Mai multe puteri pentru preşedintele Republicii Moldova? De ce? Şi pentru cine?

Aflat pe final de mandat şi crezând, probabil, că face pe placul partenerilor euroatlantici, actualul preşedinte al Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a spus că i s-ar părea normal ca preşedintele să capete mai multe puteri. Cât timp s-a revenit la alegerea sa directă, de către toţi cetăţenii, ar fi normal ca şi puterile sale să crească.

Mai întâi, e cazul să afle că nu există, în dreptul constituţional şi în practica democratică, nici o relaţie obligatorie între modalitatea alegerii preşedintelui şi prerogativele sale. În România e ales direct şi are (cam) multe puteri, în Austria e ales direct, dar nu are decât rol de reprezentare. În Italia e ales de Parlament, dar are mai multe puteri decât în Austria. Ş.a.m.d.

În al doilea rând, dacă ar avea mai multă experienţă politică democratică, Nicolae Timofti ar şti că şi prerogativele au limitele pe care le impun posesorii lor. De exemplu, Traian Băsescu, mai întâi, a refuzat în 2004 să dea mandatul formärii guvernului liderului PSD, care câştigase alegerile, pe motiv că partidul său nu avea majoritatea, iar Constituţia îl obligă să dea mandatul celui care are majoritatea. După care şi-a numit la Curtea Constituţională judecătorii care îi conveneau şi care, interpretând Constituţia conform dorinţelor prezidenţiale, au decretat că nimic nu-l obligă pe preşedinte să dea mandatul de prim-ministru liderului majorităţii. Ceea ce fostul preşedinte a şi făcut: a dat, în 2009, mandat de premier unui ginere would-to-be, de profesie ofiţer acoperit, fără legătură cu politica.

Nu-i nevoie, prin urmare, de prerogative extinse pentru ca şeful statului să îşi exercite autoritatea. E suficient să ştie ce vrea şi să aibă abilitatea de a folosi prerogativele existente.

În al treilea rând, mă tem că momentul politic este, în Republica Moldova, complet nepotrivit pentru o extindere a prerogativelor prezidenţiale. Chiar dacă scena parlamentară e dominată de o majoritate pro-europeană, protestele abil orchestrate şi strania susţinere pe care „patrioţii" au dat-o blocului antidemocratic (sau pro-rus, ca să nu ne mai zbuciumăm atât...) au dus la nişte rezultate în sondaje absolut îngrijorătoare. Există riscul ca un dodon oarecare să câştige alegerile. Situaţie care ar fi în sine delicată. Dacă i s-ar oferi dodonului şi prerogative extinse, şansele majorităţii pro-europene de a menţine cursul integrării europene a Republicii Moldova vor scädea dramatic.

Şi nu vorbim de integrare ca de un obiectiv de palmares: de ea depinde finanţarea statului. Care a acumulat deficite uriaşe, pe care numai garanţiile europene şi un proces amplu de restructurare economică îl pot acoperi.

Prerogative sporite pentru preşedinte? Vorba lui Alexei Marinat: de ce? Şi pentru cine?