Domnule Quintus, nu giraţi întoarcerea României în anii `30!

Mircea Ionescu Quintus l-a considerat pe I.G.Duca modelul său în politică

Acum 80 de ani, un student lua cuvântul la dezvelirea bustului fostului premier liberal I.G. Duca, asasinat de legionari în decembrie 1933.

Discursul a fost remarcat de Gheorghe Tătărăscu care i-a strâns mâna, un gest care avea să-i schimbe viaţa tânărului. Atunci, Mircea Ionescu Quintus, studentul despre care este vorba, a decis să-şi dedice viaţa Partidului Naţional Liberal, partid al cărui preşedinte de onoare este în ziua de azi. Care este menirea unui preşedinte de onoare? Tocmai să impună, prin statura sa, valorile, principiile şi istoria partidului pe care îl reprezintă.

La cei 99 de ani ai săi, dintre care 80 ca liberal, Mircea Ionescu Quintus este istoria vie a liberalismului românesc. Cuvântul lui cântăreşte enorm. Alegerea lui Marian Munteanu drept candidat PNL la Primăria Capitalei a stârnit o uriasă controversă. Domnul Quintus i-a cunoscut personal pe mulţi dintre oamenii politici despre care colegii săi din conducerea PNL au auzit doar din cărţile de istorie, dacă citesc aşa ceva. Iar I.G.Duca a fost pentru Mircea Ionescu Quintus ”îndreptarul politic”, modelul lui de om de stat.

 Marian Munteanu declara în 1994, că până să vorbim despre  crimele legionare, să vorbim despre asasinul I.G. Duca.

Domnul Quintus a afirmat că la prima întâlnire a conducerii partidului  îşi va spune părerea despre această afirmaţie a candidatului PNL. Domnul Quintus nu are de spus altceva decât ceea ce este  profesiunea sa de credinţă în slujba liberalismului românesc. Iată cuvintele venerabilului preşedinte de onoare al PNL despre asasinarea mentorului său, I.G. Duca, şi despre crimele legionare. Interviul, realizat de George Rădulescu, a fost publicat în revista Historia în ianuarie 2010.

”În casa noastră bătrânească venea adesea îndreptarul meu politic – I. G. Duca. Era prieten cu tata. Se împrieteniseră aşa cum se întâmplă şi acum în partide, unde există prieteni mai apropiaţi şi mai puţin apropiaţi.

În 1936, dincolo de discursul meu în memoria lui I.G. Duca şi de strângerea de mână a lui Tătărăscu, eu nu m-am considerat om politic. Am avut, însă, marele avantaj că în sufletul meu ştiam că am devenit membru al Partidului Naţional Liberal. Ştiam că tatăl meu a fost un fruntaş liberal şi că am trăit în atmosfera asta. Este ceea ce m-a ferit să ajung cumva în Mişcarea Legionară. Tentaţia era mare şi chiar mă trăgea inima.

Toţi colegii mei erau membri ai Gărzii de Fier şi se uitau la mine ciudat. De fapt, după ce-am vorbit la dezvelirea statuii lui I. G. Duca şi am coborât de pe estradă, doi dintre colegii mei de clasă m-au luat şi mi-au spus: „Eşti condamnat la moarte!“ Or, eu nici măcar nu fusesem răutăcios cu legionarii. Spusesem doar că asasinarea lui Duca este o crimă de neiertat şi că era ultimul om care ar fi meritat să fie sacrificat. Am protestat împotriva asasinatului politic.

Ameninţarea aceea nu am luat-o în glumă. În 1940, atunci când legionarii au preluat puterea, pe mine m-a salvat faptul că eram la Iaşi. A venit un comando după mine, acasă, şi a dat de fratele meu. În ultimul moment a scăpat de execuţie. Am să vă spun că în comandourile acelea care i-au asasinat pe Nicolae Iorga şi pe Armand Călinescu erau şi colegi de-ai mei. Printre aceia care l-au împuşcat pe Călinescu au fost chiar doi colegi de clasă de-ai mei. Unul dintre aceştia era un elev excepţional. Prin urmare, vedeţi cine era acolo şi cum se executau asemenea ordine? N-am nicio explicaţie pentru treaba asta... Sunt unii oameni care au o putere de manipulare teribilă. Când poţi să înrâurezi atitudinile unui întreg partid, asta presupune o însuşire deosebită. Această înrâurire, bineînţeles criminală, a avut-o şi conducerea Gărzii de Fier.

 Eu am spus,la o conferinţă susţinută la Muzeul de Istorie din Ploieşti, că mă tem de asemănarea împrejurărilor pe care le-am trăit în anii `40 cu acestea de acum. Este adevărat, democraţia noastră încearcă să fie puternică acum, sper să izbutească să reziste la orice încercare de autoritarism – ca să nu zic mai mult decât atât! – dar asta depinde de partidele politice, de demnitatea lor.”