Leapşa cărţilor. O terapie

Aţi putea spune pe nerăsuflate zece cărţi, autori sau titluri, care v-au marcat la diverse vîrste ? Şi-apoi să-i provocaţi pe alţi zece prieteni să-şi divulge preferinţele ? Jocul pe care nu ştiu cine l-a numit, cu frumoasă ironie, leapşa cărţilor, s-a răspîndit ca un virus luminos pe facebook. Nu, cărţile n-au anulat niciodată vreun război.

Să te limitezi la doar zece cărţi înseamnă să tai în carne vie: hemoragia se opreşte însă miraculos, citind listele prietenilor sau (ne)cunoscuţilor de facebook. Titlurile lor, iubirile lor de hîrtie, stranie plăcere, sunt şi ale tale.

Unii au intrat în joc zglobiu, alţii cu pudoare. Sigur că da, Dostoievski, Pascal Quignard, Cărtărescu, Milena Agus, E. Voynich, Marta Petreu, Andrei Pleşu, Marin Preda, Eminescu, Simona Sora îţi trasează o carte de identitate intimă, una din miile pe care le ai, şi pe care o dai la schimb, preţ de o clipă, contra altor cărţi de identitate, Hemingway, Flaubert, Proust, Camil Petrescu, Gabriel Garcia Marquez, Rimbaud, Shakespeare, Elif Shafak etc.

Leapşa cărţilor e un joc de o splendidă gratuitate iar facebook-ul un fel de „oracol" preadolescentin (unde ne puneam preferinţele cu orgoliu inocent). Nici un regret, nici o prezumţie. Ne copilărim în mai mulţi, în jurul unor cărţi care ne-au scos din copilărie individual, intim.

Se aprind beculeţe, ca-ntr-un pom de crăciun, conexiuni nevizitate demult zbîrnîie fericite, fiori care umplu de adrenalină celule unui alt timp. Old Shatterhand de Karl May citită cu voce tare la lumină de opaiţ şi de zăpadă care cade întruna deasupra singurei case neelectrificate din satul Epureni. Florin care-mi aducea cărţi de la Polirom la Tvr Iaşi şi Vanda care-mi fură pe loc una, pe hol, la previzionare: Salinger, De veghe în lanul de secară. Băiatul care m-a făcut să citesc Lorelei, învăţătoarea care ne interzicea să citim La Medeleni volumul doi, certurile cu primul iubit pentru care Rebreanu era mai sus decît Marin Preda, Cioran citit cu patimă pe o hîrtie de maculatură în anii 90, Jurnalul de la Păltiniş, formator, Noica evocat de Sorin Vieru în Casa lui Sadoveanu din Copou înainte de 90, Jocul cu mărgelele de sticlă, ameţitor, haiku-urile lui Bashô copiate pe un carnet legat prost, Nicolae Labiş şi Nichita Stănescu, Blaga şi Sonetele lui Vasile Voiculescu, profesorul care mi l-a dăruit, definitiv, pe Eminescu.

Nu, cărţile n-au anulat niciodată vreun război, dar au salvat oameni de la moarte. În temniţele comuniste cărţile împărtăşite din memorie erau un paşaport de viaţă. Jurnalul fericirii de Nicolae Steinhardt sau atîtea alte mărturii inventariate de Memorialul de la Sighet. Am ţinut în mînă la Paris, adusă de Ana Blandiana şi Romulus Rusan, o faşă pe care un deţinut politic cususe cu aţă o poezie.

Nu, cărţile n-au anulat niciodată vreun război, dar au schimbat destine. Ştiţi care e «terapia» care dă roade cu copiii aflaţi într-o severă dificultate de învăţare? Să le citeşti, cu voce tare, mituri şi poveşti, afirmă Serge Boimare, psihopedagog francez (Ces enfants empêchés de penser, Dunod, 2008.) Încetul cu încetul lumea interioară care suna a gol, zornăind cîteva emoţii şi inhibiţii primare, se lărgeşte, ca o catedrală, şi se căptuşeşte cu imagini-tampon, bogate, spectaculoase, fabricate pornind de la cuvinte auzite. Miturile, marile poveşti ale lumii, literatura, ajung să vorbească forţelor contradictorii care ne locuiesc pe fiecare în parte.

Esenţial, rămîne din toate sentimentul, ca un şuvoi cald, al împărtăşirii. Şi o gratitudine imensă faţă de un lanţ uman viu care dă din mînă în mînă cărţi, structurînd, căptuşind suflete şi spirite: părinţii-profesorii-scriitorii-traducătorii-editorii-bibliotecarii-librarii (încă există în Franţa, în librăriile de cartier sau din suburbii, librari care, după ce lipesc pe coperţi rezumate scrise de mînă, stau de vorbă cu tine cîteva minute şi-ţi pun apoi un « diagnostic » din titluri de cărţi noi). Mă ocup de cîţiva ani, la Paris, împreună cu cîţiva prieteni la fel de entuziaşti,  de un club de lectură afiliat Festivalului internaţional al primului roman de la Chambéry. Citim şi dezbatem şi unul din autorii români care au semnat în anul precedent un prim roman va ajunge în Franţa, pentru lecturi publice, pentru a fi tradus. O picătură într-un ocean care poate schimba chimia unui destin.

Închei acest umil elogiu adus cărţilor, scriitorilor, dar şi tuturor celor care acceptă să mai joace încă, gratuit şi fără pretenţii, leapşa cărţilor, cu un clin d œil.

Daţi click pe friza cronologică propusă de feedbooks.com. Stedhal, Balzac, Flaubert, Baudelaire, Proust, Rimbaud, Alphonse Daudet etc., zeci de cărţi  în original, gratis, la un clic distanţă, pentru că aparţin domeniului public.

Cum ne este dat să nu trăim singuri pe o piatră albastră care orbitează prin univers şi cum viaţa fiecăruia e o poveste, fişele noastre de identitate intimă sunt, graţie scriitorilor, ale tuturor.