Nici un ecou...

Imaginaţi-vă că v-aţi trezi într-o dimineaţă cu trupul bandajat din cap până-n picioare. Că n-ar fi nimeni lângă voi să vă dezlege, nici să vă audă strigătele sufocate, profund neliniştite.

Aţi rămâne buimăciţi o oră, două, v-ar cuprinde panica, furia, dar apoi oare n-aţi începe timid să vă imploraţi mintea să vă dea o soluţie pentru această neobişnuită întâmplare? S-ar petrece întotdeauna după consumarea setei de răzbunare, căci neapărat cineva trebuie să vă fi adus în starea aceasta de imposibilitate. Întotdeauna e altcineva! Dar nu acel altcineva poate să vă scoată de aici. Aşadar, dragii mei, ce vă faceţi? Aţi aştepta pur şi simplu să intre cineva în camera voastră să vă dezlege? Cât aţi aştepta? V-aţi folosi toate puterile numai să vi se audă glasul de sub bandajul gros? Cât aţi striga?

Dintr-odată, toate calităţile adevărate, cele ale sufletului, de care îndelung aţi fugit, pe care le-aţi desconsiderat pentru că nu mai erau la modă, pentru că vă puteaţi lesne ascunde de ele, ar răsări în voi uşor, plăpând... Şi dacă aţi vrea dinadins să trăiţi şi aţi avea revelaţia că puteţi face ceva sub acel bandaj, ceva ce poate vă va elibera cel puţin ochii pentru o altfel de privire? Ar fi frumos să nu ezitaţi, e singura scăpare! Şi, mai mult, ar trebui să-i mulţumiţi Cerului că v-a luminat gândul cu o salvare, fie ea şi simbolică. Căci s-ar putea să vă amintiţi de sufletul vostru, de care v-aţi lepădat în lupta asiduă pentru supravieţuire, în alergarea comună după lucruri mici şi vrăjmaşe. V-aţi aminti puţin poate de morţii dragi, pe care i-aţi dat uitării demult, v-aţi aminti deopotrivă de felul frust şi egoist în care aţi relaţionat cu ceilalţi, unii simpli trecători prin viaţa voastră, dar alţii stăpâni sau aproape apropiaţi.

Atunci poate privirea lăuntrică vi se va deschide către lumina curată din ochii unui copil, către tăcerea din tâmpla unui bărbat, către zâmbetul viu al unei femei, către suferinţa şi abandonarea ce se citesc pe chipul vreunui bătrân. Atunci bandajul trupului l-aţi putea înţelege altfel, ca o întoarcere spre înlăuntru, ca o protejare a celor mai adânci credinţe ale omului, ca o mască pe care chipul cel adevărat, sufletul, şi-ar pune-o de câte ori ar depăşi pragul casei. Doar ca să şi-l păstreze... Atunci casă nu v-ar fi decât propria inimă! Atunci scandalul lumii ar amuţi în braţele unei simplităţi prea umane, de care v-aţi lipsit atâta vreme şi de care atâta nevoie aveaţi.

Nici un ecou...