Momente şi evenimente la Atheneul Român

0
0
Violonistul Remus Azoiţei
Violonistul Remus Azoiţei

La Atheneul Român, recentul concert condus de dirijorul David Crescenzi a oscilat între temeinica aşezare a primei simfonii în si bemol major de Robert Schumann şi insuficienta pregătire a susţinerii orchestrale a Concertului beethovenian în re major, pentru vioară şi orchestră.

Mă refer la concertul de joi seara atunci când partida suflătorilor de lemn s-a arătat a fi fost dezorganizată chiar în debutul lucrării; ...dat fiind numărul nepermis de mare al atacurilor incerte.

 Compensaţia în adevăr importantă ne-a adus-o evoluţia solistică entuziasmantă a violonistului Remus Azoiţei; dezvoltă un sunet care conferă identitate timbrală preţiosului instrument de care dispune. A putut fi apreciată expresivitatea echilibrată a cantilenei tematice ca şi virtuozitatea instrumental-solistică funcţional intengrată discursului simfonic.                                                               

Inspirată s-a dovedit a fi fost integrarea în deschiderea simfonicului condus de Gabriel Bebeşelea, a mişcării Andante con moto de Scubert, moment ingenios orchestrat de George Enescu şi dedicat memoriei reginei Carmen Silva!

Cu prilejul aceluiaşi concert am putut aprecia temeinicia construcţiei a două importante creaţii; am în vedere Simfonia ” Scoţiana” în la minor de Felix Mendelssohn Bartholdy, dar mai ales stabilitatea evoluţiei, a interacţiunii solistic-simfonice pe parcursul dificilei partituri a Concertului pentru vioară şi orchestră în re minor de Robert Schumann.

Or, partea solistică susţinută de violonista japoneză Sayaka Shoji, a urmărit tocmai acest aspect atât de special al lucrării; maleabilitate timbrală cu totul captivantă pe care o dezvoltă tânăra muziciană, i-a fost de mare ajutor.             

Un program simfonic de anume originalitate a fost susţinut tot aici, la Atheneul Român de dirijorul Marc Tardue cu participarea pianistului Mihai Ungureanu. Intre clasicismul vienez al sfârşitul de secol XVIII şi neoclasicismul începutului de secol XX - mă refer la supleţea, la claritatea quasi-cristalină a construcţiei  Simfoniei clasice de Serghei Prokofiev, atât dirijorul, solistul serii de muzică cât şi întregul colectiv orchestral al Filarmonicii, au ştiut să cultive claritatea unor transparenţe timbrale, simetriile de construcţie ale Concertului haydnian în re major – bine parcurs, de asemenea pe cele ale primei simfonii în do major de Beethoven.                                                                  

Dintre noutăţile bine primite, mult aşteptate, ale actualului sezon muzical al Filarmonicii, trebuie menţionată prezentarea Concertului pentru flaut şi orchestră datorat compozitorului danez neoclasic Carl Nielsen, lucrare admirabil pusă în valoare dată fiind colaborarea dintre cei doi colegi filarmonişti, flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi oboistul Adrian Peterescu, acesta din urmă, de această dată, în calitate de dirijor al ansamblului.                       

Nu poate fi trecut cu vederea unul dintre cele mai captivante programe de concert, program oferit zilele trecute publicului Atheneu-lui Român; mă refer la concertul Corului Academic al Filarmonicii bucureştene, ansamblu condus de dirijorul Iosif Ion Prunner. A putut fi ascultată missa ” In illo tempore” de Claudio Monteverdi, lucrare la şase voci, creatie importantă a polifoniei vocale renascentiste, apropiată polifoniei franco-flamande târzii de secol XVI. Lucrarea nu şi-a găsit de această dată instrumentul potrivit; prin natura acesteia, culoarea vocală specific a ansamblului  – chiar şi atunci când este utilizat în formaţie restrânsă – nu poate suplini virtuţile, maleabilitatea, transpareţele timbrale ale Corului de Cameră, ansamblu propriu acestui repertoriu. Ne-am bucurat însă de faptul că în partea secundă a serii de muzică au putut fi audiate două dintre Concertele Corale liturgice scrise de Gavriil Musicescu pentru Corul Mitropolitan din Iaşi în anii sfârşitului de secol XIX.

Zilele trecute, în compania orchestrei Filarmonicii, un întreg program de muzică italiană – muzică simfonică, concertantă, muzică de operă, a fost susţinut sub conducerea dirijorului genovez Lorenzo Tazzieri. Este un tânăr maestru de predilectă orientare spre genul operei italiene. Dispune de o autentică susţinere expresivă, de o reală forţă a comunicării orientată spre zona dramatică a expresiei.

Momente semnificative din opera Forţa destinului de Giuseppe Verdi, din operele Manon Lescaut şi  Boema de Puccini, au fost admirabil redate prin participarea tinerei soprane Marta Mari, o voce autentică de soprană lirico-spintă, o voce tânără care promite un mare viitor. Sunt calităţi acreditate de consistenţa culorii vocale, de o impresionantă forţă a expresiei, de o dinamică a volumului sonor extins pe fraze ample, aspecte ce fac de pe acum concurenţă sonorităţilor mari ale ansamblului orchestral. Sunt momente la care a participat de asemenea tenorul Alessandro Fantoni. La cererea insistentă a publicului, celebrul Brindisi din opera verdiană Traviata a fost primit cu mare entuziasm. In prima parte a serii de muzică, un alt moment solistic – Concertul în si bemol major de Luigi Boccherini – a fost susţinut cu participarea violoncelistului  Anton Niculescu.

marta mari

***

Materialul a apărut anterior în revista România Literară.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite