„Maestrul şi Margareta“

A fost odată un actor grăbit. Era în vremea când plebeii stăpâneau ştirile iar maestrul stăpânea informaţia. Şi din acele îndepărtate timpuri au rămas până astăzi aceleaşi obiceiuri ale puterii. Plebea cu praful de pe tobă iar maestrul trăgând sforile.

Şi tot trăgând de sforile puterii, în joaca lui nevinovat de dispreţuitoare pentru jucători, maestrul oferă iluzia unora care-i zic: „mai dă-mi aţă, că uite, să vezi ce zmeu mă fac!“, iar sfoara puterii se pune în mişcare oferind iluzia înălţimilor.

Şi maestrul, în dărnicia sa cea multă, le-a dat multora aţă cât cuprinde, dar, în realitate, aceia care aveau convingerea că ridicau zmeie, au înălţat cioace din hârtie de caiet cu speteze din paie de mătură.

„Eşti liber după ce te frigi cu moartea!“ i-a spus maestrul actorului grăbit. Şi apoi a continuat: „adică tu vrei puterea, să ajungi sus, fără să fi «decupat»? Puterea o primeşti numai cu clauză: ne dai obedienţa deplină şi îţi dau putere de o margaretă! Cu indulgenţă! Dar această margaretă o păstrezi până la sfârşitul vieţii! Alta nu mai vezi!“

Actorul nostru s-a bucurat că va primi putere de o margaretă. Dar foarte curând şi-a dat seama că puterea cu papion şi sabie la şold era de trei margarete, pe când el avea doar una! Şi aceea cu vreo 20 de ani mai mare decât el!

Şi a încercat marea cu sarea: s-a revoltat împotriva maestrului care i-a dat margareta! A pus la cale un scenariu cu roluri principale, însă rolul lui urma să fie cel mai important la căderea cortinei, iar pentru asta erau şi multe alte roluri secundare, care să-l ameţească pe maestru şi astfel să nu se prindă la timp de lovitura de teatru, pe care şi-o dorea actorul nostru! Dezarmant însă, curând, protagoniştii s-au dovedit a fi o foarte labilă figuraţie. Stăpânul dosarelor a schimbat rolurile între ele şi dat peste cap întregul scenariu. I-a spus apoi cu blândeţea lui ironică: „nu-i de ajuns să fii deştept. Trebuie să ai şi o forţă în spatele tău! Iar tu, nu ai decât o forţă de o margaretă. Grad mic, putere aşijderea!

Ceea ce nu a înţeles actorul nostru grăbit este că, spre deosebire de el, maestrul nu numai că ştie, are informaţia, dar întotdeauna are la îndemână şi contralovitura. Degeaba şti dacă nu ai şi forţa de reacţie imediată. Şi aşa, în loc să înalţe zmeul puterii a înălţat numai cioace pentru ştirile plebeilor.

Iluzia că-l va face pe stăpânul dosarelor bătând din palme, pe maestrul tuturor margaretelor posibile, a fost o naivitate nătângă a actorului nostru. Acum, iată-l îngroşând numărul marionetelor cu papion şi cu puterea de o margaretă, împiedicându-se de cioacele întinse de maestru, ca într-o piesă neterminată pentru pianina mecanică.