Este Transnistria reintegrabilă?

„Autorităţile moldovene speră că integrarea europeană va spori atractivitatea Republicii Moldova pentru cetăţenii săi din regiunea transnistreană”

Autorităţile moldovene speră că integrarea europeană va spori atractivitatea Republicii Moldova pentru cetăţenii săi din regiunea transnistreană. Speranţele lor sunt contrazise de o serie de realităţi adverse politice, economice şi sociale din regiune.

Reintegrarea regiunii Transnistrene cu un statul special în cadrul Republicii Moldova este una dintre priorităţile fundamentale ale autorităţilor constituţionale moldoveneşti. Pentru a atinge acest obiectiv, Guvernul Republicii Moldova şi-a propus să pledeze pentru retragerea forţelor militare ale Federaţiei Ruse de pe teritoriul ţării, înlocuirea forţelor de menţinere a păcii cu o misiune internaţională civilă şi soluţionarea conflictului în formatul 5+2, respectând suveranitatea şi integritatea teritorială a ţării.

La rândul său, administraţia secesionistă de la Tiraspol respinge ab-initio orice discuţii sau negocieri cu privire la reintegrarea regiunii transnistrene cu un statul special în cadrul Republicii Moldova. Transferul de putere produs în regiune în decembrie 2011 nu a schimbat nimic in acest sens. Noul lider transnistrean Evghenii Şevciuk respinge, la fel de intransigent, ideea reintegrării ca şi predecesorul său Igor Smirnov.

Însă, spre deosebire de aceasta din urmă, Evghenii Şevciuk şi echipa sa, o fac abil, apelând la diplomaţie, dialog cu partenerii externi, valorificând noile instrumente de comunicare şi difuzare a informaţiei pe care le oferă internetul şi exploatând cu iscusinţă capacităţile societăţii civile de promovare/inoculare a argumentelor, opiniilor şi intereselor regiunii transnistrene în capitalele occidentale etc.

Autorităţile moldovene speră că integrarea europeană va spori atractivitatea Republicii Moldova pentru cetăţenii săi din regiunea transnistreană. Speranţele lor sunt contrazise de o serie de realităţi adverse politice, economice şi sociale din regiune.

Elita politică transnistreană este preocupată, în primul rând, de propria sa securitate şi protejarea actualilor sale privilegii politice şi economice. Status quo-ul actual, sponsorizat politic, financiar şi militar de Federaţia Rusă, îi asigură condiţiile optime pentru apărarea intereselor sale şi supravieţuirea separatismului.

Tiraspolul şi Moscova consideră că Transnistria s-a realizat ca entitate politică separată, iar în prezent trebuie să se realizeze ca entitate economică distinctă şi autosuficientă. Administraţia transnistreană condusă de Evghenii Şevciuk intenţionează să atingă acest obiectiv, inclusiv, prin politica paşilor mici de ”normalizare a relaţiilor de bună vecinătate” cu Republica Moldova, ceea ce, în realitate, înseamnă asigurarea controlului său exclusiv asupra activităţii comercial-economice cu partenerii externi, excluzând autorităţile de la Chişinău.

De asemenea, actuala administraţie de la Tiraspol respinge procesele integraţioniste promovate de UE, precum participarea la crearea zonei de comerţ liber comprehensiv şi aprofundate cu UE, pledând, în schimb, pentru integrarea euro-asiatică şi armonizarea legislaţiei regiunii cu cea a Federaţiei Ruse, declarată vector strategic de consolidare a statalităţii transnistrene.

Poate Republica Moldova schimba aceste realităţi?

În condiţiile actuale, este aproape imposibil. Politica paşilor mici promovată de Chişinău suferă de o serie de deficienţe care o fac tot mai puţin credibilă atât pe malul stâng, cât şi pe malul drept al Nistrului, cum ar fi: lipsa unei politici conceptualizate şi a unui plan de acţiuni pe termen scurt şi mediu; susţinere politică limitată; resurse financiare infime; lipsa unei strategii de informare şi comunicare; şi capacităţi instituţionale de coordonare şi implementare reduse.

Care este soluţia? Soluţia este una singura, recâştigarea încrederii cetăţenilor noştri din regiunea transnistreană. Politica paşilor mici, în forma ei actuală, este insuficientă pentru a realiza acest deziderat. Aceasta se axează aproape exclusiv pe dialogul, negocierile şi interacţiunea cu administraţia centrală de la Tiraspol, iar comunicarea cu cetăţenii simpli, comunitatea de afaceri şi societatea civilă din regiunea transnistreană este controlată sau redusă la minimum de aceeaşi administraţie.

Având în vedere aceste realităţi sumbre, se impune elaborarea unei ample politici de reintegrare a ţării pe termen lung care ar cuprinde toate domeniile de activitate şi ar fi destinată susţinerii cetăţenilor simpli, comunităţii de afaceri, lumii culturale, lumii academice şi societăţii civile. Aceasta politică trebuie să aibă o abordare pro-activă şi să fie implementată în paralel cu negocierile politice în formatul 5+2, urmând să realizeze următoarele obiective:

• angajeze toate instituţiile statului, cele  mai importante resurse mass-media, comunitatea de afaceri şi societatea civilă într-un efort comun, constant şi coordonat de comunicare/cooperare cu cetăţenii noştri din stânga Nistrului;

• doteze guvernul moldovean cu instrumente credibile de apărare a intereselor cetăţenilor noştri, precum şi de proiectare a influenţei şi a mesajelor sale în regiunea transnistreană;

• identifice stimulentele şi resursele economice, comerciale, financiare şi fiscale optime pentru încurajarea comunităţii de afaceri din regiune să susţină participarea regiunii transnistrene la zona de comerţ liber aprofundată şi cuprinzătoare cu UE;

• creeze un Fond Naţional de Reintegrare resursele cărora vor fi destinate pentru susţinerea în regiunea transnistreană a paturilor social vulnerabile, comunităţii de afaceri, lumii academice, studenţilor, jurnaliştilor, societăţii civile, etc..;

• stabilească punţi independente de comunicare multidimensională cu societatea din regiunea transnistreană.    
  
Sunt autorităţile, politicienii şi societatea capabile să elaboreze şi să implementeze o astfel de politică pe termen lung? Au Parlamentul şi Guvernul viziune şi voinţă politică să facă acest lucru? Acestea sunt întrebări cheie la care nu există un răspuns cert.