Indignaţii României şi elitele ei

Bărbaţi politici în putere, femei cu voinţă de fier s-au ascuns.

De când cu amplificarea protestelor, Puterea nu mai comunică cu poporul decât printr-un Sever Voinescu speriat şi dezabuzat. Stâlpii statului, bărbaţi politici în putere, femei cu voinţă de fier, s-au ascuns. Nicio reacţie coerentă. Niciun semnal de solidaritate între preşedinte, partidul său, Executiv şi coaliţia de guvernământ. După ce a aprins fitilul, preşedintele Băsescu a încercat fuga de la locul faptei, anunţând retragerea proiectului Legii sănătăţii. Prea târziu.

Adepţii teoriei „manipulării" - o formă adaptată a discursului fesenist îndreptat împotriva Pieţei Universităţii din 1990 - ar trebui să privească puţin în urmă. Chiar dacă preşedintele Băsescu n-ar fi ţinut să-i dea o lecţie publică doctorului Arafat, declicul social s-ar fi produs oricum.

Opt români din zece cred că ţara merge într-o direcţie greşită. Nouă din zece nu mai au încredere în actualul preşedinte. În acelaşi timp, aşa cum arată Barometrul „Adevărul", Regele Mihai urcă vertiginos în vârful topului încrederii publice, până la mică distanţă de liderul Crin Antonescu, dacă nu cumva, între timp, l-a şi depăşit. Şi de ce? Doar pentru că a ţinut un discurs! Succesul lui a avut tot atâta legătură cu republica şi monarhia pe cât au protestele de acum cu privatizarea SMURD.

Doar purtătorul de cuvânt al PDL pare a nu pricepe că, pur şi simplu, românii vor „altceva". Regele şi, acum, Raed Arafat, doar au dat chip dorinţei de schimbare.

Şi pentru cine să iasă oamenii în stradă, până mai ieri? Doar nu pentru Crin Antonescu şi Victor Ponta, ce se opintesc acum să se ridice pe creasta valului! Sau pentru Marius Petcu şi ceilalţi sindicalişti. Plantarea de provocatori printre manifestanţi nu poate masca realitatea: puţinele punţi care îi mai legau pe guvernanţi şi guvernaţi s-au prăbuşit.

Decizii politice luate în forţă, fără ascultarea celor interesaţi. Legi cruciale, trecute prin asumarea răspunderii sau prin voturi dubioase, precum cea a pensiilor. Subordonarea TVR la fel de brutal ca la începutul anilor '90. Confiscarea politică a „reformei" şi transformarea ei într-un ciocan de dat în cap adversarilor politici şi chiar poporului întreg. Aruncarea austerităţii pe umerii clasei mijlocii şi ai categoriilor defavorizate. Guvernarea în beneficiul unui grup politico-economic restrâns, cu acces nelimitat la resursele statului. Promovarea imposturii de partid în locul profesioniştilor. Toate acestea îşi cer nota de plată. Românii o iau pe urmele indignaţilor din Statele Unite, din Europa, din Rusia lui Putin.

Este timpul ca elitele, cele pe care politica încă nu le-a pervertit, să ofere un sens acestor proteste oarbe, să propună soluţii pentru reconstrucţia democratică a României. Şi, de fapt, să dea o şansă acestei ţări.

Ovidiu Nahoi este senior editor ''Adevărul''