziune România tv. Post aflat în proprietatea fugarului Sebastian Ghiţă, pus de acesta demult în slujba PSD, urmaşul nedezminţit şi în metode, şi în mentalitate al roşiaticului FSN.

Un alt propagandist fesenist, împopoţonat academician, jalnicul Răzvan Theodorescu se perindă la rându-i aproape seară de seară prin studiourile aceluiaşi scârbavnic post de televiziune. Vânzându-şi încă o dată conştiinţa într-o evidentă linie de continuitate cu ceea ce a făcut între 1990-1992, pe vremea a fost sluga prea plecată a penalului Ion Iliescu. Slujindu-l în operaţiunile menite să consolideze poziţia celor ce au confiscat Revoluţia din decembrie 1989.

De altfel, academicianul Theodorescu se pare că ar avea un interes direct în adoptarea ordonanţelor ticluite de ministrul Florin Iordache căci s-ar putea el însuşi să fie foarte curând trimis în judecată pentru grosolana manipulare pe care a exercitat-o Televiziunea publică din România, în vremea când el, numitul Răzvan Theodorescu, îi era preşedinte.

Acestor două persoane li se asociază oameni mai noi, dar de aceeaşi joasă speţă. Sigur, inutil să vorbim despre un nemernic precum sinistrul ex –comentator sportiv Dumitru Pelican care tot vrea şi el să prindă o ciozvârtă. Îl lăsăm în plata Domnului şi a vârstei sale pe „maestrul” Bolcaş.

Nu merită doi bani şi nici un cuvânt în plus, ci doar un dosar penal reciclatul miliţian Pavel Abraham care ieri seară instiga la folosirea violenţei împotriva celor ce manifestau paşnic. Nici fostul ofiţer de securitate, ajuns profesor la Academia Naţională de Informaţii sub numele de Troncotă Cristian, care crede că toată lumea îi seamănă şi poate fi cumpărată cu măriri salariale, nu merită nici urmă de interes. Doar o imensă cantitate de dispreţ.

Ce să mai spui însă când în corul celor ce vorbesc aiurea la acelaşi post de televiziune îl găseşti pe vorbetele Anton Hadăr. Că insul cu pricina e sindicalist şef de o viaţă chiar nu are nici un fel importanţă. Dar când afli că dl. Hadăr, care se exprimă asemenea unui absolvent de liceu seral promovat la examenul de Bacalaureat doar după a treia încercare, este profesor universitar şi conducător de doctorate, te apucă sila că faci şi tu parte din corpul academic din România şi că ai putea fi pus alături de astfel de persoane.

Al căror loc este, fără doar şi poate, în cartea ruşinii post-decembriste româneşti.