Dumnezeu ne trece la caiet, preoţii nu

De ieri circulă pe internet ştirea cu preotul din comuna doljeană Giurgiţa care n-a venit la-nmormântare până n-a primit banii ceruţi. Bani pentru care, mare mi-a fost mirarea, a eliberat şi-o chitanţă. Probabil s-a schimbat dictonul în „plăteşte şi nu cerceta”.

Ce au făcut năpăstuiţii? Au stat cu mortul în drum vreo patru ore, s-au împrumutat de ici-colo pentru a strânge de 500 de lei şi-ntr-un final a venit şi preotul, precum un rock-star, degajat, relaxat, sigur pe el, gata de show. Probabil vă veţi aştepta să-l iau la bani mărunţi şi să-mi manifest dezgustul faţă de gestul lui, dar n-am de gând să fac asta. 

Ştim deja că Episcopia dezaprobă cămătăria asta spirituală, dar nici n-am văzut să lupte împotriva ei. E precum furatul din buzunare. Există, ne deranjează, dar nu-ţi poţi canaliza energia împotriva unei „tradiţii”. 

Şi până la urmă ce să-i reproşezi omului? El nu prestează o meserie? Are salariu, dar cine în România vrea să trăiască exclusiv din salariu când mai poate ciupi un ciubuc. Aşa a vrut Domnul, ca unii să aibă mai mult, alţii mai puţin, alţii pe chitanţă etc. E un plan divin şi nimeni nu-i în măsură să-l conteste. Uneori Dumnezeu face creştini, alteori atei, alteori gay, preoţi cu chitanţier, copii săraci, oameni nebuni, boli...

Şi ştiu ce vor spune unii, că „toate pădurile au uscături”. Corect. Doar că mă miră faptul că-n biserică există uscături, dar în taberele adverse există doar mişei şi oameni răi. Când am să aud vreodată de la vreo faţă bisericească: „şi printre atei sunt uscături”...

Am impresia că-n toată legenda asta spirituală, uneori Dumnezeu e băiat bun pentru că-i trece pe toţi la caiet, nu-i stoarce de bani precum mesagerii lui. Altfel se licitau locurile-n rai mai ceva ca vilele din zonele bune ale capitalei.