Grădina cu capcane
0Avem guvernare!! O grădină deschisă la vedere, pusă pe treabă, în aşteptarea unei recolte pentru toţi şi pentru toate. Pentru toate neîmplinirile accumulate cu detaşare, indolenţă şi cinism de vampirii partidismului falimentar din România ultimilor ani. Pare o veste bună.
O ieşire dintr-un impas de toată mizeria. Subit. Printr-un simplu gest, unanim acceptat şi o libertate de mişcare deplină. Deplină în iluzie şi incertitudine, impas la doi paşi de momentele festive şi declaraţii somptuoase, amatoristice.
Evident, este o ieşire. Problema este în ce intrăm? Este o problemă şi pentru profesioniştii care au intrat în joc, într-un microbuz circulând pe o autostradă neterminată, care deodată duce nicăieri. Coborâţi la prima, în grădina guvernării.
Desigur, la nivel personal este un success. Cu CV-uri de cinci stele, titularii noului guvern, pun la imprimantă o pagină imaculată, pentru un fişier plin de necunoscute. De sfidări, ambiţii, viziuni generoase şi, desigur, rutine bine antrenate în spaţii de operare bazate pe coerenţă, eficienţă şi mai ales finalizări de succes.
Veniţi dintr-o lume în care trei lucruri contează: succes, succes, succes…
Bine aţi venit!!
Ştiţi unde aţi venit?!
Lumea în care, locuitori pe aceste mult-încercate meleaguri vieţuim, este de fapt o aglomeraţie de clişee, credinţe şi aşteptări de suprafaţă, asumate în mod curent la nivel comun, speculate verbal într-o mass media de carnaval şi folosite atent şi parşiv pe o piaţă politică bulversată de inflaţie. Inflaţie în demagogie, incompetenţă şi infracţionalitate. Atât.
Bine aţi venit.
Realiatea este cu totul altceva!
Neutră, eterogenă în surse, marcată de schimbări rapide, dominate de tranformări adesea doar parţial accesibile, tulburătoare pentru iluzii, ambiţii şi reacţii hazardate. Un spaţiu sever. Şi hazard, mult hazard. O potecă sinuoasă, mereu schimbătoare, la graniţa cu haosul!
Sau dimpotrivă! Un teritoriu stabil, cu evoluţii lente, de neoprit, în structuri adânci, cu orizonturi pe cât de clare, pe atât de îndepărtate. (Scuze, pare descrierea unui cimitir…)
Bine aţi venit!
Bine informaţi şi atent influenţaţi dar odihniţi şi alintaţi cu bucuria unor realizări personale bine meritate în “locul de baştină”, apăruti ca o gaşcă simpatică de prospături, numai buni de aruncat, ca o pradă, în arenă!
Arena.
Arena publică nu vă aparţine. Cui aparţine arena publică? Poate nimănui…
Nu sunt puţini cei care cred, vor, se bat la sânge pentru a o influenţa, pentru a o lua în proprietate, sau doar, ca un gest final, pentru a o duce în spulberare. Arena publică, un teren al tuturor şi al nimănui. Aveţi o definiţie mai bună?
În România 2015, arena publică este un teren pentru deşeuri colective, îndelung şi tenace accumulate prin succesiunea câtova guvernări parşive şi păguboase. Doar de DNA ştiute…
Bine aţi venit!
Sunteţi aşteptaţi, în mod oarecum neaşteptat, să ocupaţi birouri, scaune în săli festive şi desigur în faţa unor colecţii de butoane conectate sever la procese decizionale de maximă importanţă şi influenţă pentru dinamica unei realităţi puternic marcate de dezordine, deficit şi deturnare de la interesul public. Unii naivi v-ar putea percepe ca pe eliberatori, izbăvitori într-o guerilă subită, împotriva unei clase politice de repetenţi care a bântuit România în ultimele decenii. O iluzie confortabilă. De serial TV, vineri pe la 23:00.
Există totuşi ceva real. Un “guvern tehnocrat”, confirmat în funcţie, trimis la treabă, gata de a intra în operare deplină. Pe planuri multiple, în contexte dintre cele mai ambiţioase, cu resurse discutabile, uşor misterios…Cine sunt, ce vor, ce pot, ce doresc, ce vor face? Ce pot să facă dacă se se iau în serios aceşti nou-veniţi, în raport cu o agendă publică pusă pe plită?!
Aceasta este prima capcană!
După ani de zile de iluzie, minciună şi compromis, între conducători şi conduşi, între politicieni de cartier şi o populaţie de un provincialism incurabil, vast, brusc facem “fişa medicală” şi ne asumăm un tratament profesionist. Să fie un aspect secundar la “sindromul Colectiv”?! Sau deschidem cutia de capcane într-o grădină a guvernării, pretinse proaspătă, gata de săpat, greblat, semănat, votat… şi, eventual, cules peste 12 luni?
O iluzie. O grădină iluzorie, plină de capcane, atent ordonate, supravegheate şi pregătite a fi exploatate de jucători rămaşi provizoriu pe margine, cu un ochi pe DNA şi cu celălalt pe alegerile din 2016.
2016!!!
2016 reprezintă, de fapt, reperul principal. Ce va fi? Ce vom cere? Ce vom face?! Ce vom primi?! Ce vom plăti? Ce vom amâna? Ce vom pierde cu adevărat şi definitiv?! Ce lovituri vom primi din cele mai neaşteptate direcţii? Cât de nepregătiţi suntem? Cât de fraieri sunt românii şi care este preţul acestei prostii colective?
2016 va fi o capcană. Guvernanţii (tehnocraţi) sunt chemaţi să o gestioneze… Deci. Care e treaba lor ?! Cum ne aflăm în treabă?!!...
Capcanele se constituie ca o masă critică, eterogenă şi prin aceasta, imprevizibilă de tendinţe, situaţii, energii, reacţii pe cât de dezordonate, pe atât – odată constituite – de toxice şi păgubitoare. Păgubitoare, pentru ce?! Pentru cine?!
Aici apare un alt aspect viclean. Adesea capcanele din viaţa publică nu lovesc direct şi excesiv în cei “greşiţi”, în cei culpabili, adesea lăsaţi “nevinovaţi” să zacă în uitare. Capcanele publice pleznesc “fără prejudecăţi”, hazardat şi multiplu, dezvăluind conexiuni şi consecinţe neaşteptate, nebănuite sau doar ignorate. Atunci cand lovesc, prin provocarea unei ieşiri din normalitate, din rutină şi, implicit, din iluzie, capcanele scot la iveală detalii relevante (uneori jenante) care erau fie ascunse, fie trecute cu vederea. Dar care, trimit la realitate!
Iată de ce, precepţia, reacţia şi judecata primară despre capcane închide o ambivalenţă densă. Ambivalenţa este şi ea parte a capcanei?! Sau, de ce nu, o o ieşire încă neclară dar oarecum marcată de preocupare, către un alt orizont… Unii se simt vânaţi, alţii, aşteaptă la cotitură… Apoi, rămâne panorama vesel-grotească a căderilor de la balcon, a prăbuşirilor subite, a fugii de răspundere, de costuri. Umilinţă şi panică!
România ultimilor 25 de ani deţine o colecţie impresionantă de capcane! Generate, planificate, practicate, consumate păgubos şi nu de puţine ori dezvăluite în al 12-lea ceas cu detalii jenante pentru cei mai ambiţioşi “eroi ai neamului”.
A scăpat cineva?!
Nu prea ştim.
Problema este, cine plăteşte amenda?! Din banii cui? Pe cine cad costurile unor eşecuri împachetate în “succesuri” de moment, sau în ambiţii afişate pe clădiri oficiale. Prin care dintre consecinţele structurale, instituţionale sau interumane din viaţa curentă, acest tip de eşecuri se aşează, reclădesc peisajul public? Devin pretext pentru ranchiună, invalidări, răzbunări sau, de ce nu, lecţii plătite scump, pentru a imagina şi clădi un “viitor luminos” pe meleagurile patriei?
Iată câteva:
- “Vechii colegi de dormitor.”
Lasati acasa de noul titular, plasatin top, subit si determinant, se simt părăsiţi, ignoraţi, poate chiar trădaţi. Schimbarea de statut, rol, misiuni a titularului guvernamental modifică dramatic vechile raporturi. Rutina anterioară se spulberă în priorităţi, iniţiative şi desigur declaraţii inerente noii situaţii. Iată de ce frustrări proaspete, se transformă în reacţii toxice. Venite din aproape în aproape! Ca între foştii apropiaţi.
Capcana vecină vine din varianta simetrică. Se menţin vechile conexiuni, năravuri şi obiective. Dar se aprinde lumina în dormitor şi titularul apare tot mai clar ca un intrus ordinar într-o confrerie de imaculaţi, bine-inţentionaţi şi dedicaţi pe deplin misiunii tehnocrate.
Nicicum nu iese bine. Moarte sigură...
- “Timpul real vs. timpul imaginar.”
O guvernare tehnocrată pare dedicată, predestinată să iniţieze proiecte ample, cu expunere largă, menite să genereze transformări profunde, îndelung amânate sau doar ratate. Detasare, competenţă şi ambiţie profesională de o anvergură ce nu are nici loc, nici căutare în guvernări politicianiste îngrămădite în ambiţii de gaşca, susţinute clientelar şi hămesite după profituri de moment.
Foarte curând însă, noii veniţi vor apare ca nişte visători gargaragii, duşi cu vaca... Nimic efectiv, real, util în intervalul dorit. Luaţi la “bani mărunţi” apar cu geanta goală. Săptămână de săptămână nu s-a întâmplat nimic. Guvernarea pare schimbată într-o academie cu spatele la lumea prezentă, privind în zare. Care zare?! Cine alege “zarea”?! Cine garantează că aceea va fi zarea în care von vieţui, zi de zi, peste ani şi ani.
Obsesia zilei de mâine învinge! Prezentul cel imediat lichidează prezentul vast. Oare chiar avem guvern?! Nu există nedumerire mai ucigătoare pentru cei din Palatul Victoria!
- “Ce facem cu banii?!”
Cu banii publici... Au venit pe nepusă masă şi comandă un meniu grandios. Pe banii cui?! Desigur, pe banii aflaţi deja în visterie! Deci dobândiţi de alţii, de cei izgoniţi, sau doar fugiţi.
Ce vor pune în loc?! Cum aleg să-i împartă? Felul întâi? Felul principal... Desertul. Nu e cumva un deşert?! În care vor sa planteze panseluţe...
Treaba la buget este prima şi cea mai dură încercare. Venită pe nepusă masă. Cine sunt ei? Chelneri sau bucătari? Cum vor hrăni o cantină de flămânzi?! Cum vor duce ţara printre mese pline doar de tacâmuri? Dacă sunt zgârciţi, severi, responsabili… e clar, sunt mânaţi de străini! Daca sunt darnici, miloşi, prietenoşi, sunt doar clienţi sensibili către stăpâni la vedere sau ascunşi. Oricum, nu sunt destui bani!
- “Niciodată nu ajung banii...”
Sau dimpotrivă! Rămân bani necheltuiţi! Necheltuiţi cu cap şi cu folos, îndeajuns de convingător pentru “caseria” fondurilor europene. Tocmai ei, plimbaţi prin lume, (acum trec şi prin România), cu bagajele la uşă, oare cât de bine vor şti să pună la bătaie, pe bune, la standardele UE, fonduri îndelung risipite, abandonate sau doar visate?
Dacă nici asta nu pot, degeaba vorbesc româneşte cu accent străin!... Nu se poate capcană mai faină, mai sumbră, mai mizeră...
Ş.A.M.D.
P.S.: Colecţia extinsă de capcane va fi depozitată în şase cutii. Le deschidem pe rând.
Nu staţi la rând. Le puteţi vedea şi singuri. Problema este cum le vor evita?! Sau după câte neevitate vor reveni la locul de muncă anterior… Iar noi ramasi pe peron asteptan un tren care nu mai vine.
Se încarcă comentariile...
