Mircea Flonta: Etica, alternativă la predarea religiei în şcoli?
0
Într-o discuţie despre propunerea ca predarea religiei în şcoli să fie înlocuită cu predarea eticii în şcoli trebuie să distingem principiile şi reglementările legislative, inclusiv pe cele care ţin de Constituţie. Principiile sînt cele care ne permit să judecăm reglementările legislative.
Care ar fi, în cazul acesta, principiul fundamental? Este cel al libertăţii de gîndire, drept fundamental al omului, formulat ca atare în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Ce înseamnă asta în cazul problemei noastre?
Este vorba de libertatea părinţilor, care doresc ca elevii, copiii lor, să primească instrucţie şi educaţie religioasă, de a cere ca în şcolile de stat să se acorde asemenea educaţie şi instrucţie; şi este vorba de libertatea părinţilor care nu doresc ca propriii copii să primească educaţie şi instrucţie religioasă, pentru că nu le dau deloc educaţie religioasă în familie. Astfel trebuie să vedem în ce măsură reglementările juridice sînt în acord cu asemenea cerinţe, cu exercitarea nestingherită şi nelimitată a acestui drept fundamental: de a beneficia de educaţie religioasă pentru copii sau de a nu avea o educaţie religioasă, respectiv în cazul tinerilor care pot să opteze singuri – dreptul lor de a opta pentru una sau cealaltă.
Care sînt reglementările? Sînt reglementări ale Uniunii Europene. În ţările Uniunii Europene şi în alte ţări cu regimuri politice democratice, se asigură, pe baza deciziei părinţilor, dreptul copiilor de a primi o instrucţie şi o educaţie religioasă în şcolile de stat, dar şi dreptul, împreună cu posibilitatea practică, de a avea o alternativă la predarea religiei. Care sînt reglementările româneşti? Ele spun că se asigură educaţie şi instrucţie religioasă în şcolile de stat, dar ea nu este obligatorie, iar părinţii, sau eventual tinerii, ar putea să decidă. Aşa stau lucrurile pe hîrtie. În lumina principiilor, aceste reglementări româneşti sînt criticabile. În primul rînd, trebuie să existe o alternativă. Problema nu trebuie pusă în sensul de „da sau nu“, adică primeşte sau nu copilul o educaţie religioasă, ci în termeni de „sau… sau…“, adică primeşte o educaţie de felul acesta sau o altfel de instrucţie şi educaţie (care are acelaşi rol formativ). Or, din punctul acesta de vedere, o dată – lipseşte alternativa şi, în al doilea rînd, procedura practică slăbeşte posibilitatea opţiunii. În ce sens? În sensul că părinţii copiilor care nu doresc ca ei să primească o educaţie religioasă trebuie să facă o cerere. Iar asta face bineînţeles ca lucrurile să nu fie în echilibru, pentru că, în mod normal, dacă există o alternativă, atunci decizi într-un sens sau în celălalt, nu mai trebuie să faci nici o cerere şi în felul acesta să creezi un motiv pentru care intervine o anumită ezitare.
Predarea religiei contravine principiului laicităţii?
Această propunere legislativă presupune înlocuirea religiei, ca disciplină obligatorie, cu etica şi cu educaţia civică, şi predarea religiei în şcoală ca disciplină facultativă. Motivaţia propunerii este că principiul laicităţii şi al despărţirii religiei de stat ar fi în contradicţie cu predarea religiei în şcolile de stat. Această interpretare este discutabilă. Dacă aşa stau lucrurile, atunci înseamnă că principiul laicităţii şi cel al despărţirii religiei de stat nu sînt respectate nici în ţările Uniunii Europene, şi nici în alte ţări unde se predă religia în şcolile de stat. Atunci ne întrebăm cum au judecat aceşti oameni? Răspunsul meu este următorul: majoritatea, sau o parte importantă a părinţilor care au copii la şcoală, le dau în familie o educaţie religioasă. Ei ar dori ca această educaţie să fie continuată în şcoală. Ca cetăţeni ai statului, ar dori ca statul să le ofere această posibilitate. Statul este dispus să le ofere această posibilitate, în condiţiile predării religiei într-un anumit spirit, adică în spiritul respectului pentru toate fiinţele umane şi al toleranţei pentru cei care nu au convingeri religioase.
Citeşte continuarea pe dilemaveche.ro
Mircea Flonta este membru corespondent al Academiei Române şi profesor la Facultatea de Filozofie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: 20 de întrebări şi răspunsuri despre Immanuel Kant (Humanitas, 2012).
Se încarcă comentariile...
