Erdogan 2021 şi condamnarea „devianţilor“. Ca în procesele teribile de pe vremea nazismului sau comunismului biruitor

Demonstraţia studenţilor de la Universitatea Boğaziçi continuă FOTO EPA-EFE

Povestea de azi vă supune judecăţii un episod petrecut în Turcia lui Erdogan. Interesantă şi sugestivă în sine pentru continuarea politicii interne extrem de dure şi intolerante a unui preşedinte care personalizează puterea într-un stat pe care-l conduce ca pe o instituţie direct şi iremediabil subordonată, povestea mai ilustrează şi o adâncă ruptură în straturi suprapuse.

Şi de-abia aceasta, dacă va continua, s-ar putea să aibă efecte la nivelul relaţiilor profunde între civilizaţiile continentului nostru, pe de o parte, şi între „modelul comportamental UE" şi state care se cufundă într-un islamism extrem de activ şi prezentat tuturor ca fiind pe deplin şi entuziast acceptat de populaţia Turciei. Mai ales că povestea, cu termenii folosiţi de protagonişti, putea să fie auzită ca atare, figurând pe actele de acuzare din celebrele procese politice care trimiteau oamenii să-şi întâlnească moartea în lagărele concentrare naziste sau sovietice sub acuzaţia de „comportament deviant".

Este vorba despre modul în care este tratată minoritatea LGBT, subiect controversat, delicat, mereu la marginea scandalului politic şi confruntării sociale. Avem, chiar dacă liderilor politici le este foarte greu să recunoască şi cu atât mai puţin să intre în discuţii publice pe subiect, o primă falie care apare şi creşte vizibil între Occidentul european şi ţările din estul continentului: în vest, concentrare de politici din ce în ce mai bine articulate vizând apărarea şi integrarea socială a acestui grup, ieşind astfel de sub prigoana teribilă, multi seculară, la care a fost supus, în combinaţie cu anatema consensuală la nivelul mentalităţii şi comportamentelor sociale majoritare. Ce se petrece acum este nu numai o reacţie de compensare, ci este ceva cu mult mai mult, adică o mişcare menită să genereze un nou model social, cu prevederi care să acopere „noua normalitate" a societăţilor de mâine. Exemplele vă sunt cunoscute, sunt însoţite de o vastă construcţie legislativă de sprijin, una directă pe problemele specifice LGBT, dar şi una, chiar cu mult mai extinsă, care urmăreşte ca fiecare dintre noile reglementări decise în instituţiile europene să fie perfect corectă din punct de vedere politic.

Pe de altă parte, în tot estul european, este vizibilă persistenţa atitudinilor profunde de rejecţie a fenomenului LGBT, chiar dacă, formal, în legislaţii naţionale din zonă, mai rămân listate prevederi favorabile comunităţii respective, tehnic adoptate în perioada în care exista presiunea de „occidentalizare" care însoţea dorinţa de integrare în UE şi NATO. A trecut momentul, sacii se află în căruţă, vedem cum reacţionează liderii politici din Polonia şi Ungaria spre exemplu, e foarte uşor să urmăriţi discuţiile din spaţiul virtual pentru a vedea cum evoluează percepţia asupra problemei în România, Grecia Bulgaria - toate ţări profund influenţate de biserici naţionale care repetă mesajul central al Bisericii pravoslavnice a Măicuţei Rusii pentru care homosexualitatea, în cel mai bun caz, este doar o boală gravă.

Momentul în care însuşi Erdogan intervine în discuţie este acela în care, la două zile după ce poliţia a reţinut patru studenţi de la Universitatea Boğaziçi acuzaţi de a fi agăţat în faţa biroului rectorului un tablou (foto) împodobit cu steagul curcubeu LBGT înfăţişând Kaaba, unul dintre locurile sfinte ale Islamului. Pentru doi studenţi a fu fost emise mandate de arestare pe baza „suspiciunii de denigrare a valorilor religioase", pentru ceilalţi doi s-a decis arestul la domiciliu.  .

Şi astfel a început scandalul. Mai întâi prin mesajul dat imediat de Suleiman Soylu, ministrul de interne, care a vorbit despre studenţii respectivi ca fiind „devianţi LGBT" .

De notat că Franţa ripostează prin blocarea mesajului lui Solyu în mediul virtual, acuzând în acest caz „delictul de incitare la ură".

A intervenit şi Ibrahim Kalin, purtătorul de cuvânt al lui Erdogan, care a stigmatizat la rândul său că „lipsa de respect" faţă de un loc sfânt al Islamului, Kaaba, nu este ceva legat de libertatea de exprimare sau de dreptul de a protesta: „Acest (gest) deviant va primi pedeapsa pe care o merită în faţa legii şi pe drept cuvânt. Intenţiile voastre perverse şi acţiunile abuzive sunt neruşinate, dezamăgitoare şi înşelătoare".

Ocazie excepţională pentru ca Erdogan să iasă în scenă adresându-se unei audienţe formate din cadrele tinere membri AKP, partidul său islamo-conservator: „Vom conduce spre viitor nu un tineret LGBT, ci pe tinerii demni de istoria glorioasă a naţiunii noastre...Voi nu faceţi parte din tineretul LGBT. Nu sunteţi dintre acei tineri care comit acte de vandalism. Dimpotrivă, sunteţi dintre aceia care oblojesc inimile rănite".

Chiar dacă Turcia este unul dintre puţinele state musulmane care nu condamnă prin lege homosexualitatea, imaginaţi-vă care urmează să fie atmosfera la adresa acestei comunităţi după catalogarea făcută acum de Erdogan.

A avut însă dreptate?

Ca în cazul celebrelor caricaturi ale Profetului, aveţi de ales care dintre interpretări este mai aproape de viziunea dvs. religioasă şi mentalitatea socială care vă definieşte.

Poate fi - absolut evident şi incontestabil - o insultă incalificabilă la adresa celui mai sfânt loc al Islamului, ceea ce, prin extensie imediată, jigneşte credinţa a milioane de musulmani şi poate fi interpretat ca un gest de dispreţ faţă de una dintre cele mai mari civilizaţii ale lumii. Dacă a fost făcut cu această intenţie, gestul celor patru studenţi este şi o provocare la adresa identităţii spirituale pe care Turcia o asumă deschis şi din ce în ce mai public, chiar dacă se defineşte (încă, probabil până la viitoarea Constituţie) ca stat laic.

A doua variantă este cea unui protest studenţesc (care a degenerat cam naiv şi prosteşte, riscul inerent oricărui gest similar al studenţilor în revoltă de pretutindeni) împotriva numirii unui nou rector la universitatea în cauză, Melih Bulu, personaj strâns legat de partidul lui Erdogan pentru care, la alegerile din 2015, candidase pentru un post de deputat. În acest caz, ar fi acceptabilă varianta prezentată de grupul „Bogazici Solidarity" al studenţilor care anunţă că exponatul respectiv reprezintă o simplă operă de artă: „Orice operă de artă poate fi supusă criticilor. Dar să trimiţi arta în judecată este pur şi simplu o restricţie a libertăţii de expresie" , subliniind că era vorba doar de una dintre cele 300 de opere de artă strânse într-o expoziţie de protest împotriva numirii noului rector.

Ce alegeţi? Cu ce argumente?

Între timp, avem deja prima reacţie oficială majoră, cea exprimată de un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat:

„SUA sunt de partea şi apără drepturile comunităţii LGBT. SUA se opun cu fermitate abuzurilor împotriva persoanelor LGBT şi solicită urgent guvernele să revină asupra legilor care condamnă persoanele pe baza orientării lor sexuale sau/şi identităţii de gen... Monitorizăm demonstraţiile studenţeşti paşnice împotriva unui nou rector la Universitatea Bogazici şi vom continua să facem acest lucru".

Să fie Erdogan îngrijorat că, din nou, oare a câta oară, modul în care guvernează el Turcia este subiect de critici masive? Deloc, probă aceste imagini trimise pe Twitter de cei de la AHVAl şi preluate cu mult interes de corespondenţii de presă de la Bruxelles: se vede cordonul de poliţie pus în faţa Universităţii dar şi lunetiştii poziţionaţi pe clădirea din faţă. Clasic.

Urmează reacţiile unei Europe poate mult prea tare obosită (şi prea devreme) de ce se petrece în Turcia de care se simte din ce în ce mai străină şi unde se petrec lucruri pe care nu le înţelege?