Lecţii de viaţă din Pantelimon

“Trebuie să înveţi să fii şmecher, să ştii să discuţi cu oamenii. Cu golanii trebuie să vorbeşti ca golanii, iar cu domnii – mai select. Aici e secretul. Dacă ştii să le faci pe amândouă, va fi bine de tine, ascultă ce-ţi spun. Numai să nu le-ncurci: dacă vorbeşti cu golanii select şi cu domnii – golăneşte, n-o să fie bine”.

Asta-i spunea o mamă fiului ei de vreo 12 ani, în timp ce cărau două plase enorme, de-a lungul unei străduţe care dădea în şoseaua Pantelimon. Băiatul avea în spate un ghiozdan şi o ajuta stângaci la una dintre plase. Era slăbănog şi înalt, firav ca un fir de usturoi. Se născuse în noul Pantelimon, ăla în care blocurile gri fuseseră colorate între timp în albastru sau verde, ăla în care răsărise un mall cât toate zilele, care nu-i lăsa să doamă noaptea pe oameni cu luminile lui, ăla în care alimentarele de cartier erau înlocuite de Mega Image-uri nesfârşite. Un Pantelimon îmblânzit, cu dinţii de catifea, în care tot mai mulţi corporatişti se mutaseră ca să ajungă mai repede în patria lor, Pipera.

Pantelimonul băiatului de 12 ani nu mai petrecea toată noaptea, armata Pantelimonului a îmbătrânit, soldaţii care în anii `90 aveau 20 de ani acum au 46, toţi şi-au găsit de lucru, toţi şi-au luat neveste şi tot mai puţini o ard seara prin cafenele de pariuri, holbându-se la meciuri de fotbal, aşteptând să vadă dacă au câştigat sau au pierdut, trăgând cu ochiul la fete, comentând, fluierând, dar nu foarte tare.

Şmecherii noului val sunt molatici, anesteziaţi de Facebook şi, pe alocuri, realizatori de infracţiuni minore. Prostituţia a fost împinsă spre periferie, lumina strălucitoare a mall-ului a atras maşinile luxoase şi a alungat sărăcia înapoi în garsonierele pentru patru persoane, doar boala şi neputinţa mai umblă mână-n mână pe străzi uneori, tiptil, etalându-şi goliciunea, căutând noi victime.

Cartierul ascuns sub o spoială amfetaminizată stă însă cuminţel sub prima coajă, sub primul strat, iar dacă sapi dincolo, în căutarea vechilor locatari, în căutarea pantelimonezilor care au fost dintotdeauna aici, s-ar putea să găseşti nişte bătrâneţe, gândaci supraponderali, şobolani cât câinii, burţi goale şi oase subţiri. Mai adânc, şi mai adânc, dacă sapi în spinarea cartierului s-ar putea să dai de ceva durere, dar jos, în miez, e posibil să ai o surpriză.

Cum ar veni, am începe operaţia de undeva din cer, de deasupra oraşului, şi am înlătura prima piele poluatoare, primul strat de praf. Apoi cu un bisturiu am tăia de-a lungul marginii, pe linia şoselei Pantelimon, am infige lama prin carnea străduţelor fără locuri de parcare, am introduce un depărtător şi am apăsa, cu un scrâşnet de oase, dezvăluind toate măruntaiele, până la lacurile cu formă de apendice, până la străzile cu nume de peşti, până la ultimul bloc, până la ultima casă coşcovită.

Apoi, dacă am aduce un microscop chirurgical şi ne-am holba, într-o seară de primăvară, prin corpul adormit al cartierului, probabil nu ne-ar lua mult până să dăm peste băiatul care îşi ajută mama la căratul sacoşei, băiatul care este învăţat cum trebuie să se comporte în viaţă cu domnii şi cum trebuie să se comporte cu golanii. Un băiat de 12 ani care, deşi nu pare, va schimba lumea, pentru că, fără să ştie, duce în ghiozdanul lui un secret: o bucată enormă de speranţă mai strălucitoare decât mall-ul, dacă nu cumva or mai fi şi alte asemenea bucăţi despre care noi nu am aflat încă, dar dacă nu ar fi, nu s-ar povesti.