Erdogan, pe un curs de coliziune cu UE

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dezbateri dure şi rezoluţie pe măsură ieri, în Parlamentul European, pe tema evenimentelor din Turcia. „Europarlamentarii şi-au manifestat profunda nelinişte faţă de recursul la forţă, disproporţionat şi excesiv, al poliţiei turce ca răspuns la manifestaţiile paşnice şi legitime din parcul Gezi din Istanbul...

Responsabilii violenţelor poliţieneşti trebuie aduşi în faţa justiţiei, iar manifestanţii paşnici aflaţi acum în detenţie trebuie să fie eliberaţi imediat şi victimele despăgubite...Se deplânge lipsa de voinţă a guvernului turc şi a dlui Erdogan de a lua iniţiative în favoarea reconcilierii, de a prezenta scuze şi de a înţelege reacţiile unui segment al populaţiei turce...Europarlamentarii şi-au exprimat neliniştea faţă de deteriorarea libertăţii presei, cu acte de cenzură şi auto-cenzură practicate din ce în ce mai des de mass-media din Turcia. Principalele organe de presă turce au ignorat manifestaţiile şi utilizatorii de Twitter au fost arestaţi. Parlamentul European subliniază importanţa unei prese independente, indispensabilă unei societăţi democratice precum şi rolul puterii judecătoreşti de a ameliora liberatea presei, citându-se marele număr de jurnalişti aflaţi în detenţie sau în procese ”, se arată într-un comunicat de presă trimis de Parlamentul European. 

Practic, tonul dezbaterii şi acuzaţiile deosebit de serioase aduse regimului Erdogan, pun sub semnul întrebării, cel puţin în condiţiile din acest moment, continuarea negocierilor pentru eventuala aderare a Turciei la UE. Problemă serioasă acum, dar care se adaugă celei de fond: din 2005, de la începerea negocierilor de aderare, în ultimii trei ani Turcia nu a mai deschis niciun capitol, în această lună fiind programată (şi evident amânată) deschiderea capitolului privind politicile regionale…Aprecierile parlamentarilor europeni au fost extrem de dure şi fără echivoc:

“Da, vrem ca Turcia să facă parte din UE, dar Turcia reprezentată azi de dl. Erdogan nu-şi poate găsi locul în Europa. Dl. Erdogan ar trebui să se schimbe pentru a putea schimba Turcia”  Hannes Swoboda, şeful grupului socialist din PE
“Ceea ce se petrece acum în Turcia seamănă cu ceea ce John Stuart Mill numea tirania majorităţii. Un sistem prin care deciziile luate de majoritate încalcă şi violează drepturile minorităţilor sau indivizilor. Exemplul mass-media este elocvent deoarece Turcia este acum cea mai mare închisoare din lume pentru jurnalişti, aşa cum afirmă Reporters sans Fronieres. Este clasată pe locul 154, cu doar trei trepte mai sus de Belarus, ultima dictatură din Europa...Vreau să fie clar, nu contest legitimitatea democratică a guvernului ales din Turcia. Pun însă sub semnul întrebării fenomenele emergente a ceea ce numesc DEMOCRATURĂ. Grupul meu este un fervent partizan al unei alegeri europene pentru Turcia. Dar nu al unei Turcii care nu respectă principiile şi valorile europene” Guy Verhofstadt, şeful grupului liberal din PE

Este evident că s-a sperat că poziţiile exprimate la Strasbourg, textul rezoluţiei adoptate, vor avea un oarece efect asupra guvernului de la Ankara, fie şi numai luându-se în considerare mesajele de relativă conciliere încercate de premier, poziţia mult mai echilibrată a Preşedintelui contând şi pe efectul cumulativ pe care l-ar fi putut avea presiunile internaţionale din ultimele zile. Greşeală gravă de raţionament.

Ministrul de externe al Turciei, Ahmet Davutoglu, a calificat instantaneu documentul european drept “inacceptabil”:  ”Este o atitudine inacceptabilă…Turcia este o democraţie de primă clasă iar această rezoluţie, cum ne va parveni, va fi imediat respinsă”.

Relua astfel tonul agresiv al prim-ministrului Erodogan care, vizibil extrem de iritat de ce se petrecuse la Strasbourg, interpela direct pe europarlamentarii europeni într-un mod relativ puţin folosit în diplomaţie şi mai ales la un asemenea nivel: “Drept cine vă credeţi? Cum îndrăzniţi să adoptaţi o asemenea rezoluţie? Nu recunosc această rezoluţie a Parlamentului European, nu are ce să se amestece în treburile noastre…

Să vedem ce se va petrece azi în Turcia, după expirarea ultimatumului de 24 de ore lansat de premierul Erdogan. Şi să vedem cum toate acestea, în final, vor influenţa asupra posibilului destin european al Turciei.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite