Europa, visul imposibil al Turciei?

A crescut spectaculos nivelul tensiunilor diplomatice intre Turcia şi Germania: diplomaţia de la Ankara o acuză deschis pe Angela Merkel de „manevă electorală facilă” pe spezele Turciei în urma acuzaţiilor aduse de Cancelarul Germaniei privind modul extrem de dur şi care nu are nimic de-a face cu regulile democraţiei în care au fost reprimate demonstraţiile anti-Erdogan…

Au fost imagini înspâimântătoare pe care se poate vedea că, din punctul meu de vedere,  s-a reacţionat mult prea dur.   Angela Merkel 

Sunt convocaţi ambasadorii şi Egemen Bagis, ministrul turc pentru probleme europene, îşi exprimă speranţa că doamna Merkel îşi va corecta “eroarea pe care a comis-o” avertizând că, în caz contrar, ‘’acest lucru va provoca reacţii", amintindu-i că cei care s-au opus Turciei nu au sfârşit-o bine, dând exemplul lui Sarkozy care a pierdut alegerile (fostul preşedinte francez fiind un opozant declarat şi extrem de ferm al ideii de a deschide Turciei porţile intrării în Europa).

Miza? Luni, la Bruxelles, ar trebui să se decidă posibilitatea deschiderii unui nou capitol de negocieri, numai că surse confirmă opoziţia manifestată de un grup de ţări importante printre care Germania şi Olanda ca vârf de lance, foarte posibil şi Franţa şi câteva din grupul Benelux.

De partea Turciei se află, deloc surprinzător, premierul britanic David Cameron, cunoscut euro-sceptic şi aflat în aşteptarea marelui referendum pe care l-a propus el însuşi, cel privind ieşirea Marii Bitanii din UE.

Când mă gândesc la câte a făcut Turcia în calitatea sa de membru NATO pentru a apăra Europa şi la ce face acum Turcia în Afganistan de partea aliaţilor europeni, mă înfurie să văd că aderarea dumneavoastră la UE poate să fie descurajată în modul în care s-a procedat. Cred că este o eroare să se spună că Turcia poate face de gardă în faţa cortului, dar nu poate intra înăuntru. Din această cauză, voi rămâne avocatul dvs cel mai hotărât pentru aderarea la UE şi pentru o mai mare influenţă la masa diplomaţiei europene. David Cameron, Ankara, 18 iunie 2013

De cealaltă parte, replicile Franţei şi Germaniei sunt la fel de simple şi fără echivoc.

Dacă problema integrării Turciei în UE ar trebui decisă azi, Turcia nu ar putea să se alăture UE şi nici UE nu ar fi capabilă să o primească. Dar este interesul nostru ca Turcia să se îndrepte către Europa şi aceasta nu doar din raţiuni economice. Ţara poate ajuta într-un mod foarte constructiv la reglementarea a numeroase conflicte, fie că este vorba despre Afganistan, Iran, Yemen sau Orientul-Apropiat...Dar cine crede că data aderării este aproape, se înşală!  Guido Westerwelle, ministrul de Externe al Germaniei (interviu pentru BILD, miercuri 19 iunie)

Suntem în favoarea continuării negocierilor, nu şi în favoarea punctul de sosire” (adică al aderării, n.r.) Pierre Lelouche, secretar de stat francez pentru probleme europene

Există însă, în spatele acestei bătălii a declaraţiilor, vreo indicaţie că premierul Erdogan ar intenţiona, în cazul unui eşec major în negocierile cu UE, să-şi îndrepte interesul către o altă formulă de alianţă politică? Da, căci Erdogan însuşi a anunţat că intenţionează să ceară aderarea la iniţiativa Shanghai de cooperare (cunoscută în mediile diplomatice prin deumire SCHANGHAI FIVE  - China, Rusia, plus patru ţări din Asia Centrală, Kazahstan, Uzbekistan, Kirghistan şi Tadjikistan). Acele ţări “sunt mai bune şi mai puternice decât cele din UE”, iar dacă cererea de aderare va fi acceptată, atunci “vom spune la revedere UE...o Uniune Europeană care nu-şi doreşte în interiorul său o ţară musulmană”- a afirmat Erdogan într-un interviu televizat.

Iar disputa de acum este departe să privească doar aderarea Turciei la UE, adică intrarea în spaţiul european a unei ţări cu 73 de milioane de locuitori şi cu o previziune impresionantă a creşterii demografice. Trebuie relaţionată cu tot ceea ce se schimbă acutalmente, fudamental, în spaţiul Orientului Apropiat şi al Orientului Mijlociu, cu repoziţionările în mare viteză a marilor puteri şi a nevoii de echilibrare a unor noi zone de influenţă pentru super-puteri.

Turcia este primul exemplu şi cel mai aproape de noi al unora dintre marile alegeri care vor fi făcute sau vor fi impuse pentru o zonă care, acum, ameninţă să devină, liberă de reguli sau constrângeri, focarul major de explozie al secolului XXI.