Fără milă şi fără cunoaştere

Reportaje recente din presa internaţională vorbeau despre situaţia dramatică şi extrem de gravă a şomajului european în rândul tinerilor. În Grecia, spre exemplu, tinere cu studii universitare aflate în şomaj fără perspective, au ajuns la droguri şi prostituţie.

Ce vină au milioanele de şomeri tineri din Europa pentru faptul că o lăcomie fără limite şi în acelaşi timp un abandon al criteriilor elementare prudenţiale ale mai marilor-marilor bănci din lume au prăbuşit sistemul financiar global şi au pus Europa în genunchi? Mai apoi, ce vină ar avea aceiaşi tineri când mai marii Europei au decis să-i aplice programul de austeritate agresivă şi astfel au pus-o cu genunchii pe coji de nucă?

Aşa cum arătam în alte articole pe această temă nu a existat o evaluare aprofundată privind consecinţele modelului de austeritate asupra economiei. S-a dovedit că modurile de interacţiune ale economiei cu factorii impuşi din exterior ce au fost considerate stabile sunt de fapt sclavele modurilor instabile. Adică cel mai adesea sistemele economice, care sunt evident sisteme dinamice, se află aproape de praguri instabile şi orice socoteală făcută de politicieni ce se auto-proclamă responsabili şi decişi să trimită economia într-o anume direcţie nu se potriveşte cu cea din târg, adică este respinsă de practică. Modelele matematice de predicţie a comportamentului economic utilizate fără nicio restricţie de instituţiile financiare până la declanşarea crizei în 2007-2008 erau foarte lăudate fiindcă ele, în esenţă, confirmau vechea „ipoteză a pieţelor eficace” în varianta nouă (atribuită lui Alan Greenspan) a pieţelor infailibile. Existau însă demonstraţii vechi, nicicând  contrazise de alte rezultate ştiinţifice, care indicau marile riscuri ale credinţei că, mai devreme sau mai târziu, pieţele corectează dezechilibrele excesive.

Ca un exemplu uşor de înţeles pentru cititorii neacomodaţi  cu matematica amintesc de problema formulată deja în 1968 de genialul Benoît Mandelbrot în studiul său asupra discursului: „pe un eşantion lung al unui discurs, o bună treime de cuvinte aparţin celor câteva forme deosebit de frecvente, iar o altă treime aparţin formelor întâlnite foarte rar. Prin urmare rămân doar o treime pentru cuvintele -forme de frecvenţă medie. Este evident că am deformat în totalitate structura discursului dacă le-am lua doar pe acestea din urmă ca fiind reprezentative pentru discursul în totalitatea sa”.

Pericolul cel mare, avertiza Mandelbrot, este să nu ţinem seama în suficientă măsură de experienţele terminate cu un eşec. În mod similar reţeta austerităţii a avut un model matematic foarte lăudat (modelul Reinhart-Rogoff) ce s-a dovedit un fals. Ceea ce domină astăzi pieţele e neîncrederea. După ce pendulul a fost pur şi simplu împins - cum arătam mai sus - până la extremul creditării cu mase uriaşe de monedă virtuală (nebazată pe valoare autentică), iată că pendulul s-a dus în extrema cealaltă în care niciun investitor nu mai are curajul să accepte un risc normal al investiţiei. Austeritatea a operat ca un fel de plumb agăţat de săritorul în înălţime care nu mai poate sări peste stacheta pe care altădată o depăşea fără probleme.

Este absolut evident că nu trebuie să abandonăm efortul ştiinţific de predicţie economică şi financiară. Predictibilitatea face mult bine pentru a realiza politici solide şi coerente. Dar ea nu elimină riscul. Intervine în orice moment comportamentul omului confruntat cu probleme şi riscuri. Iar omul nu e un automat. E o fiinţă - prin definiţie - liberă.

Astăzi problema nu este: ce se va întâmpla în viitor? Ci: oare cât timp mai continuăm pe acelaşi drum - respins de realitate - al procesului economic?