Dr. Gheorghe Chirtoc- un prozator de luat în seamă de criticii literari!
0Joi, la Focşani, a avut loc o lansare de carte. Titlul volumului: Mărturisirea. Autor: medicul Gheorghe Chirtoc. Până aici, nimic care să stârnească interesul. O lansare de carte ca atâtea altele; şi o banală informaţie de presă. Dar în cazul acesta lucrurile nu au stat deloc aşa. A fost mai mult decât o lansare de carte.
Iar meritul este al prozatorului focşănean care a scos literatura din banalitate şi i-a dat valoare. Da, valoare! Valoare literară de cel mai înalt nivel estetic.
Medicul Gheorghe Chirtoc a debutat târziu în literatură, la 68 de ani, cu volumul Sirepele Domnului Anason, în anul 2007. Doi ani mai târziu, a publicat Jurnalul nescris al unui sat. După încă un an, în 2010, a venit în faţa cititorilor cu un roman tulburător: Întoarcerea ultimului erou.
Unul dintre cele mai valoroase romane din literatura română având ca temă al Doilea Război Mondial. Pe Frontul de Est se constituie un batalion format din pegra societăţii - hoţi, criminali, violatori etc., de toate naţionalităţile din România acelei vremi, eliberaţi din puşcării condiţionat: să lupte în prima linie a frontului.
Prozatorul îşi foloseşte talentul şi condeiul pentru a ne arăta şi o altă faţă umană a infractorului, cum ar fi eroismul dus până la sacrificiu, patriotismul, iubirea aproapelui aflat în suferinţă, solidaritatea umană.
În 2013, medicul focşănean abordează o altă temă: sacrificarea în masă a cabalinelor în timpul colectivizării, care face obiectul romanului Amintiri de pe ultimul drum.
Ca un mare iubitor al cailor, autorul dă viaţă acestor fiinţe atât de aproape omului, le înzestrează cu grai pentru a dialoga între ele. Ultimul drum îl parcurg într-un bou-vagon care pleacă din Gara Sihlea şi poposesc într-un abator din Italia aparţinând unei carmangerii.
Aflat într-o formă a creaţiei cum rar găseşti la scriitori de vârsta lui, medicul Chirtoc a mai oferit şi ieri o bijuterie literară iubitorilor de lectură: Mărturisirea.
Când scriu aceste rânduri, încă mă aflu sub impresia lecturării volumului. În timpul lansării am expus o parte din impresii. Am fost completat şi de alţi vorbitori, oameni de cultură care ştiu să deosebească o carte bună de maculatură.
În timpul discuţiilor, un focşănean cu rude în Capitală a mărturisit că romanul Întoarcerea ultimului erou a ajuns din întâmplare (prin împrumut) în mâinile unui important regizor român care a avut următoarea dorinţă faţă de oaspete: „ia de aici aceşti bani şi când mai vii pe la Bucureşti să-mi aduci neapărat cartea doctorului Chirtoc”.
Şi în timp ce mesagerul regizorului bucureştean îi înmâna autorului banii daţi în avans în schimbul cărţii, mă gândeam la modul în care sunt promovaţi scriitorii de către criticii noştri literari de la reviste cu nume şi renume. Ei nu prea au ochi pentru scriitorii din provincie.
Ei – însă nu toţi – formează „acele găşti literare de nepătruns de care te izbeşti ca de un zid”, aşa cum spunea şi poetul Liviu Ioan Stoiciu anul trecut, pe 17 octombrie, la Panciu, cu ocazia lansării cărţii OPERA OMNIA a scriitorului vrâncean Culiţă Ioan Uşurelu.
L-am menţionat pe acesta din urmă deoarece îşi foloseşte editura proprie, Salonul Literar (operaţională de vreo doi ani), tocmai pentru ca scriitorii valoroşi din Vrancea să nu rămână în anonimat.