„Maimuţele nu ucid maimuţe”
0
După ce am văzut de mai multe ori „Rise of the Planet of the Apes” (Planeta Maimuţelor: Invazia), am ajuns să văd şi continuarea „Dawn of the Planet of the Apes” (Planeta Maimuţelor: Revoluţia) şi nu-mi pare rău. E un film care merită văzut.
„Revoluţia” debutează asemenea unei apocalipse. După 10 ani, virusul care se dorea a fi antidotul perfect împotriva bolii Alzheimer omorâse oamenii pe capete, totuşi acelaşi virus le-a înzestrat pe maimuţe cu o inteligenţă superioară.
Curajul, ambiţia, devotamentul, iubirea, ura, dispreţul, antipatia şi lupta pentru putere sunt motivele care predomină filmul. Dincolo de faptul că există două tabere: una a maimuţelor şi una a oamenilor, scenariul filmului aduce eroii faţă în faţă şi îi supune la diverse încercări. Prieteniile din ambele tabere şi dragostea faţă de semeni sunt puse sub semnul întrebării.
Comunitatea maimuţelor este bazată pe ideea că „maimuţele nu ucid maimuţe”, dar cum întodeauna există un personaj negativ care nu se supune regulilor comunităţii, şi aici găsim aceeaşi idee. Koba, căci despre el este vorba, este maimuţa care a avut cel mai mult de suferit în prima parte a filmului („Invazia”), iar acum începe răzbunarea. Koba încalcă regulile stabilite de Caesar, liderul maimuţelor, şi începe revoluţia.
FOTO Koba/ mtv.com
Acţiunea filmului şi inteligenţa maimuţelor te fac să-ţi pui câteva întrebări. Pot fi maimuţele atât de inteligente încât să-şi înveţe semenii să citească? Sunt capabile să înţeleagă că oamenii nu le vor răul (după ce în prima partea toate maimuţele au trecut prin diverse chinuri făcute de om)? Pot maimuţele să plece la război călare pe cal şi cu suliţa în mână? Sau toate astea sunt puţin forţate pentru a da acea nunaţă de senzaţional filmului? E clar că fac deliciul lui şi să nu uităm că este SF.
Practic nici oamenii, nici maimuţele nu îşi doreau o revoluţie. Dar egoismul, ura, dorinţa de răzbunare şi lupta pentru supraveţuire sunt scânteile care aprind focul.
Cum spuneam, filmul te face să-ţi pui câteva întrebări general valabile despre viaţă. Este uşor de digerat, dar are o muţime de substraturi care îţi dau de gândit. Koba nu pare a fi un nume ales întâmplător. Făcând o paranteză aici, ştiu că acest nume a fost porecla lui Stalin. La fel cum şi Caesar m-a dus cu gândul primul împărat al Romei. Până şi trăsăturile celor doi sunt asemănătoare.
Sfârşitul e un fel de va urma. Sper să fie aşa! E un film bun care nu numai că te ţine în suspans, ci îţi dă şi câteva lecţii de viaţă.
Se încarcă comentariile...
