„La bătrânețe murim în fiecare zi, iluzionându-ne că trăim”

Ne-a părăsit zilele trecute o proeminentă personalitate a culturii române identitare, Niculae Gheran, prozatorul, eseistul și istoricul literar, autorul unicei ediții critice, în 23 de volume, a operei marelui scriitor Liviu Rebreanu, ediția care s-ar fi cuvenit să onoreze Academia Română acordându-i realizatorului ei un titlu academic, dar, din nefericire ignorându-l nemeritat, deși el ar fi onorat cu prezența lui înaltul for.

Prozatorul Niculae Gheran

Așa s-au întâmplat lucrurile și cu profesorul universitar, istoricul și istoricul literar Valeriu Râpeanu, cel mai de seamă exeget și editor al lui Nicolae Iorga, ignorat și el de același for, când forul s-ar fi onorat la fel ca și cu Niculae Gheran cu prezența lui academică, forul pomenit urmând trist o tradiție nefericită de când i s-a refuzat marelui dramaturg I.L. Caragiale un premiu al Academiei Române.

Niculae Gheran a lucrat peste 40 de ani cu devotament și cu o acribie științifică exemplară, excepțională, la opera lui, fundamentală pentru cultura noastră națională identitară, ediția critică a operei lui Liviu Rebreanu, unicat în istoria literaturii române. 

La volumul al XXIII-lea, forul academic a fost „lipsit de mijloace” pentru sponsorizarea încheierii operei amintite.

De Niculae Gheran am fost strâns legat de o prietenie plină de admirație față de devotamentul lui care l-a făcut să și semene, la sfârșitul vieții, cu Liviu Rebreanu, atât de mare a fost contopirea lui de suflet cu opera titanului prozei moderne românești. Eu însumi, în cei patru ani cât am stat în jilțul lui Liviu Rebreanu, am fost inspirat de programul lui directorial pe care l-am aplicat cu o rigoare, cred, exemplară, Rebreanu fiind modelul și idolul meu încât, nu întâmplător, s-a întemeiat prietenia mea cu Niculae Gheran pe cultul lui Liviu Rebreanu.

Aflat la Slătioara, Niculae Gheran ne-a împărtășit mâhnirea că nu poate încheia ediția critică, nemaiavând mijloacele necesare, și atunci m-am hotărât să acord din bugetul Fundației „Niște țărani” susținerea tipografică al volumului al XXIII-lea, fapt menționat de Niculae Gheran în prefața volumului. Lansarea acestui ultim volum a avut loc la Biblioteca Antim Ivireanul din Râmnicu Vâlcea în fața unui numeros public, în frunte cu autoritățile locale.

Niculae Gheran s-a stins, cum am spus, zilele trecute într-un anonimat total, fiind îngropat pe o alee a cimitirului Ghencea 2, funeraliile fiind organizate de fiul său și de doamna critic și istoric literar Rodica Lăzărescu, directorul revistei Prosaeculum (care revistă nici ea nu mai apare acum). Doamna Rodica Lăzărescu a rostit cuvântul de omagiere pentru prietenul său Niculae Gheran, alături de doi reprezentanți ai culturii din Bistrița Năsăud, județ care a sprijinit și el cele 22 de volume anterioare.

În urmă cu câteva luni, nu mai mult, Niculae Gheran mi-a spus:

• Frate Dinule, am hotărât ca pe crucea mea de pe mormânt să se scrie pe fața ei numele meu, Niculae Gheran, și atât, iar pe spatele crucii, cu litere de aur săpate în piatră, aceste cuvinte: „Ferește-mă, Doamne, de mai rău”. 

Așa s-au și petrecut faptele în ziua de 7 aprilie 2023.

Sunt dator să adaug acum o frază pe care mi-a trimis-o pentru acest omagiu doamna critic și istoric literar Rodica Lăzărescu: „Dacă nepieritorul său spirit nu s-a lăsat îngenuncheat de niciun regim (Slugă nu am fost niciodată) mă gândesc că muritorul lui trup ar fi trebuit să-și găsească odihna de veci la picioarele lui Liviu Rebreanu”.

Și tot doamna Rodica Lăzărescu mi-a spus: „A murit liniștit, cu capul pe pernă, când s-a terminat ceara din lumânare”.