Noul leadership – semne timide ale unei schimbări care sperăm că se întâmplă

„…Mi-am dat seama că ţara mea nu era singura care se lupta de zeci de ani. Mi-am dat seama că dezvoltarea necesită timp, iar răbdarea şi perseverenţa sunt foarte importante. Rezultatele nu vin uşor sau repede.

Aceasta s-a dovedit a fi o lecţie foarte valoroasă pentru cariera mea. M-a ajutat să lupt în continuare pentru cauza corectă, în ciuda tuturor impedimentelor, chiar şi atunci când toţi ceilalţi ar renunţa. A rămâne fidel cu tine însuţi, cu valorile tale în viaţă, indiferent cât de dificile ar putea deveni lucrurile pentru tine sau cât de sus avansezi în cariera ta profesională, este o altă lecţie valoroasă a experienţei mele.” Acesta este un extras din discursul Preşedintei Maia Sandu la ceremonia de absolvire a promoţiei 2022 a Şcolii Kennedy de administraţie publică a Universităţii Harvard.

Am citit, de câteva ori, discursul preşedintei Maia Sandu şi am reţinut că, în esenţă, vorbeşte despre valori puternice pe care le trăieşte, pe care le arată şi le explică celor din jur, pe care doreşte să le transfere unei tinere generaţii care să poată avea şansa acelei lumi mai bune despre care vorbesc pretutindeni cei cu aspiraţii ceva mai înalte decât imediata îmbogăţire.

Maia Sandu este exponentul unei noi generaţii de lideri. Cel mai probabil, nu este un om perfect. Cel mai probabil se loveşte de dificultăţi în luarea deciziilor sale şi are multe nopţi albe în care încearcă să depăşească momentele de copleşire. Marea majoritate ar fi de acord că pentru orice leader, la vârsta ei, cu experienţa ei, situaţia în care se află ţara pe care o conduce nu este una prea fericită iar, războiul din Ucraina complică covârşitor lucrurile.

Vedem în Bulgaria speranţă în ceea ce priveşte un nou tip de leadership în estul Europei şi un discurs care creează premisele unor schimbări în societatea unei ţări vecine mai mici şi, aflate de multă vreme sub o influenţă mai degrabă nefastă. Cu mult mai mari probleme, comentăm noi, decât ale noastre. Oare?

Dacă reluăm discuţia despre schimbarea de leadership, în contextul nostru, putem argumenta, desigur, că în exemplele de mai sus avem de-a face cu tineri educaţi la o şcoală politică de cea mai înaltă clasă care au venit, probabil, în urma expunerii experienţelor de învăţare din democraţia americană, cu idei revoluţionare. Au fost atinşi de un mod de gândire care nu este specific nouă etc. etc. Şi, de aici, publicul larg se împarte în două categorii care pare că nu au niciun fel de platformă comună. Pe de o parte, scepticii vor afirma cu siguranţă că, din moment ce s-au băgat în politică, aceşti oameni nu pot fi prea diferiţi şi că în final se va dovedi că nu e mare lucru de capul lor. Că discursul de acest gen funcţionează acolo la ei, la americani, că aici în est lucrurile se petrec altfel şi că nu avem cum să demontăm ceea ce este puternic ancorat în societate de circa 80 de ani. La cealaltă extremă, cei care susţin necondiţionat şi care ar putea fi tentaţi, la un moment dat, să treacă peste greşeli şi să nu ofere nici un fel de feedback care să ţină aceşti lideri pe direcţia cea bună, dintr-o speranţa acută că ţările noastre, profund corupte, vor fi capabile cu ajutorul lor să iasă din această groapă care continuă să se adâncească.

La prima vedere, detractorii sunt întotdeauna mai puternici. Eu fac parte din categoria celor cu speranţă care, cu perseverenţă, continua să vorbească şi să spere la o masă critică orientată către acest tip de gândire şi de discurs, similar celor doi politicieni tineri pe care i-am menţionat.

Maia Sandu vorbeşte foarte mult în intervenţiile sale despre nevoia de a eradica corupţia. Orice societate sau comunitate coruptă continuă să rămână săracă şi sărăcia creează cercul vicios al lipsei de acţiune şi a lipsei de afirmare. Corupţia şi sărăcia sunt cele care ţin porţile deschise oricărui tânăr care are cât de cât speranţă pentru viaţa sa către societăţi care parcă funcţionează mai bine şi care, deşi departe de a fi imaculate, asigură o igiena a traiului pe care şi-o doreşte oricine. Deşi e greu.

Problema corupţiei este că, odată instalată, este foarte dificil de scăpat de ea deoarece capătă nuanţe foarte subtile uneori, şi standardele duble se insinuează cu uşurinţă. Prevenţia este întotdeauna mai bună şi asta vine doar prin cultivarea un set de valori puternice. Dar cine să o facă?

Studiile legate de ancorarea unor valori în societate şi în organizaţii scot în evidenţă faptul că valorile de ordin superior, valori legate de etică, de solidaritate umană şi de contribuţie la o societate mai bună îşi fac locul şi devin determinante în momentul în care valorile de la baza dezvoltării şi dinamicii psihosociale sunt deja îndeplinite. Adică valori legate de stabilitatea financiară (inexistentă pentru oamenii săraci), valori legate de relaţii sănătoase şi stimă de sine (greu de creat într-un mediu care umileşte elevul de la început şi până la terminarea facultăţii şi învaţă mai degrabă pe principii de frică şi de împuşcare a notelor) şi valori legate de performanţă (iar aici e suficient să punem pe masă tema plagiatelor, a testelor PISA sau a competitivităţii şi nivelul de digitalizare al naţiunii, şi am încheiat subiectul.)

Richard Barrett este autorul a două cărţi fundamentale pentru orice lider care are viziunea unei societăţi sănătoase pentru generaţiile viitoare. Pentru că, fiecare antreprenor, fiecare team leader, manager sau director de companie mai mică sau mare, până la cele globale contribuie prin felul lor de a susţine un set de valori la însănătoşirea culturii naţionale sau la pervertirea şi coruperea acesteia. Fiecare dintre noi avem o contribuţie. Depinde de alegerile noastre.

În cuvântul înainte la cartea sa Values Driven Organizations (Organizaţii conduse pe bază de valori), Richard Barrett ne oferă următorul citat al lui Francis Fukuyama, un citat din cartea Trust: The Social Virtues and the Creation of Prosperity (Încrederea: virtuţile sociale şi crearea prosperităţii): ”una dintre cele mai importante lecţii pe care le putem învăţa din viaţa economică este că bunăstarea unei naţiuni, laolaltă cu abilitatea sa de a fi competitivă, este condiţionată de o singură, fundamentală caracteristică culturală: nivelul de încredere existent în societate”. 

„Răspândirea lipsei de încredere într-o societate este ca un soi de suprataxă impusă pe toate activităţile acesteia...” Iar această suprataxă la care se referă se numeşte entropie culturală. Cu cât entropia culturală creşte, cu atât societatea respectivă sau organizaţia sunt mai degrabă conduse pe bază de frică, de conducători care acţionează în virtutea propriilor interese, de lipsa de integritate şi autenticitate a acestora. Adică de corupţie.

Stephen Covey, un alt autor bine cunoscut, menţionează: „încrederea afectează întotdeauna rezultatele – viteza de obţinere a acestora şi costurile. Cu cât nivelul de încredere este mai ridicat cu atât viteza în obţinerea rezultatelor este mai mare şi costurile sunt mai scăzute. În momentul în care încrederea oamenilor scade, imediat remarcăm scăderea vitezei de a obţine rezultate şi creşterea tuturor costurilor ataşate.”

O societate nu poate prospera fără mediul său economic de aceea, organizaţiile de orice mărime şi din orice domeniu joacă un rol determinant şi creează instituţia cea mai puternică de pe planetă. Felul în care oamenii din business, care au succes, pot inspira şi pot educa în jurul lor tânăra generaţie, pentru a-şi forma un set puternic de valori, devine din ce în ce mai important într-o lume plină de ambiguitate, presiuni şi incertitudini. Există multă speranţă din această direcţie uitându-ne la felul în care mediul economic privat se implică în programe legate de susţinerea şcolii şi a sistemului de învăţământ. Fără însă o coordonare cu liderii la nivelul societăţii şi aliniere reală la nivel de valori, aceste iniţiative îşi pierd mult din impact şi devin ocazii de PR pentru miniştri sau inspectorii şcolari aflaţi vremelnic în acele posturi şi beneficiind inoportun de efortul altora.

Războiul din Ucraina ar trebui să ne facă să ne uităm mai atent la ce înseamnă corupţie; şi Ucraina şi Rusia sunt societăţi corupte în care, ani la rând, conducătorii şi-au pus propriile interese pe primul loc şi au neglijat complet un set de valori care să dea sustenabilitate şi sănătate societăţilor lor.  În societăţi fragilizate de corupţie tema sustenabilităţii este dată uitării sau minimizată permanent. Pare să nu conteze pentru aproape nimeni ce lăsăm generaţiilor care urmează: bunăstare, un sistem de învăţământ performant, un sistem de sănătate adecvat, norme de poluare sau de construcţie care să protejeze mediul, modele morale şi de valori care să încurajeze munca şi contribuţia.

Transformarea unei organizaţii sau a unei societăţi nu este posibilă fără transformarea personală a liderilor săi. Pentru a crea o societate care să crească şi să se afirme, liderii săi au nevoie de creştere personală şi profesională. Au nevoie să înveţe permanent, este nevoie să fie exemple de meritocraţie şi de învăţare. Între dezvoltarea organizaţiei pe care o conduc şi puternica aliniere pe bază de valori a liderilor săi există o puternică corelaţie. Dacă în directa preocupare a liderilor se află coeziunea internă, diferenţa pozitivă pe care doresc să o obţină şi să o inducă în mediul în care se află şi punerea organizaţiei în slujba oamenilor şi a societăţii atunci, toate eforturile acestora se duc către a crea un sens, către a oferi viziune, către a permite societăţii să înveţe, să devină competitivă şi auto-afirmată. Din păcate, prea puţin vizibile împrejur. Unde suntem aici, la acest capitol, astăzi? La ani lumină distanţă.

Discursul Preşedintei Maia Sandu poate fi doar un discurs de încheiere la finalul unui an şcolar. Sau poate fi luat ca un reper, ca o declaraţie clară de valori în care, nevoia de a elimina corupţia este articulată clar, în care vedem autenticitate şi vulnerabilitate în privinţa presiunilor şi a greutăţilor cu care se confruntă acest lider. În care sesizam curajul de a pune punctul pe ”i” şi de a invita pe toată lumea să contribuie. Nu contează care este sursa învăţării noastre, dacă este de la liderii unei organizaţii sau a unei ţări mai mici şi mai nevolnice. Este important să ce avem de învăţat şi care ar putea fi oportunitatea schimbării de paradigma pentru un termen ceva mai lung decât următorul exerciţiu electoral. Şi cred că oamenii de afaceri nu trebuie să devină politicieni pentru a reuşi să joace un rol important. Este suficient ca mediul economic să continue să sprijine iniţiative legate de învăţare, să continue să educe fiecare om care lucrează pentru ei în sprijinul unui scop înalt şi a unor valori sănătoase, este suficient să rămână modele de dezvoltare personală şi de leadership. În felul acesta pot continua să modeleze organizaţiei bazate pe valori şi să genereze schimbarea de care avem cu toţii atât de mult nevoie.