INTERVIU Evgeny Kissin, pianist: „Am cântat în memoria lui Karajan“
0
„Să ajungi cât se poate de aproape de nivelul muzicii pe care o cânţi. Toţi ar trebui să încercăm acest lucru“, acesta este crezul pianistului Evgeny Kissin.
Artistul (42 de ani) povesteşte, într-un interviu, cât de mult a fost marcat de întâlnirea cu dirijorul Herbert von Karajan. Evgeny Kissin a interpretat lucrări de Franz Schubert, joi, 26 septembrie, de la ora 17.00, la Ateneu,
La începutul carierei dumneavoastră, l-aţi întâlnit pe Herbert von Karajan. Cum a fost să vă aflaţi în dialog cu un mare muzician, o legendă?
În ceea ce priveşte întâlnirea cu Herbert von Karajan, s-a întâmplat astfel: eram în turneu în Elveţia şi Austria iar agentul meu german, Hans Dietrich Gore, care l-a organizat, m-a invitat să locuiesc în apartamentul său din München pentru 10 zile, la începutul turneului meu, să mă odihnesc şi să vizitez oraşul. Era în perioada în care trăiam în spatele Cortinei de Fier, în Uniunea Sovietică. După ce m-a auzit cântând, agentul meu, care-l cunoştea pe Karajan, i-a oferit câteva dintre înregistrările mele şi i-a spus: „Acest tânăr se va afla curând la Salzburg şi va fi bucuros să vă cânte dacă veţi accepta”.
Karajan şi-a arătat interesul şi întâlnirea noastră a avut loc la Salzburg, pot să vă spun exact data: era în 19 august 1988, într-o sală mare de repetiţii din Festspielhans. Când am revenit la Salzburg, adesea am repetat în acea sală şi de fiecare dată mi-am adus aminte de unul dintre cele mai memorabile evenimente din viaţa mea. Întâlnirea mea cu Herbert von Karajan a durat o oră, de la 11.30 la 12.30. El a venit însoţit de un grup de persoane, nu ştiam cine sunt, soţia sa a venit cu el, câţiva agenţi de la Deutsche Grammophon, un fotograf. Au fost trei rânduri de scaune, Herbert von Karajan, desigur, în primul rând. M-am aşezat în faţa pianului, un Bosendörfer mare care se afla la câţiva metri în faţa scaunelor. Am interpretat Chopin – Fantezia în fa minor. Eram desigur foarte nervos, dar m-am pregătit bine, am fost inspirat şi am cântat bine.
Eram desigur foarte nervos, dar m-am pregătit bine, am fost inspirat şi am cântat bine. M-am uitat la Herbert von Karajan, nu ştiam ce să fac şi deodată mi-a trimis o îmbrăţişare prin aer.
După ce am terminat de cântat, s-a lăsat o linişte profundă. M-am uitat la Herbert von Karajan, nu ştiam ce să fac şi deodată mi-a trimis o îmbrăţişare prin aer. M-am ridicat şi m-am îndreptat către el. Trebuie să menţionez ceva: atunci când a venit în sală purta ochelari de soare întunecaţi. După ce am cântat Fantezia lui Chopin pentru el şi m-am dus aproape de el, nu mai avea ochelarii şi îşi ştergea lacrimile cu o batistă. L-am întrebat dacă doreşte să interpretez Liszt – Rapsodia a XII-a, şi mi-a spus să cânt ce doresc.
Am cântat Rapsodia şi apoi a dorit să vorbească cu mine, faţă-n faţă, a venit la mine şi ne-am aşezat lângă geam şi m-a întrebat dacă am în repertoriu Brahms – Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră, pe care nu-l aveam, deoarece eram în vârstă de numai 16 ani. Mi-a cerut să-l învăţ deoarece dorea să-l interpretăm împreună. Am mai cântat încă ceva pentru el, începutul Finalului din Concertul nr. 2 de Rahmaninov. Karajan mi-a cerut să cânt sfârşitul acestui opus. Am cântat coda şi atunci mi-a spus: „Anul viitor vara, aici la Salzburg, trebuie să-l interpretăm împreună.“ Am mai cântat încă ceva, dar celelalte persoane prezente s-au apropiat de noi, iar soţia sa mi-a spus: „Nu l-am văzut niciodată în 30 de ani pe Herbert atât de emoţionat.“ Acesta este unul dintre cele mai fericite momente din viaţa mea.
Când l-aţi revăzut?
O lună mai târziu am primit o invitaţie de la von Karajan să cântăm împreună cu Filarmonica din Berlin în Concertul de Anul Nou. Herbert von Karajan a schimbat brusc programul şi dorea ca eu să cânt Concertul de Ceaikovski. Ne-am întâlnit câteva luni mai târziu la Berlin să cântăm Concertul nr. 1 de Ceaikovski. Nu pot spune că a fost o experienţă uşoară pentru mine. Ne-am întâlnit doar noi doi înainte de prima repetiţie cu orchestra, am stat la pian, iar înainte să încep să cânt, Karajan mi-a spus: „Am câteva documente conform cărora, după prima audiţie absolută a acestui opus, Ceaikovski însuşi a zis: «Prea repede. Şi acum – a continuat Karajan – toată lumea interpretează această lucrare prea repede, şi asta nu este muzică; dar noi vom face muzică!».
L-am întâlnit pe Karajan de două ori la Salzburg, iar a treia oară am cântat în memoria lui şi am cerut să fiu condus la mormântul său pentru a-i aduce flori.
Am început să cânt şi Karajan m-a oprit tot timpul, făcând comentarii în care mă sfătuia să cânt mai rar. Aceste comentarii nu erau legate doar de documente, dar poate şi de vârsta pe care Karajan o avea. Trebuie să spun faptul că la prima repetiţie ne-a luat 50 de minute ca să-l cântăm. Durata obişnuită a acestui concert este de 35 de minute. Muzicienii din orchestră erau nefericiţi. La celelalte repetiţii, l-am rugat pe Karajan să asculte şi versiunea mea. Am găsit un compromis în acel moment.
L-am convins să grăbească puţin tempoul fiecărei părţi în comparaţie cu prima noastră repetiţie, şi fără doar şi poate a fost o experienţă fantastică pentru mine să cânt cu un asemenea geniu, să stau lângă el, să fac muzică împreună cu el. Desigur, orchestra suna cum alta nu am mai auzit. Dacă nu ar fi fost el ca dirijor, concertul ar fi fost oribil cu asemenea tempo-uri. Cu aceste mişcări mai lente şi cu personalitatea lui miraculoasă a reuşit să impresioneze muzicienii şi publicul, care-şi amintea după ani de acea seară.
Când am cântat cu Kurt Sanderling, acesta mi-a spus că singura interpretare a primului Concert de Ceaikovski care i-a plăcut a fost a mea cu Karajan. Dirijorul rus Yuri Temirkanov, după ce a ascultat înregistrarea noastră, transmisă în toată Europa, la Televiziune, o zi după concert, a spus că „praful a fost şters de pe o frumoasă şi veche pictură şi toată lumea o poate admira în toată splendoarea“.
De atunci, Salzburgul pentru mine este legat de aceste frumoase şi de neuitat amintiri despre Karajan.
Câteva luni mai târziu, m-am întâlnit la Salzburg cu Herbert von Karajan şi am lucrat împreună pentru Festivalul de Paşte. Am reinterpretat Concertul de Ceaikovski de două ori împreună cu Filarmonica din Berlin. În vară, Karajan a murit şi m-au invitat la Salzburg să particip la un concert în memoria lui. Acestea au fost primele mele călătorii la Salzburg, oraş care mi-a devenit unul dintre preferate. L-am întâlnit pe Karajan de două ori la Salzburg, iar a treia oară am cântat în memoria lui şi am cerut să fiu condus la mormântul său pentru a-i aduce flori. De atunci, Salzburg pentru mine este legat de aceste frumoase şi de neuitat amintiri despre Karajan. Şi acum când mă întorc la Salzburg şi cânt acolo, soţia lui Karajan vine la concertele mele. Când am fost ultima oară, cu câteva luni în urmă, la Festivalul de Paşte, ea a venit şi a fost prima care s-a ridicat în picioare după ce am terminat recitalul.
Această minunată întâlnire mă determină să vă denumesc prinţ într-un regat al muzicii.
Mulţumesc, şi vă mărturisesc că în acest regat al muzicii sunt mulţi prinţi, precum şi regi şi regine.
Magnificul Karajan
Austriacul Herbert von Karajan (1908-1989) este un reper în materie de muzică clasică europeană şi unul dintre cei mai mari dirijori ai secolului al XX-lea. S-a remarcat ca dirijor principal al Filarmonicii din Berlin, la pupitrul căreia s-a aflat vreme de 35 de ani.
Karajan s-a născut în Salzburg şi a studiat la Universitatea „Mozarteum“.
În 1933 a debutat ca dirijor la Festivalul de la Salzburg, iar în 1937 a condus pentru prima dată Filarmonica din Berlin, în spectacolul Fidelio.
La 14 ani de la moarte, continuă să fie unul dintre muzicienii cei mai bine cotaţi: înregistrările sale s-au vândut în peste 200 de milioane de exemplare.
Se încarcă comentariile...
