Infracţiunea de opulenţă

De-a lungul celor zece ani de mandat, preşedintele statului nu s-a sfiit să se afişeze la numeroasele ţiganiade cu romi, intrând la horă, stând la pupat de pirande şi hlizindu-se cu regi şi împăraţi care se băteau pe burţile aurite că, avându-l pe Băsescu în ogradă, au dat o adevărată lovitură.

E drept, doar de imagine, dar bună şi asta pentru emanciparea naţiei şi totodată pentru voturile supuşilor de prin palatele României. În definitiv, loviturile nu se dau numai cu fierul vechi, cu cuţitul sau cu furtul de curent, cu camăta sau cu globul vrăjit. Declarat încă dinaintea începerii mandatului său ca fiind un preşedinte-jucător, Traian Băsescu a fost mai degrabă doar unul jucăuş, ales ca şef al statului, dar considerat de către unii şi bulibaşă cu juma de normă, din câte se vede, sfătuit prost de consilierii de imagine şi, în unele situaţii, ghidat falimentar de elementarele norme de educaţie şi bun-simţ pe care un demnitar al statului, în cazul de faţă ajuns în cea mai înaltă funcţie, trebuie să le aibă.

Foamea de popularitate şi jocul de picioare i-au purtat paşii pe la multe serbări cu cocoşei zornăitori, ca să nu mai zic de limba ascuţiţă şi apetenţa sa de a fi „în toate cele ce sunt” care l-au transformat într-o ţintă hulită cu mult patos pentru starea actuală a unei naţiuni învrăjbite, cu puţine realizări notabile.

Dar nu mi-am propus să fac un portret al preşedintelui, ţara asta având o pleiadă de maeştri, de la Antena 3 până la Realitatea, cât se întinde toată banda de frecvenţă a telecomenzii. Mai degrabă, aş insista asupra unui aspect ce ţine de o minimă moralitate, de câteva reguli ale decenţei şi, nu în ultimul rând, de idea de bun-simţ, gândindu-mă că poate nu ar fi rău ca în România să existe cu adevărat un Minister al Bunului-Simţ care să sancţioneze scurgerea implacabilă a societăţii într-o imensă „gaură neagră”, fără reguli şi norme ale echilibrului. 

Bunăoară, fără a focusa  pe  acuzaţiile  „na-na-na” de corupţie din “nana”  întâiului om al statului, îndrăznesc să aduc în discuţie nefericita cumetrie a celui mai mare luptător cu balaurul corupţiei şi niscaiva dintre exponenţii ei. Ce senzaţie trăiesc şi ce au de spus profesorii, doctorii, inginerii şi toţi intelectualii acestei ţări când preşedintele lor se afişează la poza de grup sau la hăhăiala generalizată alături de oameni care nu au un dram de şcoală, dar sfidează societatea stând în palate şi tronând pe saci cu bani? Ce vor spune oamenii simpli, oamenii care îşi trăiesc viaţa modest, fără prim-plan, dar atât de onest când preşedintele îşi face baia de mulţime printre oameni certaţi cu legea, infractori notorii, analfabeţi care emană decadenţă, prost gust şi mojicie? Şi, nu în ultimul rând, cum se face că senzorii de opulenţă ai preşedintelui n-au declanşat o minimă reacţie de recul care să-l protejeze de o expunere condamnabilă? Zi de zi, fără nicio urmă de conştiinţă a valorilor, a respectului faţă de norme şi educaţie, Băsescu a consolidat astfel o asociere nefericită, consfinţită cu un zâmbet larg spre generos din cale-afară, trădând o atitudine deplorabilă, jenantă pentru un şef de stat, fie el şi “jucător”, şi atât de lezantă pentru idea de fair-play prezidenţial.    

Domnule Traian Băsescu, având în vedere referatele pe care viaţa ni le scrie în fiecare zi, vorbindu-ne despre dumneavoastră, între gestul reflex al alegătorului care v-a dat votul la alegerile în urma cărora aţi devenit preşedinte, acela de a vă apăra şi dorinţa firească de a declanşa insurecţia pentru onestitate şi lupta împotriva decăderii morale a acestei societăţi, eu am să aleg lupta împotriva declaraţiilor fanfaronade şi salvarea naţiunii (şi n-am să vărs nicio lacrimă, chiar dacă ştiu, sau îmi place să cred, că decizia mea v-ar putea afecta).

Domnule Preşedinte, de la înălţimea biroului de la care scriu aceste rânduri, învestit cu puterea conferită de Constituţia României, în calitate de cetăţean onest al Republicii pe care chiar dumneavoastră încă o conduceţi, vă găsesc vinovat de infracţiunea de complicitate la opulenţă şi sper ca instanţele morale ale acestui stat să-şi facă datoria. Din punctul meu de vedere, decizia este DEFINITIVA!