Frica de competenţe

A aparut zile trecute în media o nouă informaţie având ca sursă Colegiul Medicilor din România, conform căreia aproape 14.000 de medici români au solicitat şi au primit în intervalul 2008 - 2013 certificate profesionale pentru a putea lucra în străinătate.

Pentru cei mai mulţi dintre noi, informaţia în sine nu este o noutate absolută, şi asta pentru că relativ uşor în spaţiul cunoştinţelor apropiate putem identifica persoane cu pregătire medicală ce au ales drumul străinătăţii în vederea realizării profesionale şi de ce nu chiar personale.

În acelaşi timp, este destul de clar pentru cei mai mulţi dintre noi şi de ce avem de-a face cu un asemenea fenomen. Printre explicaţiile posibile găsim:
 

 - salarizarea slabă a celor mai multe cadre medical;
 - lipsa dotărilor materiale sau proasta lor administrare cu efecte directe în celeritatea şi calitatea actului medical;
 - sistarea angajărilor în sistemul medical de stat, în special în perioada anilor 2011 - 2012;
 - un sistem de angajare profund alterat, bazat pe relaţii de familie şi / sau corupţie;
 - lipsa încrederii în voinţa şi putinţa politică şi managerială a celor ce au competenţe de decizie în sistemul medical;
 - nevoi şi oportunităţi de angajare, antreprenoriat medical şi câştig, într-o Europă îmbătrânită şi în nu puţine aspecte puturoasă;

Astăzi doresc a adăugă ceva la lista (desigur, incompletă) mai sus prezentată; ceva care completează tabloul trist al depopulării accelerate şi consistente petrecute în societatea românească medicală contemporană: frica de competenţe.

Mă refer la frica de competenţe a medicilor în ceea ce priveşte competenţele altor medici. Altcumva spus, mă refer la încă mulţii medici „obosiţi”, neactualizaţi cu informaţia şi practica medicală recentă sau în plină evoluţie, dar care devin un obstacol (doar pentru că sunt în sistem de mult timp) pentru motivaţia, determinarea şi acţiunea colegilor lor, care învaţă continuu, care îşi asumă caracterul profund vocaţional al profesiei, care îşi asumă atributul competitiv al competenţelor ca element de selecţie profesională.

Mă grăbesc de pe acum a face o importantă precizare: demersul meu nu este unul îndreptat împotriva medicilor în vârstă. Dimpotrivă, experienţa dumnealor se cuvine a fi atent adunată, inteligent stocată şi administrată spre folosul pacienţilor şi a mai tinerilor colegi. De altfel, societăţile preocupate serios de starea resurselor umane oferă acestor medici în vârstă poziţii de consultanţi. Astfel, expertiza lor este folosită până la vârste extrem de înaintate. În esenţă, ştiu ce valori au şi au grijă de ele.

Totuşi, postarea mea se referă la medicii (nu puţini în vârstă) care consideră că cineva le datorează ceva doar pentru că sunt demult în sistem, doar pentru că sunt în vârstă. Mă refer, în acelaşi timp, şi la managerii care conduc unităţile medicale româneşti şi care nu-şi asumă fundamentala valoare căreia îi servesc: viaţa şi sănătatea seamănului; devin, astfel, prin lipsa curajului de „a trimite acasă” pe cei care demult trebuiau să fie trimişi, complici la neperformanţa medicinei româneşti, complici, din păcate, la crimă.
 
În esenţă, totul are de-a face cu oamenii, valorile şi credinţele lor, căci în cele din urmă nimic nu e nou sub soare.

Avem deci nevoie de medici, de oameni care să-şi reamintească constant că rostul lor ca medici este să facă tot ceea ce este posibil pentru binele seamanului bolnav, chiar dacă câteodată acest lucru poate însemna a spune colegului sau angajatului depăşit de vremuri şi ajuns de neputinţă - a venit vremea să ne despărţim.

Avem nevoie de medici care să accepte profund faptul că profesia lor este una de jertfă pentru seamănul său. Acest specific trebuie să-l facă de multe ori să spună „Sunt aici şi vin”, în loc de „Nu acum” sau „Pentru ce”.  
       
Avem nevoie de guvernaţi oneşti, sinceri şi pricepuţi în a diagnostica corect realitatea medicală a societăţii româneşti şi a îndepărta făţărnicia şi interesele meschine dintr-un domeniu fundamental al acesteia: sănătatea românilor şi a României.    
         
Avem nevoie de Dumnezeu, căci la El se găseşte toată înţelepciunea şi priceperea.