Doctrina Trump. Moștenirea unui personaj „greu de ucis”

Donald Trump revine în prim plan vijelios prin încercarea de asasinat petrecută pe 14 iulie 2024, ale căror resorturi sau consecințe nu pot fi deocamdată evaluate până la capăt.

Sursa foto aici.

Până atunci, LARICS deschide o dezbatere despre moștenirea lui Donald Trump, cel mai puțin luat în serios președinte al Statelor Unite ale Americii, inclusiv în perioada în care era președinte în funcție. În perspectiva revenirii la putere a lui Donald Trump, un fapt unic, fără precedent, această atitudine care mai persistă riscant în presa din România este complet sterilă și periculoasă. Donald Trump a fost un președinte cu o doctrină coerentă, explicită, chiar dacă implementarea ei s-a lovit de piedici interne și externe fără precedent. Dacă va fi reales pe 5 noiembrie 2024, ne așteptăm ca o serie de proiecte implementate în primul mandat să fie reluate sau amplificate. De aici și interesul pentru ceea ce am numit moștenirea lui Trump, deocamdată din primul mandat. Începem această dezbatere despre moștenirea lui Donald Trump cu primul material, realizat de Nistor Cristian, student la Masterul de Securitate al Universității din București – Facultatea de Sociologie.(LARICS).

Introducere

Această abordare distinctă a politicii externe americane, cristalizată în timpul mandatului președintelui Donald Trump, a reprezentat o ruptură semnificativă față de paradigmele tradiționale care au ghidat Statele Unite ale Americii în arena globală timp de decenii. Prin urmare, analiza aprofundată a acestei doctrine nu este doar un exercițiu academic, ci și o necesitate pentru înțelegerea dinamicilor geopolitice actuale și a posibilelor traiectorii ale ordinii mondiale în viitorul apropiat.

Contextul în care s-a născut doctrina Trump este unul marcat de provocări multiple și complexe. Pe de o parte, lumea se confrunta cu ascensiunea economică și militară a Chinei, care punea sub semnul întrebării hegemonia americană consolidată după sfârșitul Războiului Rece. Pe de altă parte, tensiunile cu Rusia, exacerbate de anexarea Crimeei în 2014 și de interferențele în alegerile americane din 2016, au readus în prim-plan rivalitățile geopolitice care păreau să fi fost depășite odată cu căderea Cortinei de Fier.

În plan intern, America se confrunta cu o polarizare politică fără precedent, alimentată de inegalități economice în creștere și de tensiuni sociale profunde. Globalizarea, deși aducătoare de beneficii economice substanțiale pentru anumite sectoare, a lăsat în urmă comunități întregi, generând un sentiment de nemulțumire și alienare în rândul unei părți semnificative a populației americane.

În acest context turbulent, Donald Trump a propus o viziune care părea să răstoarne multe dintre principiile care ghidaseră politica externă americană în era post-belică. Sloganul "America First" a devenit nu doar un slogan de campanie, ci fundamentul unei noi paradigme în relațiile internaționale. Această abordare promitea să prioretizeze interesele naționale americane într-un mod direct și neechivoc, chiar dacă aceasta implica reconsiderarea alianțelor tradiționale, retragerea din acorduri multilaterale sau adoptarea unei poziții mai agresive în negocierile comerciale.

În articolul care urmează, ne vom angaja într-o explorare detaliată a originilor, principiilor fundamentale și implicațiilor doctrinei Trump. Vom examina impactul său atât asupra politicii interne americane, cât și asupra echilibrului de putere global. Prin analize de caz concrete și evaluări ale reacțiilor internaționale, vom încerca să oferim o perspectivă nuanțată asupra unei doctrine care, indiferent de evaluările pozitive sau negative, a reușit să redefinească în mod semnificativ rolul Statelor Unite pe scena mondială în primele decenii ale secolului XXI.

Originile și evoluția doctrinei Trump

Doctrina Trump nu a apărut într-un vid istoric, ci reprezintă culminarea unor curente de gândire și tendințe politice care au mocnit în substratul societății americane timp de decenii. Pentru a înțelege pe deplin această doctrină, este esențial să explorăm rădăcinile sale ideologice și contextul care a favorizat ascensiunea sa.

În primul rând, trebuie să recunoaștem influența puternică a curentului izolaționist în istoria americană. Acesta a fost prezent încă de la fondarea națiunii, manifestându-se prin avertismentul lui George Washington împotriva "alianțelor încurcate" în discursul său de adio. De-a lungul timpului, această tendință s-a manifestat ciclic, reapărând cu forță în perioadele interbelice și post-Vietnam. Trump a reușit să reactiveze și să capitalizeze pe aceste sentimente latente, prezentându-le într-o formă modernizată și adaptată contextului secolului XXI.

În al doilea rând, doctrina Trump își are originile în tradiția "realistă" a politicii externe americane. Această școală de gândire, reprezentată de figuri precum Henry Kissinger, pune accentul pe interesele naționale și echilibrul de putere, mai degrabă decât pe idealuri abstracte sau valori universale. Trump a împins această abordare la extrem, adoptând o viziune aproape exclusiv tranzacțională asupra relațiilor internaționale.

Un alt factor crucial în formarea doctrinei Trump a fost nemulțumirea crescândă față de efectele globalizării asupra economiei americane. Deși globalizarea a adus beneficii semnificative per ansamblu, ea a generat și perdanți, în special în rândul clasei muncitoare din sectoarele industriale tradiționale. Trump a reușit să transforme această nemulțumire într-o forță politică, promițând să "readucă locurile de muncă acasă" și să pună capăt a ceea ce el considera a fi acorduri comerciale inechitabile.

Evoluția personală a lui Donald Trump a jucat, de asemenea, un rol semnificativ în conturarea doctrinei sale. Experiența sa în lumea afacerilor, unde a cultivat o imagine de negociator dur și neînduplecat, a influențat profund abordarea sa în politica externă. Trump a încercat să aplice tacticile de negociere din lumea corporatistă în arena diplomatică internațională, adesea cu rezultate controversate.

Evoluția doctrinei Trump pe parcursul mandatului său prezidențial a fost marcată de o serie de momente definitorii. Printre acestea se numără retragerea din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, denunțarea acordului nuclear cu Iranul, impunerea de tarife comerciale Chinei și altor parteneri comerciali, precum și summitul istoric cu liderul nord-coreean Kim Jong-un. Fiecare dintre aceste acțiuni a contribuit la conturarea și rafinarea doctrinei, demonstrând în practică principiile sale fundamentale.

Prin urmare, putem concluziona că doctrina Trump, deși ancorată în curente istorice și ideologice preexistente, reprezintă o sinteză unică și distinctă, modelată atât de personalitatea și experiențele lui Trump, cât și de realitățile complexe ale politicii globale contemporane. Această doctrină a evoluat și s-a cristalizat pe parcursul mandatului prezidențial, generând deopotrivă susținere entuziastă și critici vehemente, atât în interiorul Statelor Unite, cât și pe plan internațional.

Principiile fundamentale ale doctrinei Trump

Sursa foto aici.

La baza doctrinei Trump stau câteva principii fundamentale care au ghidat abordarea administrației sale în materie de politică externă și relații internaționale. Aceste principii, deși nu întotdeauna articulate explicit sau aplicate consecvent, au format coloana vertebrală a viziunii lui Trump asupra rolului Americii în lume.

În primul rând, principiul central al doctrinei Trump este sintetizat în sloganul "America First". Această abordare presupune o redefinire a interesului național american într-un mod mai îngust și mai direct decât în trecut. Trump a argumentat că politicile anterioare, bazate pe promovarea globalizării și a unui sistem internațional liberal, au dezavantajat adesea cetățeanul american obișnuit. Prin urmare, fiecare decizie de politică externă trebuia să fie evaluată prin prisma beneficiilor tangibile și imediate pentru Statele Unite.

Un al doilea principiu fundamental este abordarea tranzacțională a relațiilor internaționale. Trump a privit arena globală ca pe o serie de negocieri bilaterale, în care Statele Unite trebuiau să-și maximizeze avantajele în fiecare interacțiune. Această perspectivă a dus la o reevaluare a alianțelor tradiționale, văzute acum prin prisma costurilor și beneficiilor imediate, mai degrabă decât ca angajamente strategice pe termen lung.

Al treilea principiu este scepticismul profund față de instituțiile multilaterale și acordurile internaționale. Trump a considerat că multe dintre aceste structuri, de la NATO la Organizația Mondială a Comerțului, dezavantajau Statele Unite, impunând costuri disproporționate sau limitând suveranitatea americană. Acest scepticism s-a manifestat prin retrageri din acorduri precum cel de la Paris privind schimbările climatice sau amenințări de retragere din organizații precum OMS.

Un alt principiu esențial al doctrinei Trump este accentul pus pe puterea militară și economică ca instrumente principale ale politicii externe. Trump a susținut creșterea semnificativă a bugetului de apărare și a folosit frecvent amenințarea cu sancțiuni economice sau tarife comerciale ca mijloc de presiune în negocierile internaționale.

De asemenea, doctrina Trump a pus un accent puternic pe suveranitatea națională și respingerea "globalismului". Aceasta s-a manifestat prin politici de imigrație mai stricte, o retorică naționalistă și o respingere a ideii că Statele Unite ar avea responsabilitatea de a acționa ca "polițist global".

În domeniul economic, un principiu central al doctrinei Trump a fost focalizarea pe reducerea deficitelor comerciale bilaterale. Trump a văzut aceste deficite ca indicatori ai unor relații comerciale inechitabile și a folosit diverse tactici, de la renegocierea acordurilor comerciale la impunerea de tarife, pentru a le aborda.

Este important de menționat că, deși aceste principii au format baza doctrinei Trump, aplicarea lor nu a fost întotdeauna consecventă sau lipsită de contradicții. De exemplu, deși Trump a criticat intervențiile militare costisitoare în străinătate, a autorizat totuși lovituri aeriene în Siria și a menținut o prezență militară semnificativă în Orientul Mijlociu.

Impactul intern al doctrinei Trump

Doctrina Trump, deși concepută primordial ca o abordare a politicii externe, a avut implicații profunde și asupra contextului intern american. Impactul său s-a resimțit în multiple sfere ale societății, de la economie și politică, până la structura socială și culturală a națiunii.

În plan economic, unul dintre efectele cele mai vizibile ale doctrinei Trump a fost accentul pus pe protecționism și "comerț echitabil". Implementarea de tarife, în special față de China, a avut un impact semnificativ asupra anumitor sectoare ale economiei americane. Pe de o parte, industrii precum cea siderurgică au beneficiat de protecție împotriva competiției străine. Pe de altă parte, sectoarele dependente de importuri, precum agricultura, au suferit ca urmare a măsurilor de retorsiune ale partenerilor comerciali.

Politica fiscală a administrației Trump, aliniată cu principiul "America First", a inclus reduceri semnificative de taxe, în special pentru corporații și persoanele cu venituri mari. Susținătorii acestei abordări au argumentat că stimulează creșterea economică și crearea de locuri de muncă. Criticii, în schimb, au subliniat că aceste măsuri au adâncit inegalitățile economice și au contribuit la creșterea deficitului bugetar.

În domeniul ocupării forței de muncă, doctrina Trump a pus accentul pe "aducerea înapoi a locurilor de muncă" în Statele Unite. Această retorică a rezonat puternic în regiunile afectate de declinul industrial. Totuși, realitatea economică s-a dovedit mai complexă, cu creșteri ale ocupării în anumite sectoare, dar și cu provocări continue în industriile tradiționale, exacerbate de automatizare și schimbări tehnologice.

Un aspect crucial al impactului intern al doctrinei Trump a fost politica de imigrație. Promisiunea de a construi un "zid" la granița cu Mexicul și implementarea unor politici de imigrație mai stricte au avut efecte profunde asupra comunităților de imigranți și asupra percepției publice asupra imigrației. Aceste politici au generat dezbateri aprinse despre identitatea națională, drepturile omului și securitatea frontierelor.

În plan politic, doctrina Trump a contribuit la o polarizare fără precedent a societății americane. Abordarea sa neconvențională și adesea provocatoare a divizat profund electoratul, consolidând bazele de susținere în anumite segmente ale populației, dar alienând altele. Această divizare s-a reflectat nu doar în discursul public, ci și în realinieri ale sistemului de partide și în tensiuni crescute între diferite ramuri ale guvernului.

Un efect notabil al doctrinei Trump asupra peisajului politic intern a fost erodarea încrederii în instituțiile tradiționale. Criticile frecvente ale lui Trump la adresa mass-mediei, a sistemului judiciar și chiar a propriilor agenții de informații au contribuit la o atmosferă de scepticism și neîncredere în rândul unei părți semnificative a populației.

În sfera socială, doctrina Trump a avut un impact profund asupra discursului public despre rasă, identitate și incluziune. Retorica sa privind imigrația și securitatea națională a fost percepută de mulți ca fiind divizivă, resuscitând tensiuni rasiale și etnice latente. Pe de altă parte, susținătorii săi au văzut în această abordare o respingere necesară a "corectitudinii politice" excesive.

În concluzie, impactul intern al doctrinei Trump a fost profund și multifațetat, afectând nu doar politicile concrete, ci și structura socială și culturală a națiunii. Efectele sale continuă să se resimtă și după încheierea mandatului prezidențial al lui Trump, modelând dezbaterile politice și sociale din Statele Unite.

Doctrina Trump pe scena internațională

Sursa foto aici.

Impactul doctrinei Trump pe scena internațională a fost profund și multilateral, redefinind în multe privințe rolul Statelor Unite în lume și provocând schimbări semnificative în dinamica relațiilor globale. Această secțiune va explora modul în care principiile doctrinei Trump s-au manifestat în diverse domenii ale politicii externe și cum au influențat echilibrul de putere global.

În primul rând, relațiile cu aliații tradiționali ai Statelor Unite au suferit transformări semnificative sub doctrina Trump. Abordarea tranzacțională a alianțelor a generat tensiuni, în special cu partenerii europeni din NATO. Trump a criticat în mod repetat ceea ce a perceput ca fiind o contribuție insuficientă a aliaților europeni la bugetul de apărare al alianței, amenințând chiar cu retragerea SUA din NATO. Această atitudine a pus sub semnul întrebării angajamentul american față de securitatea colectivă transatlantică și a determinat unele țări europene să își reconsidere propria strategie de securitate.

În ceea ce privește relațiile cu China, doctrina Trump a marcat o schimbare radicală de abordare. Administrația Trump a identificat China ca principal competitor strategic al SUA, inițiind un "război comercial" prin impunerea de tarife pe importurile chinezești și implementând restricții tehnologice. Această abordare conflictuală a dus la o deteriorare semnificativă a relațiilor sino-americane, cu implicații globale în domenii precum comerțul, tehnologia și geopolitica.

Față de Rusia, doctrina Trump a generat controverse și inconsecvențe. În timp ce Trump personal a adoptat adesea o retorică conciliantă față de președintele rus Vladimir Putin, administrația sa a implementat sancțiuni economice și a luat măsuri pentru consolidarea prezenței militare NATO în Europa de Est. Această dualitate a creat confuzie atât în rândul aliaților, cât și al adversarilor Statelor Unite.

În Orientul Mijlociu, doctrina Trump s-a manifestat prin decizii controversate precum recunoașterea Ierusalimului ca capitală a Israelului și mutarea ambasadei SUA în acest oraș. De asemenea, retragerea unilaterală a SUA din acordul nuclear cu Iranul și reimplementarea sancțiunilor economice au tensionat relațiile cu aliații europeni și au crescut instabilitatea regională.

În ceea ce privește Coreea de Nord, abordarea lui Trump a oscilat între amenințări belicoase și diplomație personală de la cel mai înalt nivel. Summiturile istorice cu liderul nord-coreean Kim Jong-un au reprezentat o abatere semnificativă de la politica tradițională americană, dar au avut rezultate limitate în ceea ce privește denuclearizarea peninsulei coreene.

Doctrina Trump a avut, de asemenea, un impact semnificativ asupra instituțiilor și acordurilor multilaterale. Retragerea SUA din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, din UNESCO și din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a semnalat o reticență fără precedent față de multilateralism și a pus sub semnul întrebării leadership-ul global al SUA în aceste domenii.

În domeniul comerțului internațional, doctrina Trump s-a manifestat prin renegocierea acordurilor comerciale existente (de exemplu, NAFTA, redenumit USMCA) și prin opoziția față de noi acorduri multilaterale precum Parteneriatul Trans-Pacific (TPP). Accentul pus pe acorduri bilaterale și pe reducerea deficitelor comerciale a reprezentat o abatere semnificativă de la politica comercială americană tradițională.

Implementarea doctrinei Trump

Pentru a ilustra modul concret în care doctrina Trump s-a manifestat în practica politicii externe, vom analiza trei studii de caz semnificative:

a) Negocierile comerciale cu China: Războiul comercial cu China a fost una dintre cele mai vizibile manifestări ale doctrinei Trump. Inițiat în 2018 prin impunerea de tarife pe importurile chinezești, conflictul a escaladat rapid, ducând la represalii din partea Chinei și afectând semnificativ comerțul global. Această abordare reflectă principiile doctrinei Trump de prioritizare a intereselor economice naționale și de utilizare a puterii economice ca instrument de politică externă. Deși a dus la semnarea unui acord comercial "de fază unu" în ianuarie 2020, conflictul a lăsat în urmă tensiuni nerezolvate și a contribuit la deteriorarea relațiilor sino-americane pe multiple fronturi.

b) Summitul cu Coreea de Nord: Întâlnirile la nivel înalt între Trump și Kim Jong-un în 2018 și 2019 au reprezentat o abordare fără precedent în relațiile cu Coreea de Nord. Aceste summituri au reflectat preferința lui Trump pentru diplomația personală și pentru gesturi dramatice în politica externă. Deși au redus temporar tensiunile și au creat o aparență de progres, aceste întâlniri nu au dus la progrese concrete în ceea ce privește denuclearizarea Coreei de Nord, ilustrând limitele abordării personalizate a lui Trump în relațiile internaționale.

c) Relocarea ambasadei SUA în Israel la Ierusalim: Decizia de a recunoaște Ierusalimul ca capitală a Israelului și de a muta ambasada SUA în acest oraș a fost o manifestare clară a doctrinei Trump de a acționa unilateral și de a se distanța de consensus-ul diplomatic internațional. Această mișcare a provocat condamnări la nivel internațional și a complicat eforturile de pace în Orientul Mijlociu, dar a consolidat sprijinul pentru Trump în rândul anumitor grupuri de susținători din SUA și Israel.

Aceste studii de caz ilustrează modul în care doctrina Trump a prioretizat obiectivele pe termen scurt și interesele percepute ale SUA, adesea în detrimentul stabilității pe termen lung și al relațiilor diplomatice tradiționale.

Critici și controverse legate de doctrina Trump

Doctrina Trump a generat numeroase critici și controverse, atât în interiorul Statelor Unite, cât și la nivel internațional. Aceste critici au vizat diverse aspecte ale doctrinei, de la fundamentele sale conceptuale până la consecințele practice ale implementării sale.

Una dintre principalele critici aduse doctrinei Trump a fost că aceasta subminează ordinea internațională liberală construită și susținută de Statele Unite după cel de-al Doilea Război Mondial. Unii critici au argumentat că retragerea SUA din rolul său tradițional de lider global și garante ale sistemului internațional bazat pe reguli riscă să creeze un vid de putere care ar putea fi umplut de actori cu valori și interese contrare celor americane.

O altă critică majoră s-a concentrat pe abordarea tranzacțională a relațiilor internaționale promovată de Trump, argumentând că această viziune ignoră importanța "puterii soft" și a diplomației în favoarea unei abordări bazate exclusiv pe puterea economică și militară. Această perspectivă, susțin criticii, riscă să erodeze capitalul diplomatic al SUA și să izoleze țara pe scena internațională.

Politica comercială a lui Trump, în special războiul comercial cu China, a fost intens criticată de economiști precum Krugman, care au argumentat că tarifele și alte măsuri protecționiste au efecte negative asupra economiei americane și globale, crescând costurile pentru consumatori și perturbând lanțurile de aprovizionare globale.

În ceea ce privește politica de securitate, retragerea SUA din acorduri internaționale precum Acordul nuclear cu Iranul a fost criticată pentru că ar fi crescut instabilitatea regională și ar fi subminat credibilitatea SUA ca partener de negociere. Criticii au argumentat că această abordare unilaterală riscă să izoleze SUA și să-i slăbească capacitatea de a-și promova interesele pe termen lung.

Abordarea lui Trump față de alianțele tradiționale, în special NATO, a fost criticată pentru că ar fi slăbit coeziunea transatlantică și ar fi încurajat adversarii SUA. Howorth a argumentat că presiunea constantă asupra aliaților europeni pentru creșterea cheltuielilor de apărare, combinată cu retorica uneori ostilă a lui Trump, a erodat încrederea în angajamentul american față de securitatea europeană.

La nivel intern, criticii au argumentat că doctrina Trump a exacerbat polarizarea politică și a subminat instituțiile democratice americane. S-a susținut că retorica divizivă a lui Trump și atacurile sale frecvente asupra presei și a sistemului judiciar au erodat normele democratice și au slăbit încrederea publicului în instituțiile fundamentale ale democrației americane.

Moștenirea doctrinei Trump

Sursa foto aici.

Evaluarea moștenirii doctrinei Trump este un proces complex și în curs de desfășurare, dat fiind că multe dintre efectele sale continuă să se manifeste și după încheierea mandatului său prezidențial. Cu toate acestea, putem identifica câteva aspecte cheie ale acestei moșteniri:

În primul rând, doctrina Trump a marcat o schimbare semnificativă în percepția rolului Statelor Unite pe scena internațională. Brands argumentează că, indiferent de direcția pe care o va lua politica externă americană în viitor, abordarea "America First" a lui Trump a redefinit dezbaterea despre rolul global al SUA și a pus sub semnul întrebării multe dintre presupozițiile care au ghidat politica externă americană în era post-Război Rece.

În al doilea rând, doctrina Trump a avut un impact durabil asupra relațiilor SUA cu China. Unii susțin că, deși metodele specifice ale lui Trump au fost controversate, recunoașterea Chinei ca principal competitor strategic al SUA a devenit un consens bipartizan în Washington, influențând probabil politica americană față de China pentru anii următori.

În ceea ce privește alianțele și parteneriatele internaționale, moștenirea doctrinei Trump este mixtă. Pe de o parte, presiunea sa asupra aliaților NATO pentru creșterea cheltuielilor de apărare a avut un efect tangibil, cu multe țări europene angajându-se să-și sporească bugetele militare. Pe de altă parte, Kaufman argumentează că abordarea tranzacțională a alianțelor a erodat încrederea în leadership-ul american și a încurajat aliații să-și diversifice relațiile strategice.

În domeniul economic, politicile comerciale ale lui Trump au lăsat o moștenire complexă. Irwin notează că, deși multe dintre tarifele impuse de Trump rămân în vigoare, abordarea sa agresivă față de comerțul internațional a stimulat dezbaterile despre necesitatea reformării sistemului comercial global și a protejării industriilor strategice americane.

La nivel intern, moștenirea doctrinei Trump include o polarizare politică accentuată și o dezbatere intensă despre identitatea și valorile naționale americane. Sides et al. (2018) argumentează că abordarea lui Trump a exacerbat diviziunile existente în societatea americană, cu implicații pe termen lung pentru coeziunea socială și funcționarea sistemului politic.

În concluzie, doctrina Trump reprezintă un punct de inflexiune în politica externă americană, ale cărui efecte vor continua să se resimtă mult timp după încheierea mandatului său. Indiferent de evaluările pozitive sau negative, este clar că această doctrină a provocat o reevaluare fundamentală a rolului Americii în lume și a modului în care Statele Unite își definesc și își urmăresc interesele naționale pe scena globală.

Nistor Cristian este student la Masterul de Securitate al Univeristății din București.