Este Republica Moldova o temă de campanie cu miză?

Nu abundenţa de mesaje venite dinspre politicienii români cu ocazia zilei naţionale a Republicii Moldova (Ziua Independenţei, 27 august) m-a făcut să mă întreb dacă Moldova e o temă de campanie pentru alegerile prezidenţiale autohtone, ci efortul susţinut de comunicare al unor politicieni români cu privire la teme ce ţin şi de ţara vecină.

Amintesc, pentru început, doar lungul şir de puncte de vedere ale preşedintelui Traian Băsescu cu privire la această temă şi declaraţia acestuia de la finele anului trecut. Preşedintele declara atunci că următorul proiect important pentru România, după intrarea în NATO şi Uniunea Europeană, trebuie să fie unirea cu Republica Moldova: „Următorul proiect pentru România trebuie să fie «Vrem să ne întregim ţara!»”.

Un lucru e cert: avem nenumărate mesaje din partea politicienilor români cu privire la Republica Moldova. Însă trebuie să aflăm şi dacă există, în perspectiva alegerilor prezidenţiale, un segment de public care să rezoneze cu această temă şi pentru care ea să constituie un factor decisiv în cazul deciziei de vot. N-am putea face acest lucru fără nişte cercetări sociologice amănunţite, dar ne stă la îndemână o scurtă încursiune în lumea statisticii. Teoretic, în segmentul de public pentru care Moldova ar putea reprezenta o temă importantă şi-ar găsi locul cetăţenii moldoveni care au şi cetăţenie română, indiferent de domiciliu (fie el Republica Moldova, România sau alte state), dar şi simpli cetăţeni români interesaţi de subiect.

Conform unor date publicate de Fundaţia pentru o Societate Deschisă[1], date furnizate de instituţii abilitate ale statului român, la mijlocul anului precedent aveam, cu aproximaţie, 250 de mii de români care aveau şi cetăţenie moldovenească. Dintre aceştia, aproximativ 100 de mii aveau domiciliul în România, numărul celor cu domiciliul în Republica Moldova fiind puţin mai mare. Însă mai ales în cazul celor cu dublă cetăţenie care locuiesc în Republica Moldova cifrele îşi pierd din valoare când aruncăm o privire şi către prezenţa la vot.

La alegerile prezidenţiale din anul 2009, în Republica Moldova au votat puţin peste 8700 de cetăţeni români în primul tur de scrutin, numărul lor fiind puţin mai mare în turul al doilea: în jur de 12 mii. Venind mai aproape de momentul actual, sesizăm că aceste cifre par a nu fi suferit modificări radicale. Astfel, la alegerile europarlamentare din luna mai a anului în curs au votat în Republica Moldova aproximativ 10 mii de cetăţeni români.

Lucrurile se complică în cazul cetăţenilor români fără cetăţenie moldovenească pentru care tema apropierii faţă de Republica Moldova poate reprezenta un factor decisiv în luarea unei decizii de vot. Aici aş menţiona un sondaj de opinie al IRES[2], dat publicităţii la sfârşitul anului trecut, conform căruia 76% din populaţia adultă a României ar fi de acord cu unirea celor două ţări vecine. Acelaşi sondaj cerea respondenţilor şi o părere despre declaraţia lui Traian Băsescu de la acea vreme, declaraţie conform căreia unirea cu Republica Moldova ar trebui să fie următorul proiect important al României. 63% dintre respondenţi au declarat atunci că au o părere bună sau foarte bună despre spusele preşedintelui. Tot aici merită trecută în revistă existenţa Platformei Unioniste Acţiunea 2012, o coaliţie de organizaţii nonguvernamentale şi grupuri de iniţiativă non-profit, apartinică şi independentă, care are drept scop unirea României cu Republica Moldova. Nu deţin cifre cu privire la numărul de oameni implicaţi în proiect sau la simpatizanţii cauzei, cu excepţia paginii de facebook Basarbia Pământ Românesc[3], acolo unde cauza a strâns peste 80 de mii de fani.

Înainte de a încheia discuţia despre public, cred că mai trebuie luată în considerare o variabilă ce poate influenţa numărul celor pentru care Republica Moldova poate fi o temă de interes în perspectiva alegerilor prezidenţiale: conflictul din Ucraina. Odată cu incidentele din Peninsula Crimeea şi din estul Ucrainei, problema din Transnistria a urcat câteva locuri bune pe agenda politicienilor români şi nu de puţine ori dezbaterea publică despre ce se întâmplă în Ucraina s-a transformat şi într-o discuţie despre Moldova. Astfel, cred că odată cu acest conflict şi cu interpretarea primită de acesta în dezbaterea publică, relaţia României cu Republica Moldova a stârnit un interes mai mare în rândul cetăţenilor. O posibilă escaladare a conflictului din Ucraina până la momentul alegerilor prezidenţiale poate amplifica acest fenomen.

Revenind la comunicare politică şi la mesajele transmise de politicienii români cu privire la Republica Moldova, e necesară o trecere în revistă a poziţionărilor posibililor prezidenţiabili cu privire la acest subiect şi a raporturilor acestora cu ţara vecină.

Traian Băsescu a fost principalul politician român care în ultimii ani a dorit să ocupe această nişă sensibilă la subiectul Moldova prin nenumărate poziţionări care să-i sublinieze dorinţa de unificare şi susţinerea pentru integrarea europeană a ţării vecine.

Odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale, Victor Ponta pare că îşi doreşte să urmeze, la rândul său, modelul brevetat de preşedintele în funcţie. Beneficiind de pe urma unei relaţii bune cu premierul Moldovei, Iurie Leancă (acelaşi tipar a putut fi identificat şi în cazul lui Traian Băsescu, preşedintele având relaţii apropiate cu politicieni importanţi de peste Prut), Victor Ponta a aplicat aceeaşi strategie ca în politica internă şi şi-a asumat un proiect, gazoductul Iaşi - Ungheni, pe care l-a monopolizat din punct de vedere comunicaţional. Inaugurarea a avut loc zilele trecute, pe 27 august, cu ocazia Zilei Independeţei Republicii Moldova. Fac aici o paranteză cu privire la alegerea datei pentru inaugurare.

Victor Ponta şi stafful său caută mai mereu timingul potrivit pentru a putea beneficia de pe urma simbolisticii: anunţul candidaturii s-a făcut pe 29 iulie, Ziua Drapelului Naţional (conexiune cu „Mândri că suntem români”) şi la 2 ani de la referendumul de suspendare a preşedintelui, lansarea oficială a candidaturii va avea loc pe 20 septembrie, ziua de naştere a actualului premier, şi exemplele pot continua. Evenimentul de inugurare a gazoductului a fost dublat şi de alte acţiuni (inaugurarea unui centru SMURD, donarea unui număr de 100 de microbuze pentru transportul şcolar, donarea a 25 de mii de volume bibliotecii din Chişinău), însă cel mai important semnal pentru apropierea faţă de Republica Moldova a venit odată cu anunţarea candidaturii, la Congresul PSD din 29 iulie. Atunci, într-un veritabil discurs de lansare a candidaturii, Moldova şi-a făcut loc printre celelalte teme care vor ghida campania lui Victor Ponta:

„Vreau să vă spun că obiectivul fundamental al României şi al mandatului meu de preşedinte, obiectivul de politică externă, este acela de a face cât mai rapidă integrarea Moldovei în Uniunea Europeană, iar atunci când oamenii de pe ambele părţi ale Prutului vor fi convinşi de acest lucru şi vor simţi că este momentul să ne realizăm obiectivul de unitate naţională, acel obiectiv pe care l-am pierdut în urmă cu 70 de ani şi pe care nu trebuie să-l abandonăm niciodată, dar pe care trebuie să-l realizăm alături de oameni, alături de oamenii de pe partea aceasta dreaptă şi cea stângă a Prutului”.

În ceea ce-l priveşte pe Klaus Iohannis, el pleacă cu un dezavantaj faţă de contracandidatul Victor Ponta cu privire la tema Republicii Moldova. Nefiind implicat, până de curând, în politica la nivel naţional, candidatul ACL nu a avut posibilitatea de a se poziţiona în raport cu ţara vecină, spre deosebire de Victor Ponta care a benificiat şi a fructificat perioada de când ocupă funcţia de prim-ministru. Cu toate acestea, primarul Sibiului încearcă să recupereze şi nu ratează nici o ocazie în acest sens, fapt care demonstrează că Republica Moldova e o temă obligatorie pentru orice candidat care îşi doreşte să câştige alegerile prezidenţiale.

Importanţa temei reiese şi din faptul că Iohannis a fost deja atacat în nenumărate rânduri cu privire la o declaraţie făcută în luna mai. El se referea atunci la unirea României cu Moldova spunând „Nu cred că trebuie să fie obiectiv naţional, cum şi moldovenii ne-au spus-o clar că ei nu-şi doresc o unire cu România. Părerea mea este că trebuie să respectăm acest lucru”. E adevărat că aceasta e doar o parte a declaraţiei, iar Iohannis a susţinut şi atunci parcursul european al Republicii Moldova, însă mai ales în campanie electorală declaraţiile trunchiate, care lasă loc de interpretări, pot da naştere unor teme de atac ce pot atârna greu mai ales în perspectiva turului al doilea de scrutin.

Elena Udrea, poziţionându-se drept singurul continuator al politicilor lui Traian Băsescu, a intrat în jocul poziţionării faţă de Republica Moldova odată cu campania electorală pentru alegerile europarlamentare din luna mai. Deşi de pe vremea când era ministru în guvernul condus de Emil Boc actualul preşedinte al PMP a avut mesaje de susţinere pentru ţara vecină, vizita în Republica Moldova din luna mai a anului în curs s-a dorit a fi un eveniment cu vizibilitate pe ambele maluri ale Prutului şi un semnal clar de poziţionare faţă de ţara vecină. Elena Udrea n-a ratat ocazia de a-l ataca pe Victor Ponta şi în presa din Moldova, spunând atunci, într-un interviu acordat unei publicaţii locale, că „dacă Victor Ponta câştigă alegerile, nu mai ştim dacă susţinerea pentru Republica Moldova va mai fi la fel de mare”. De menţionat e şi faptul că PMP, cu Elena Udrea principal purtător de mesaj, a strâns mai bine de jumătate din voturile românilor care au votat în Republica Moldova la alegerile europarlamentare.

Monica Macovei a beneficiat din plin de faptul că timp de mai mulţi ani a fost preşedinta Comisiei de Cooperare dintre Parlamentul European şi Republica Moldova, ea asumându-şi un rol activ în susţinerea Republicii Moldova în drumul său spre integrare europeană.  Ar avea un important avantaj în încercarea de a pune stăpânire pe acest segment de public pentru care tema Republicii Moldova ar constitui un factor decisiv în luarea decizie de vot, însă pentru acest lucru e nevoie de resurse, iar momentan Monica Macovei pare că încă se luptă pentru a putea fi „auzită” în campania electorală.

Ultimul posibil candidat pe care îl voi lua în discuţie cu privire la tema Republicii Moldova este Călin Popescu Tăriceanu. Fostul premier n-a părut niciodată a fi adeptul unei uniri între România şi Moldova, el dând senzaţia recent că ar vrea să sublinieze această poziţionare. În luna mai a anului în curs, Tăriceanu spunea, referindu-se la o posibilă unire, că:

„în România sunt opt judeţe care au PIB-ul mai mare, fiecare, decât cel al Moldovei. Asta, aşa, pentru cei care gândesc că unirea cu Moldova ar fi o mare lovitură, o mare găselniţă. E bine să ne gândim nu numai la partea sentimentală, ci şi la partea practică, ce eforturi ar însemna unirea cu Moldova şi dacă le putem suporta, deci nu chestiunile strict politice”.

În interpretarea acestei poziţionări trebuie luată în calcul şi relaţia fostului premier cu Traian Băsescu şi încercarea continuă de a i se opune, subiectul unirii cu Republica Moldova putând intra sub această logică.  

Trăgând linie după trecerea în revistă a poziţionărilor principalilor posibili (spun posibili pentru că depunerea candidaturilor se face până la sfârşitul acestei luni) candidaţi la prezidenţiale cu privire la Republica Moldova putem afirma cu certitudine că aceasta va fi una din temele de campanie. Sunt foarte puţine cazurile în care cei mai importanţi candidaţi au poziţii asemănătoare faţă de un subiect. Asta arată că dacă vrei să fii altfel s-ar putea să ai de pierdut. Însă în acelaşi timp, eforturile de comunicare continue ale unora dintre ei cu privire la această temă demonstrează şi că este ceva de câştigat.

Unii dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale atacă segmentul de electorat format din românii care au şi cetăţenie moldovenească şi din românii pentru care tema Republicii Moldova poate fi decisivă în luarea unei decizii de vot. Semnele de întrebări rămân cu privire la cât de mare e acest segment de electorat. Rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2009 şi ale celor europarlamentare din acest an arată că numărul românilor care votează în Republica Moldova e nesemnificativ, chiar dacă cifrele oficiale vorbesc despre un număr mult mai mare de posibili alegători. De aceea, cred că poziţionarea faţă de Republica Moldova rămâne o temă care să conteze în principal în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Având experienţa rezultatelor din 2004 şi 2009, staffurile candidaţilor caută să-şi atragă cât mai multe segmente de electorat, chiar dacă nu sunt semnificative pentru primul tur. Şi aici, ca şi în cazul multora dintre subiectele interne, va fi o afacere între Traian Băsescu, cel care a monopolizat tema Republicii Moldova în ultimii ani, şi Victor Ponta, cel care, odată cu apropierea campaniei electorale, a făcut din Moldova un punct important pe agenda proprie.

[1] http://www.fundatia.ro/blog/pericolul-nev%C4%83zut-al-moldovenilor-cu-pa%C5%9Faport-rom%C3%A2nesc

[2] http://www.ires.com.ro/uploads/articole/ires_agenda_publica-1_decembrie_2013.pdf

[3] https://www.facebook.com/basarabiapamantromanesc