Dezinformare şi deep fake în Ucraina pentru amorsarea unei crize politice: cazul celor 33 de mercenari care răsturnau regimul Lukashenko

Imagini de la reţinerea mercenarilor ruşi în Belarus

Războiul informaţional şi-a dezvoltat instrumentele şi capacităţile de acţiune la nivele greu de anticipat. Când Rusia e autorul, ne putem aştepta la mult mai mult, pentru un stat care investeşte de peste 10 ani în instrumentarul necesar.

De la propagandă, dezinformare, războiul de troli şi operaţiuni psihologice, am ajuns la un nivel în care sunt utilizate din mers evenimente şi evoluţii, instrumentar deep fake, ingerinţele şi controlul unor societăţi şi instituţii vitale pentru a orchestra practic peste noapte o criză politică de toată frumuseţea la Kiev pe care nimeni nu o mai poate descâlci pe deplin sau nu o poate rezolva decât prin trimiterea în uitare. Totul pe baza unor manipulări majore ale unor evoluţii neclare, situaţii cenuşii şi ceţoase asupra cărora nu se poate ridica vălul pe deplin, rămânând ambigue chiar şi pentru statul ţintă vizat, care încearcă să se apere. De aici cazul celor 33 mercenari care răsturnau regimul Lukashenko şi al pretinsei trădări a unui consilier al preşedintelui ucrainean Zelenski.

Evenimente  disparate, operaţiuni suprapuse, transparenţă imposibilă

Să revenim la faptele care au fost cunoscute în spaţiul public. La 9 august au avut loc alegerile prezidenţiale în Belarus, acolo unde Rusia introdusese iniţial măcar doi contracandidaţi pro-ruşi în alegeri. Aleksandr Lukashenko i-a arestat pe toţi oponenţii din timp şi a făcut o campanie în care se lupta cu duşmanul rus care ba voia să-l răstoarne de la putere, vulnerabilizând ţara – care nu putea fi apărată decât de el – fie dorea să înghită Belarusul. Poziţia naţionalistă a ajutat în alegeri, de aceea a fost dificil de despărţit de o operaţiune reală menită să-i creeze dificultăţi liderului Belarusului, ajuns la 26 de ani neîntrerupţi de domnie cvasi-absolută şi care făcea în ultima vreme prea mulţi ochi dulci Occidentului.

Pe acest fond, la 29 iulie, au fost arestaţi într-o staţiune de lângă Minsk 33 luptători ai Companiei Militare private Wagner de către KGB-ul Belarus. Potrivit declaraţiilor oficiale ale momentului, cei 33 ar fi făcut parte dintr-o echipă de 200 de oameni pregătiţi de serviciile secrete ruse şi care doreau să provoace manifestaţii de protest grave în ziua votului şi să determine răsturnarea regimului Lukashenko. E adevărat că, la scurt timp după arestare, cetăţeanul belarus din grup a rămas acasă iar ceilalţi 32 au fost returnaţi Rusiei care-i ceruse, deşi o parte dintre ei, între care 17 ucraineni, erau căutaţi de către Kiev pentru că luptaseră de partea separatiştilor, erau criminali de război, iar unii dintre ei luaseră parte la doborârea zborului Malysian MH 17 deasupra Donbasului, cu un dispozitiv lansator de rachete BUK.

După acest moment, la Kiev au apărut, pe diferite surse necontrolate, date cvasioficiale că ar fi fost vorba despre o operaţiune specială a SBU, seriviciile de informaţii ucrainene, care era menită să aducă aceşti oameni căutaţi deasupra spaţiului aerian ucrainean de unde să fie aduşi la sol sub un pretext, arestaţi şi deferiţi justiţiei - sau folosiţi ca monedă de schimb în negocierile dure cu Moscova. Imediat, la circa trei zile după acest moment, Rusia a emis naraţiuni care susţineau această ipoteză, în timp ce la Kiev au apărut susţineri potrivit cărora un consilier al Preşedintelui ucrainean Zelenski ar fi trădat la ruşi iar operaţiunea a fost ratată din această cauză. Rezultatul: o adevărată criză politică ce a implicat acţiuni ale opoziţiei, memorii, audieri şi atacuri în Rada Supremă, Parlamentul de la Kiev, şi disputa politică din Parlament amorsată natural, cu costuri majore pentru partidul Servitorul Poporului şi pentru preşedintele Ucrainei.

Nu întâmplător, întreaga operaţiune de amorsare a dezinformării folosind instrumentarul deep fake a avut loc concomitent cu consultările în format Normandia la nivel de consilieri ai decidenţilor, acolo unde Rusia a forţat condiţionarea chiar şi a unei întâlniri la vârf şi deblocării negocierilor de desfăşurarea alegerilor organizate de partea ucraineană în Donbas, pentru a orchestra alegerea unor lideri recunoscuţi internaţional, manevraţi de Moscova, legitimaţi de trecerea prin nişte alegeri desfăşurate în zona de ocupaţie rusă fără nici un control al corectitudinii de către Kiev.

Ucraina a refuzat trocul, iar de atunci au început primele încălcări flagrante ale încetării focului care dura de peste 100 de zile, venite din partea trupelor ruse şi a separatiştilor pro-ruşi, dublate de reclamaţii către misiunea OSCE că partea ucraineană ar încălca moratoriul. Când să verifice aceste susţineri, acolo unde misiunea OSCE a fost invitată chiar de către partea ucraineană, ruşii au copleşit Comisia Comună de Control cu un număr enorm de date alternative asupra punctului şi modului încălcării încât s-a văzut că e un fals, şi că observatorii nu aveau ce verifica, în fapt, faptele reclamate fiind inventate. Tot acest context dă complexitatea operaţiunii de dezinformare ruse vizând crearea crizei politice la Kiev.

Ce s-a întâmplat de fapt? Operaţiunile suprapuse şi contextul ca bază pentru operaţiunea deep fake rusă în Ucraina

Nu este simplu să discerni în ceea ce s-a întâmplat în mod real pe teren. Cert este că am reuşit să facem ordine folosind datele publice şi consultând sursele proprii de pe teren, colegi ONG-işti şi prieteni aflaţi în zonele oficiale ale puterii de la Kiev. Merită făcut acest demers nu neapărat pentru a găsi adevărul şi explica totul, expunând toate faptele şi dezinformările ruse, cât pentru a vedea cum funcţionează astăzi războiul informaţional al Rusiei.

Practic, am avut de a face nu mai multe operaţiuni suprapuse, ale serviciilor secrete din mai multe state, în prim plan aflându-se Rusia, Ucraina şi Belarus. De la un punct încolo, pe baza evoluţiilor concrete, a intrat în acţiune instrumentarul de dezinformare rus bazat pe oportunitate, care a preluat elementele ajunse publice pentru a dirija şi reconstrui naraţiunea şi a potenţa criza politică de la Kiev prin mecanismul deep fake, profitând de tot acest context şi de limitele de acţiune ale celorlalte părţi implicate – Belarus şi Ucraina.

În ecuaţia operaţiunii oportuniste a războiului informaţional al Rusiei a contat foarte mult faptul că Lukashenko este sub presiunea străzii şi a fost nevoit să facă cale întoarsă la 180 de grade către Moscova pentru ajutor ca să rămână în funcţie – pe seama lipsei de apetit a Rusiei lui Putin de a lăsa strada să câştige încă o revoluţie în vecinătatea sa, dar şi pe graba Kremlinului de a închide turbulenţele de stradă de la Minsk ce afectează şi influenţează propria situaţie cu protestele non stop de la Harkov şi din Extremul Orient în prag de alegeri locale, mai ales după otrăvirea lui Navalnâi şi extragerea sa în viaţă în Germania. Aşa cum au contat şi tensiunile de pe scena politică de la Kiev şi nemulţumirile unei zone mai conservatoare şi naţionalistă faţă de negocierile – considerate pertractări periculoase – ale preşedintelui Zelenski şi ale staffului său tocmai cu Vladimir Putin şi Rusia.

Rusia a derulat la Minsk două operaţiuni: prima, cu 200 de specialişti, vizând turbulenţele şi problemele create lui Lukashenko, scopul fiind slăbirea şi aducerea preşedintelui belarus în genunchi la Moscova. Cea de a doua viza o “obişnuită” tranzitare a Belarusului de către trupele Companiei Privată Wagner, legată de serviciile de informaţii militare GRU, în drum via Istanbul spre America Latină – Venezuela – pentru a proteja puţurile şi resursele de petrol ale lui Maduro. Cele două operaţiuni fiind concomitente, suprapuse, ele au prilejuit jocuri importante ale Belarusului şi Rusiei. În plus, s-a dovedit că şi drumul mercenarilor Wagner către America de Sud făcea parte dintr-o altă operaţiune secretă acoperită, de data aceasta ucraineană, realizată, cel mai probabil în cooperare cu alte servicii de informaţi partenere.

Complicatele iţe ale serviciilor secrete şi ale negării convingătoare

Politica este arta posibilului, iar serviciile de informaţii sunt doar instrumente ale acestor politici peste tot în lume. Aşa s-a întâmplat şi aici. Ucraina a vrut, alături de alte state vizate, să captureze mai întâi vinovaţii judecaţi – unii în curs de a fi condamnaţi în contumacie – pentru doborârea avionului civil Malaysian deasupra Donbasului. Apoi Ucraina îşi are proprii criminali de război pe care-i vizează, unii chiar cetăţeni ucraineni, care au intrat în pregătirea GRU, serviciile de informaţii militare ruse, mult înaintea operaţiunilor omuleţilor verzi din Donetsk şi Luhansk, şi care se fac vinovaţi de înaltă trădare şi de crime de război împotriva Ucrainei.

Toţi aceşti mercenari – ruşi, ucraineni, un belarus, majoritatea proscrişi şi urmăriţi internaţional, chiar dacă aveau identităţi schimbate - ar fi fost contactaţi şi angajaţi pentru un contract în Venezuela printr-o complicată operaţiune ce implica foarte mulţi bani. Şi acţiunea a pornit, chiar dacă, la un moment dat, fie din întâmplare, fie din precauţie excesivă a GRU, pentru că ceva nu ieşea la calcule, fie din calcul, pentru a evita capturarea odată ce au aflat câte ceva din interiorul serviciilor de informaţii ucrainene, GRU şi Rusia au oprit deplasarea celor 33 către Istanbul, pentru verificări suplimentare

Această întrerupere a călătoriei înainte de a zbura peste Ucraina a blocat operaţiunea ucraineană de capturare a lor. Totuşi, Rusia nu a ştiu nimic exact, dovada fiind faptul că nu şi-a adus imediat oamenii acasă, ci i-a lăsat la Minsk, aşteptând un zbor ulterior. O variantă susţine întâmplarea, poate o sincopă în criteriile de voiaj cu avionul într-unul din statele de tranzit spre America Latină, de unde nevoia de a căuta o variantă alternativă. Deci întâmplarea sau suspiciunea – chiar venită din indiscreţie umană nu neapărat din penetrarea serviciilor ucrainene de către ruşi – a determinat acest popas, nicidecum cunoaşterea reală a operaţiunii şi a detaliilor ei.

Rusia avea în derulare operaţiunea de subminare a realegerii lui Lukashenko folosind strada – nici o legătură cu actualele proteste de stradă, declanşate spontan. Rusia dorea să utilizeze protestele publice din ziua votului, cam cum făcuse şi-n alte state fost comuniste în 1989. Cum serviciile belaruse au prins de veste, ba ştiau şi de numărul de 200 al membrilor operaţiunii ruse, dar tot fără a avea date reale şi concrete, cum Lukashenko avea nevoie să susţină afrimaţiile sale că e protector al Belarusului şi că Rusia vrea să-i ia ţara, din întâmplare sau din calcul, pentru a descuraja operaţiunea reală rusă, Lukashenko a ales să îi aresteze pe cei 33 şi să iasă public cu naraţiunea despre implicarea Rusiei în răsturnarea sa de la putere. Nu ştiu câte voturi a cules prin această acţiune, cert e că Minskul şi-a asumat costurile problemelor cu Moscova, ştiind că cei 33 de mercenari nu aveau nici arme, nici nu aveau de a face cu operaţiunea din stradă, ci se aflau întâmplător la Minsk cu alt motiv.

Nu-i vorba, şi Moscovei i-a convenit întâmplarea: deşi a deranjat-o profund că era utilizată pe post de bau-bau de către Lukashenko, din motive electorale, a ales să sacrifice pe cei 33 – care s-au întors repede, bine-mersi, la Moscova, cu excepţia belarusului din grup, imediat după anunţarea rezultatelor de la Minsk – pentru a nu deconspira şi a nu expune operaţiunea reală, care nu a mai avut loc. Oamenii care trebuiau să-l destabilizeze pe Lukashenko s-au întors pe rând, conspirat, în Rusia. Cei 32 au revenit ulterior în Rusia fără nici o zgârietură. Negarea credibilă a convenit ambelor părţi: Lukashenko a putut întoarce armele şi naraţiunea după explozia protestelor de stradă, în timp ce Putin a putut să nege credibil orice operaţiune, deoarece cei vizaţi de arestări nu erau implicaţi şi au fost trimişi liniştiţi acasă pentru că se vedea clar că făceau parte din transporturile obişnuite, fără arme, ale trupelor sale paramilitare către Orientul Mijlociu, Africa sau America de Sud – făcute de obicei prin Minsk. Toţi au ieşit cu faţa curată.

Operaţiunea ucraineană: costurile ratării şi premizele lansării operaţiunii de imagine deep fake a Rusiei

Operaţiunea ucraineană – cu sprijin mai important sau mai redus al partenerilor externi – a fost parţial ratată. Mercenarii nu au mai plecat din Minsk, nu au mai traversat spaţiul aerian ucrainean, nu au aterizat de urgenţă în Ucraina pentru a fi arestaţi şi expuşi public. Singurul lucru câştigat a fost expunerea celor în cauză, cu tot cu identitate, expunerea legăturilor directe cu GRU prin Wagner, confirmarea indirectă de către Rusia a acestui fapt prin repatrierea imediată după ce Ucraina ceruse oficial extrădarea tuturor şi mediatizarea capacităţii SBU de a urmări, identifica şi construi o operaţiune de capturare a lor; în fine, expunerea lui Lukashenko ca fiind tributar Moscovei şi dator lui Putin chiar şi acum, în ciuda naraţiunilor şi tiradelor publice, prin faptul că nu a trimis către Ucraina nici măcar cetăţenii ucraineni arestaţi – era natural ca extrădarea să se facă prioritar în statul aparţinător, nu către Rusia. Deci operaţiunea a fost parţial eşuată.

De aici începe construcţia deep fake-ului rus. Preluând oportunistic întreaga poveste, servicile de informaţii ruse specializate în război informaţional au acoperit totul cu o perdea de fum folosind ambiguitatea, multiplicitatea ipotezelor şi scenariilor şi instrumentând o criză politică folosind situaţia internă din Ucraina pentru a acţiona imediat. La trei zile după arestarea mercenarilor – probabil după ce operaţiunea sa ratată la Minsk s-a încheiat cu repatrierea tuturor celor 200 de polit-tehnologi şi agitatori pregătiţi pentru amorsarea şi accentuarea protestelor de stradă anti-Lukashenko – Rusia a început să vehiculeze scenariul operaţiunii speciale ucrainene. A făcut-o la Kiev şi la Minsk – folosind intermediari şi surse – pentru a crea dificultăţi prin expunerea ei. Apoi a negat indirect scenariul operaţiunii ucrainene prin MAE rus – probabil cu preponderenţă pentru propriul public – negând un fals pe care l-au lansat tot ei pe piaţă, respectiv cumpărarea biletelor mercenarilor de către Ucraina!!!

După aceea a apărut bomba: că a fost sau nu o operaţiune, important a devenit în agenda publică din Ucraina că eşuarea operaţiunii s-a datorat trădării unui consilier prezidenţial către Rusia. Această operaţiune deep fake a avut multiple valori de întrebuinţare: mai întâi să acopere operaţiunile alternative reale ale Rusiei, să acopere eşecul operaţiunii sale la Minsk şi datele reale ale sursei informaţiilor sale despre operaţiunea uraineană – care au dus la blocarea drumului celor 33 spre Venezuela la Kiev – şi să dea o lovitură profundă pedepsind regimul Zelenski pentru lipsa sa de flexibilitate la cererile Rusiei în Donbas.

La Kiev a rămas doar scandalul politic al trădării, nicidecum fineţea unei operaţiuni ce putea avea rezultate majore – fiind sigur aprobată de către Preşedinte, care şi-a asumat şi riscurile de rigoare – şi nimic din operaţiunea rusă la Minsk sau lovitura pe care era pe cale să o încaseze direct de la SBU. Rezultatul direct şi faptic a fost rechemarea Ambasadorului ucrainean în Belarus pe termen nelimitat la Kiev – pentru refuzul Minskului de a extrăda măcar mercenarii ucraineni la Kiev – şi demiterea şefului serviciului de informaţii implicat, nu atât pentru ratarea operaţiunii, care era în riscurile  meseriei, cât pentru scăpările de informaţii şi penetrările ruse din interiorul serviciului, care au determinat suspiciunea, au dat alarma şi au protejat mercenarii de a fi capturaţi de către Ucraina.

Ruşii au folosit, fireşte, şi situaţia politică de la Kiev şi rivalităţile din Parlament, frustrările partidelor de opoziţie, pentru că odată lansată ipoteza, a fost lesne de preluat şi natural de valorificat politic de către Opoziţia naţionalistă conservatoare ucraineană (nu de către pro-ruşii din Rada Supremă, lăsaţi doar la vot şi la susţinere). Tot Rusia a folosit dorinţa autorităţilor ucrainene de a menţine ambiguitatea în legătură cu operaţiunea şi, fireşte, un anumit tip de jenă pentru eşec, suficent pentru a nu asuma public situaţia. Cum transparenţa completă era exclusă în acest tip de operaţiuni, au existat toate ingredientele pentru a construi credibil operaţiunea deep fake de atac la preşedintele ucrainean pe seama trădării unuia dintre consilierii săi principali.

Greşeli şi semne mari de întrebare în afacerea celor 33 de mercenari

Faptul că nu am avut de a face cu o trădare, cu livrarea de informaţii către Rusia de către un consilier, rezultă tocmai din lipsa informaţiilor reale concrete despre operaţiunea ucraineană şi din reacţia tardivă a Rusiei, la 3 zile după arestarea mercenarilor, invocând operaţiunea ucraineană. De altfel, perdelele de fum ruse au continuat şi au curs cu lansarea dezinformării la Minsk că operaţiunea de subminare a lui Lukashenko, sprijinul străzii, era acordat de ucraineni – nicidecum nu era implicată Rusia – dar şi de operaţiunea KGB-ului belarus care a vrut să expulzeze forţat pe una dintre opozantele din Belarus în Ucraina. Această suprapunere de fapte, ştiri şi dezinformări legate de Ucraina au dat culoare şi parfum de credibilitate,  dacă nu măcar suficient de multă ambiguitate pentru a nu mai şti nimeni ce e real şi fals, deci a permis validarea deep fake-ului.

Rămâne, fireşte, a fi determinat cât de repede dacă şi cine din SBU, serviciile ucrainene, probabil neimplicat direct în operaţiune dar având nişte indicii că se întâmplă ceva, a scăpat semnalele de avertizare Rusiei. Aici e vorba despre spionaj, penetrare şi, fireşte, trădare. La acest nivel. Lecţiile învăţate ar trebui să privească serviciile de informaţii ucrainene care au nevoie de o creştere sensibilă a protecţiei interne, contrainformaţiilor şi contraspionajului la Kiev, acest fapt influenţând şi cooperarea cu NATO şi partenerii occidentali, inclusiv deţinând noul statut Enhance Partnership Opportunities obţinut recent de Kiev de la NATO.

Şi pe partea rusă apar elemente care constituie gafe nepermise. Cum să laşi criminali de război identificaţi şi căutaţi să circule liber prin lume, chiar şi sub identităţi false? Apoi ideea de a trimite aceste resurse paramilitare importante simbolic peste mări şi ţări fără acoperire şi protecţie informativă totală e o altă gafă: din fuga după bani, ruşii au lăsat precauţiile, şi au căzut ca ultimii ageamii în plasa montată a comenzii de protecţie a puţurilor de petrol din Venezuela. În acelaşi timp, costurile expunerii publice a tuturor celor vizaţi de ucraineni rămân importante, iar gestul lui Lukashenko de a returna cei 32 de mercenari în Rusia i-a creat un avantaj stragetic care a meritat împrumutul urgent de 1,5 miliarde de dolari cu care s-a întors de la Moscova fără condiţii prea importante, într-o perioadă în care Rusia nu o duce deloc bine cu propriile finanţe, după Covid, criza petrolieră şi cea economică.

Nu în ultimul rând, pare clar că Rusia deţine capabilităţi majore în spaţiul post-sovietic pentru opraţiuni de război informaţional profunde, sofisticate, folosind instrumentar deep fake şi mai ales improvizând pe loc chiar în cursul desfăşurării evenimentelor. Şi manipularea vieţii politice ucrainene, şi penetrarea instituţiilor vitale, şi montarea măcar a unor receptori activi pentru semnale de avertizare timpurie ale operaţiunilor speciale ucrainene, şi capacitatea de instrumentare mediatică la Kiev şi Minsk, sunt abilităţi de luat în calcul. Mai mult, gradul de spontaneitate, inventivitate şi viteza de desfăşurare a operaţiunilor informaţionale, practic concomitent cu evenimentele curente, ar trebui să dea de gândit pe toate meridianele.