„Mortul de la groapă nu se mai întoarce!“. Dar...

„USL e un PSD lăbărţat, nu mă vor susţine la prezidenţiale“. Declaraţia, care nu mai lasă loc nici unei nuanţe, îi aparţine lui Crin Antonescu. Ea exprimă adevărul pe care preşedintele PNL a ajuns azi, în sfârşit, să-l descopere.

Din acest moment, toate zâmbetele căznite cu care comunicatorii partidului vor mai încerca să convingă că nu este vorba decât de un simplu ”guturai”; că lucrurile în USL sunt mai stabile ca oricând; că Ponta şi Antonescu lăcrămează seara când sunt, totuşi,obligaţi să se despartă şi să se ducă fiecare la casa lui nu vor mai fi percepute altfel decât tentative de escaladare a culmilor penibilului. ”Mortul de la groapă nu se mai întoarce!”        

Cum s-a ajuns aici? Final lesne de anticipat sau surpriză de proporţii? Cine este marele perdant din această fostă alianţă contra-naturii? Sunt numai câteva din întrebările care aşteaptă un răspuns şi la care Crin Antonescu, primul, va trebui să se grăbească să-şi dea un răspuns cinstit.

Nimic din relaţiile dintre Victor Ponta şi Crin Antonescu, pe vremea în care nu erau decât un soi de ”băieţi de băieţi” pe scena politică, nu păreau a fi şi nu anticipau un viitor politic comun. Cine are memorie bună îşi aminteşte fără mare efort săgeţile şi miştocăreala de cartier cu care se gratulau unul pe celălalt. Chiar odată instalaţi în fruntea partidelor, printr-un joc al sorţii cu o inconfundabilă marcă românească, cei doi dădeau impresia că îşi văd fiecare de drum (de fapt, nu aveau în minte niciun drum) complet indiferenţi unul de celălalt. Până în ziua în care cineva, vom afla cândva cine, i-a adunat pe cei doi pierde-vară şi le-a spus: ”Dacă mai continuaţi să tăiaţi toată ziua frunze la câini, praful se alege şi din partidele voastre şi din voi. Puneţi-vă pe treabă şi dislocaţi bolovanul ăsta de Băsescu”. Aşa s-a născut comandoul cu nume de cod ”USL”, a cărui singură raţiune şi ”misiune de luptă” a fost eliminarea din viaţa politică a preşedintelui Băsescu. În sprijinul lor a venit imediat Traian Băsescu şi Emil Boc, prin măsurile severe pe care au fost obligaţi să le ia împotriva unei crize economice care a măturat o lume întreagă, dar şi Dan Voiculescu-”Intact”, cu toate gurile de foc din dotare. ”Minciuna”, ”Dezinformarea”, ”Manipularea” au fost principalele capitole din programul electoral al USL.

Cu o addendă consistentă, în care s-a promis până şi luna de pe cer. Pentru un electorat profund afectat de măsurile draconice pe care a trebuit să le suporte sub guvernarea Băsescu–Boc a fost suficient. Iar scorul cu care USL a câştigat alegerile în 2012, localele şi parlamentarele, părea cea mai sigură rampă de lansare pentru Crin Antonescu spre mult-visatul palat Cotroceni. Prizonierul unei obsesii paralizante, preşedintele PNL nu a realizat nicio clipă, sau nu l-a interesat, faptul că a abandonat în totalitate valorile identitare ale partidului pe care îl conduce şi că şi-a gajat întreaga carieră politică în mâna unui om pentru care ”onoare” este o noţiune pe care nu o cunoaşte. Crin Antonescu şi-a trădat partidul; şi-a trădat un electorat pentru care valorile liberalismului înseamnă reperele care marchează drumul spre democraţie şi prosperitate; şi-a compromis grav numele, în plan internaţional, prin felul în care i-a ţinut isonul şi s-a întrecut cu Victor Ponta în toate mârlăniile şi toate aberaţiile lansate la adresa aliaţilor strategici ai României. A crezut că merită. A crezut că are un deal, un gentelmen's agreement. Cu Victor Ponta! Nu a ştiut cu cine are de-a face? Nu ştia că la capitolul abjecţie ”copilotul” este imbatabil? Cu siguranţa, a ştiut. Dar şi-a imaginat, probabil, că dovedindu-se din acelaşi aluat va primi darul promis, ”Palatul”, el lăsând zălog partidul. În fond, ce cerea atât de mult?

Dacă ar fi trecut Constituţia pe care el cu mâna lui a fost gata s-o mutileze, nu ar mai fi fost decât un simplu accesoriu de decor pe o scenă pe care politica o făceau alţii. Nici măcar atât nu putea să primească? Nu, nici atât. Pentru că PSD, ”Marele Mecanism”, în care Victor Ponta nu este, de fapt, decât un simplu executant, nu are decât un singur obiectiv: acapararea totală a puterii ! Pe parcursul istoriei, socialiştii, acesta este numele lor real, au avut şi ”tovarăşi de drum”, şi ”aliaţi”, şi ”partenerii”: pentru toţi aceeaşi soartă – abandonul. Trădarea. Unii, în alte timpuri istorice, au plătit cu viaţa grava miopie de care s-au făcut vinovaţi. Alţii, mai norocoşi, au supravieţuit fizic, dar au fost eliminaţi definitiv de pe scena politică. Crin Antonescu va îngroşa lunga listă a supravieţuitorilor. Astăzi a ajuns să înţeleagă. Ce nu înţelege încă ţine de futilitatea zbaterii în care este prins. Într-o şedinţă cu uşile închisă, ţinută la PNL în urmă cu câteva zile, Antonescu a înregistrat prima înfrângere în faţa unor oameni care, până acum, nu-l lăsau să-şi termine propunerile ca să le şi valideze prin votul lor, cu ambele mâini ridicate. De data asta, cererea preşedintelui partidului ca PNL să iasă de la guvernare a fost înfrântă de grupul ”chiţoilor”,  adevărată ”coloană a V-a” a PSD în PNL, care i-au dat mandat doar pentru o negociere fermă. Nu e greu de imaginat rezultatul viitoarelor confruntări interne.

Preşedintele de onoare al partidului, dl.Mircea Ionescu-Quintus, a rostit răspicat o sentinţă care sună ca un epitaf: ”Pentru PNL este mai importantă unitatea USL decât candidatura la preşedinţie a lui Antonescu”. Toate ce urmează nu mai sunt decât detalii în care surprizele plăcute nu-şi vor mai avea locul.   

Crin Antonescu nu va fi candidatul USL şi nu va fi preşedintele României. Drumul pe care era convins că-l va parcurge într-un triumf s-a închis definitiv în faţa lui. Din punct de vedere al cariei politice personale asistăm la un deces, confirmat prin toate certificatele ce se emit în asemenea situaţii.

Există însă o pildă la care Crin Antonescu ar putea să mediteze: ”Drumul Damascului”. Nu e accesibilă oricui. Şi nu e uşor de urmat. Dar, pentru cei aleşi, e o cale spre a se descoperi pe sine...