Hitler avea o părere proastă despre români!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ori de cîte ori întîlnesc în spaţiul public aserţiuni entuziaste despre alianţa dintre România şi SUA, concretizată, cel puţin pînă acum, în transformarea României într-o vastă unitate militară de peste mări şi ţări a Pentagonului, îmi amintesc imediat de ceea ce-am scris de-a lungul timpului despre relaţia asimetrică din cadrul unei Coaliţii.

Despre relaţia asimetrică vorbeşte Alexandru Duţu în prefaţa cărţii sale „Între Wehrmacht şi Armata Roşie” avînd drept obiect de studiu complicatele relaţii româno-germane în timpul Războiului din Est.

Relaţia asimetrică e cea dintre o ţară mică şi o Mare Putere aduse alături  vremelnic într-o Coaliţie de interese comune, şi ele vremelnice.

Cum, vorba unui feldmareşal german, „În toate coaliţiile interesele aliaţilor coincid pînă la un punct”, într-o relaţie asimetrică totdeauna Marea Putere îşi va impune interesele. Dar nu numai atît. Într-o Coaliţie asimetrică, Marea Putere va fi automat arogantă cu Mica Putere.

Desigur, în public, liderii Marii Puteri vor  pricopsi  Mica Putere cu fel de fel de amabilităţi. În realitate, părerile lor despre Mica Putere sînt cum nu se poate mai proaste. De acest adevăr ne convinge Coaliţia dintre Germania şi România din timpul Războiului din Est.

Despre Dezastrul de la Stalingrad nemţii s-au grăbit să pună Spargerea frontului pe seama românilor, văzuţi ca nişte laşi. A fost o uluire la nivelul elitei româneşti.

Dacă ar fi avut la dispoziţie documentele ivite pe piaţă după al Doilea Război Mondial, elita românească n-ar mai fi fost uimită.

Pentru că aceste documente dezvăluie că, în particular, Hitler şi comandanţii nemţi aveau o părere proastă despre Armata română.

Generaloberst, Franz Halder, adjunctul şefului de Stat Major al Armatei de Uscat Germane, din decembrie 1941, cînd Hitler îl destituie pe Walter von Brauchitsch din postul de Şef de stat major, preluînd el şefia, practic, şeful de stat Major, a ţinut un Jurnal, între 4 august 1939 şi 25 septembrie 1942, zi în care e demis de Hitler. Jurnalul a fost publicat prima oară, în două volume, de Westview Press of Boulder, Colorado, sub titlul The Private War Journals of Colonel General Franz Halder, dar e cunoscut sub titlul de The Halder Diaries. Jurnalul consemnează, printre altele, şi spusele altor personaje istorice (Hitler, de exemplu) cu diferite prilejuri, ceea ce face din el un document de excepţie pentru cei interesaţi de cel de-al Doilea Război Mondial.

Pe 17 martie 1941, Halder notează în Jurnal despre întîlnirea din aceea zi cu Hitler şi ceilalţi comandanţi pentru a discuta Operaţiunea Barbarossa.

Se discută despre forţele aliate ale Germaniei.

Punctul de vedere al lui Hitler:

„Nu ar avea nici un rost să ne bazăm planurile operaţionale pe forţe pe care nu putem conta cu certitudine. Atîta timp cît ne preocupăm de trupele de lupte putem depinde doar de forţele germane. Forţele finlandeze pot fi luate în considerare doar pentru a ataca Hangoe şi să prevină o retragere rusească spre zona Baltică. Pe România nu ne putem baza deloc. Diviziile lor nu au nici o putere ofensivă.

De la Suedia nu ne putem aştepta la nimic, pentru că nu avem ce să le oferim.

Ungaria nu e de încredere. Nu are nici un motiv să se întoarcă împotriva Rusiei. Scopurile ei politice se află în Iugoslavia, unde ei văd ceva pentru ei.

Slovacii sînt slavi. Ar putea fi probabil folosiţi mai tîrziu pentru scopuri de ocupaţie”.

Concluzia în ce priveşte sectorul românesc din cadrul Operaţiunii Barbarossa:

„În sectorul românesc angajaţi doar forţele necesare pentru a proteja România. Unităţile armate trebuie scoase din România cît mai devreme”.

Pe 30 martie 1941, la o nouă întîlnire, Hitler pune din nou problema României, în contextul mai larg al părerii sale proaste despre armatele aliate:

„Nici o aluzie cu privire la aliaţii noştri! Finlandezi vor lupta cu vitejie, dar sînt prea puţini la număr şi încă nu şi-au revenit din înfrîngerea lor recentă. Românii nu sînt buni deloc. Poate că ar putea fi folosiţi ca forţe de securitate în sectoarele mai liniştite în spatele celor mai puternice obstacole naturale (rîuri). Antonescu şi-a mărit armata în loc să o reducă şi să o îmbunătăţească. Şansele unităţilor mari germane nu trebuie să depindă de nesigura rezistenţă a forţelor româneşti”.

Şi alţi comandanţi germani aveau o părere proastă despre români şi, cu mici excepţii, despre ceilalţi aliaţi ai Germaniei. Charles Messenger, în biografia lui Karl Rudolf Gerd von Rundstedt, fostul Comandant al Grupului de Armate Sud în timpul Operaţiunii Barbarossa, publicată la London: Brassey’s în 1991 sub titlul The Last Prussian (Ultimul Prusac), citează din The Trial of Major German War Criminals, seria de volume care cuprinde documentele Tribunalului de la Nuremberg, declaraţia mareşalului neamţ din 6 septembrie 1945 despre armatele aliate aflate sub comanda sa înainte de 22 iunie 1941:

„Diviziile româneşti nu erau proaste atunci, cu toate că după aceea au fost. Diviziile de Vînători de munte în special erau bune, ca şi brigăzile de cavalerie.

Dar conducerea era dincolo de orice descriere.

Ofiţeri şi subofiţeri!

Aveam şi unguri de asemenea.

Aveau o absolută «Armată» a Ligii Naţiunilor.

Aveam români, Italieni, Unguri, Slovaci, Croaţi, Germani”.

Nici o iluzie în ce priveşte părerea Marelui Aliat Neamţ despre noi!

Nici o iluzie în ce priveşte părerea intimă a oricărui Mare Aliat despre noi, românii, cetăţenii Micului Al

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite