Helmuth Duckadam, eroul modest, care ne-a arătat că imposibilul poate deveni realitate
0Astăzi, România își pierde unul dintre eroii săi adevărați. Pentru noi cei de atunci, dragi prieteni, Helmuth Duckadam nu a fost doar portarul care a intrat în istorie în 1986, ci omul care, într-o seară magică de mai, ne-a oferit ceva ce nu mai credeam că vom trăi în acele vremuri: speranța!
Aveam 19 ani când Sevilla a devenit capitala fotbalului mondial. Eram soldat în armată, la parașutiști, și ca toți tinerii din țară visam la o Românie altfel!
În acel context, un meci de fotbal era mai mult decât o competiție sportivă – era o evadare dintr-o realitate sufocantă.
Îmi amintesc cum ne-am strâns cu toții în fața unui televizor vechi, într-o cameră întunecată, cu sufletele vibrând de emoție. Și atunci, Duckadam, cu calmul și siguranța sa, a făcut imposibilul: a apărat patru penalty-uri consecutive și ne-a dăruit tuturor o victorie care părea de neatins.
Ani și ani mai târziu, am avut ocazia să îl întâlnesc la Arad.
În fața mea nu era eroul, zeul de pe teren, gigantul sportului, forța naturii, ci un om simplu, cu o modestie dezarmantă și o eleganță rară.
Nu purta nici măcar o fărâmă din orgoliul pe care îl vezi adesea la unii dintre marii campioni. Era echilibrat, cald, deschis, un om care înțelegea că adevărata valoare nu stă în trofee sau recunoaștere, ci în ceea ce lași în sufletele oamenilor.
Și, of Doamne, a lăsat mult în sufletele noastre!
Astăzi, într-o Românie care pare să fi uitat ce înseamnă unitatea, pierderea lui Helmuth Duckadam ne lovește și mai dureros. Ne amintește de o vreme în care aveam eroi care ne făceau să credem că, măcar pentru o clipă, suntem invincibili. O vreme în care valorile erau mai clare, iar bucuriile – mai sincere. Pentru că în vremea dictaturii comuniste, asta era TOT ce aveam!
Helmuth Duckadam ne-a arătat că miracolele există, dar ele nu vin fără sacrificiu, muncă și curaj. Ne-a învățat că atunci când te confrunți cu imposibilul, trebuie să te ridici și să lupți.
Astăzi, își ia rămas-bun cu aceeași discreție cu care a trăit, lăsând în urmă o poveste care va rămâne mereu un simbol al speranței!
România te plânge, Helmuth, dar îți promite că nu te va uita.
Rămâi în sufletele noastre ca omul care, într-un moment unic, ne-a arătat tuturor că putem învinge chiar și cele mai mari provocări.
Adio, eroul nostru. Nu vei fi uitat niciodată!
Și care dintre noi poate să uite asta, cât va trăi?
„Apără Duckadam! Suntem finaliști, am câștigat cupa! Cupa Campionilor Europeni este la București!”
Nici măcar infinitul!
Se încarcă comentariile...
