Gheorghiu-Dej, Petru Groza şi Silviu Brucan, iarăşi printre noi

Odată cu nominalizarea d-lui Sorin Grindeanu există şanse ca telenovela desemnării unui viitor prim-ministru să cunoască în cursul zilei de astăzi ultimului episod.

Se prea poate ca, începând de azi, să avem parte de o pace negociată, provizorie, de o perioadă de respiro, însă nicidecum de o concordie deplină între Palatul Cotroceni şi majoritatea parlamentară. Care, vor-nu vor, sunt obligaţi să înveţe exerciţiul coabitării.

Dacă nu vor apărea dezvăluiri senzaţionale în viitoarele ore din partea DNA, de pildă, e mai mult decât probabil că preşedintele Klaus Iohannis va accepta propunerea avansată de PSD, evitându-se astfel o criză constituţională gravă ce era pe punctul de a fi provocată de încăpăţânarea liderilor celui mai mare partid din România. Care s-au jucat de-a Popeye marinarul pe socoteala ţării şi a românilor de bună credinţă, asupra cărora au vărsat minciuni o mie.

Privind succesiunea de evenimente, de lovituri sub centură, de ameninţări cu recursul la acţiuni în forţă pe care şi le îngăduie în aceste zile conducerea alianţei PSD-ALDE, vreau-nu vreau, m-am întors cu gândul la evenimentele din teribila zi de 30 decembrie 1947.

Sigur, ştiu foarte bine că de PSD a obţinut victoria în alegeri, iar graţie coaliţiei cu ALDE şi supremaţia parlamentară ca urmare a unui proces electoral căruia i se pot aduce foarte puţine obiecţii. Nicidecum prin fals grosolan, aşa cum au stat lucrurile la alegerile din noiembrie 1946. Cele care au fost unul dintre semnalele proeminente că democraţia parlamentară burgheză şi monarhia constituţională îşi trăiesc ultimele luni de viaţă în România în care legea era deja făcută de directive moscovite.

Numai cine nu vrea nu acceptă evidenţa că votul popular din 11 decembrie 2016 s-a îndreptat preponderent către PSD şi s-a exercitat fără nici urmă de ameninţare străină.

În condiţiile în care nu există nici cea mai mică suspiciune că cineva ar fi împiedicat pe altcineva să-şi exercite, democratic, la urne opţiunea, mi se pare onest să cădem cu toţii de acord că nu mai are nici cea mai mică importanţă faptul că, în realitate, candidaţii PSD au fost preferaţi de doar 17% din cetăţenii români presupuşi a avea drept de vot.

Cu toate acestea, ori de câte ori îi vedeam în zilele din urmă apărând la televizor umăr la umăr, cu figuri marţiale şi zâmbete ameninţătoare pe domnii Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu confruntându-l cu posibilitatea declanşării procedurilor de suspendare pe preşedintele Klaus Iohannis - numai revolverul ascuns în buzunarul costumelor Armani le mai lipsea din recuzită - nu mă putem împiedica să-i compar cu Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Petru Groza.

Îmi era imposibil să nu văd în ei copii ale nemernicilor care i-au smuls prin forţă şi ameninţare cu vărsare de sânge semnătura pe Decretul de abdicare Regelui Mihai. Fără a face însă greşeala de a-l pune pe un soclu similar celui al Majestăţii Sale pe preşedintele Klaus Iohannis. Cu toate că, în ultimele zile, dl. Iohannis şi-a recâştigat bună parte din simpatizanţii pierduţi din cauza vechilor ezitări din comportarea domniei-sale.

Dl. Iohannis le-a ţinut cu demnitatea şi fermitate piept noilor Ghiţă Dej şi Petru Groza. Care au la dispoziţie un întreg angrenaj mediatic ce le ţine isonul, inducând în eroare o populaţie din cale afară de credulă. Preşedintele fiind din punctul acesta, poate şi din vina lui, lipsit de prea multă simpatie în mass-media.

Trebuie să spun însă, cu toată responsabilitatea, că nici Antena 3, nici postul lui Sebastian Ghiţă, nici Cotidianul lui Cornel Nistorescu nu au atins nivelul de abjecţie la care a coborât tocmai din Syracusa, unde se află în vacanţă, titanul din Găgeşti, maestrul, baba comunistă Ion Cristoiu.

Textul publicat de sus-numitul pe cristoiublog la data de 28 decembrie 2016 ar fi putut fi foarte bine tipărit în Scânteia din decembrie 1947 şi să poarte semnătura unui alt mare nemernic.

Nimeni altul decât neregretatul de nimeni Brucan Silviu.

Iată însă că în comentariul din ziua următoare, acelaşi Ion Cristoiu, care cu doar 24 de ore înainte dorea îndepărtarea preşedintelui Iohannis, pare să-şi fi regăsit uzul raţiunii şi scrie că suspendarea ar fi o catastrofă pentru România.

Spre deosebire de discipolul său format la Scânteia tineretului şi năpârlit după cum îi e interesul, Silviu Brucan era mult mai consecvent.